Managerul SAJ Constanța, despre situația Covid Nu trebuia să ne relaxăm în vară. A fost o iluzie

  • Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, este invitatul ediției de vineri, 12 noiembrie, ora 13.00,  a emisiunii „ZIUA-n amiaza mare”.

Cât e de greu, dar și de frumos, să lucrezi la Salvare, aflăm de la managerul SAJ Constanța, doctorul Ionuț Cealera.
 

Înainte era mult mai bine. Acum însă a intervenit pandemia și aceste testări la domiciuliu. Au fost și 700 de testări în 24 de ore.

Oamenii sunt cu toții obosiți, extenuați de ce întâmplă în ultimii doi ani.

În fiecare zi sunt prezent la 6.30 în unitate. Numai un control permanent poate să ducă la calitate.

Echipajele au obligația de a veni cu 15 minute mai devreme ,pentru a prelua ambulanța.

Cea mai mare parte a angajaților sunt vaccinați.

Implicarea trebuia să fie mai mare din partea medicilor de familie

Nu trebuia să ne relaxăm în vară. A fost o iluzie, precizează Ionuț Cealera.


Doctorul Cealera este șeful instituției care acordă asistență medicală de urgență și transport medical asistat.


Însă, în actuala nebunie a contextului pandemic, angajații SAJ au fost nevoiți să se adapteze din mers, devenind salvatorii care trebuie să găsească soluții la orice solicitare „crucială“ pentru cei care le cer ajutorul. Explică ce înseamnă Dispeceratul Medical de Urgență, care preia, zi și noapte, apelurile cu caracter medical, ținând în același timp legătura cu bolnavul. Prezintă și  activitatea echipajelor de intervenție care, mai ales în această perioadă, nu au timp nici să își tragă sufletul.

Doctorul Ionuț Cealera vorbește despre oamenii din echipa sa și prezintă activitatea instituției.

Munca pe ambulanță este o muncă extrem de dură. Sunt niște oameni căliți, obișnuiți cu un număr mare de solicitări. Permanent le spun tuturor. Vorbiți pe un ton calm, iar dacă vă simțiți amennințati fizic apelați la poliție.
 
Oamenii sunt mirați că ajungem rapid la cazuri.

Ambulanțele nu se pot teleporta. Este totuși un oraș aglomerat.
 
Mesajul meu este ca oamenii să aibă încredere în serviciul de ambulanță Constanța, spune Cealera.



Aura Dediu a vorbit despre problemele cu care se confruntă ca asistent medical SAJ, dar și despre situațiile în care oamenii ăi mulțumesc, fapt ce o face să continue.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2367

UPDATE. Județul Constanța Accident rutier pe DN2A între localitățile Stupina și Crucea. O persoană a decedat(GALERIE FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 3846

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1199

O fetiță de 8 ani, rănită Accident rutier între două autoturisme în localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

14 Mar 2024 1148

Trei turiști, răniți în Deltă, după ce un copac a căzut peste ei

13 Mar 2024 533

UPDATE Accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Constanța

12 Mar 2024 1100

Știri Constanța azi Accident rutier în curbă la Mihail Kogălniceanu. Un bărbat și un copil, răniți (FOTO)

12 Mar 2024 4118

UPDATE. Știri Constanța. Accident rutier în localitatea Medgidia. Intervin pompierii

10 Mar 2024 917

Știri Constanța UPDATE. O mașină s-a răsturnat la ieșire din Galeșu!

09 Mar 2024 866

Declarații de avere Constanța Averea și interesele lui Silviu Claudiu Negrilă, director tehnic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

03 Mar 2024 668

Știri Constanța UPDATE. Accident rutier cu victimă în Nuntași! O mașină a intrat într-un gard

27 Feb 2024 952

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2345

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 764

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. Intervine Serviciul de Ambulanță Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 1962

Averea și interesele directorului medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, medic Bădescu Panțuru Mirela Daniela (DOCUMENTE)

21 Feb 2024 830