Milena „Mazare se va razboi cu toti si cu toate, cu sine in principal"

lansare_carte_In_numerele_Tatalui_Milena_Farcas_03.jpg„În 2009 ne vom simţi ceva mai bine, totul în lume va fi sub influenţa colaborării, a diplomaţiei"

Numerologul Milena descifrează pentru cititorii ZIUA de Constanţa numerele sub influenţa cărora se află o parte dintre personalităţile oraşului. Vor avea politicienii noştri un an mai bun sau mai rău? Vor avea greutăţi sau li se va schimba traiectoria profesională... sunt întrebări la care ne răspund numerele, interpretate de Milena.

Cui îi este teama de Milena?
Teoretic, nimeni nu ar avea de ce se teme. Când încep să scriu o carte, am pe lista cam 50 de posibilităţi. Ulterior, rămân aproximativ 30. Din diverse motive. Din păcate, şi în lumea bună sunt persoane care nici nu citesc şi nici nu înţeleg la ce ar folosi o asemenea îndeletnicire.

Cine s-a arătat afectat de faptul că i se deconspiră o parte nevăzută a vieţii? Nu s-au ferit?
Cei despre care am scris sunt oameni publici foarte cunoscuţi. Dacă ieşi în public pentru a obţine voturi sau notorietate nu este acelaşi lucru? Adică ce-ar avea ei de ascuns? Familia, averea, minciuni? NUMEROLOGIA pune fiecăruia în faţă o oglindă înfricoşătoare. „Numerologie dragă, spune-mi că sunt cea mai frumoasă din ţară". Iar ea ar putea răspunde: „Nu eşti cea mai frumoasă, dar eşti deşteaptă şi îl ai şi pe 5 pe undeva. Dacă ştii ce înseamnă asta, fă ce trebuie!". Zanfir Iorguş nici nu ştie că a fost iniţiatorul acestor cărţi. Eram în perioada premergătoare, de studiu. Zicea: „Ce-mi spui mie spui la toată lumea". Florin Mitroi mi-a zis: „Cum Milena, 10 pagini adevărate despre mine numai din data de naştere?". Crivineanu: „Adică nu mai ies primar?". Dr. Vlad Moraru: „Mai mult de 60% din ce-ai scris aş fi preferat să nu ştie nimeni". Valentin Zeicu: „Ai scris atâtea răutăţi despre mine, că parcă ţi le-ar fi spus nevastă-mea". Soţia lui Haleţ (n.r. - Gheorghe Haleţ) şi acum este convinsă că el şi-a scris singur paginile din carte. Marian Iordache ne-a rugat, cu mult înainte, să-l punem în carte doar după ce va ieşi primar. Dacă o ascultă pe Milena, unii ştiu dinainte. Dar nu ca pe o fatalitate, ci ca pe o etapă de pregătire în atingerea unui scop.

„Tăriceanu nu a ştiut să câştige cu Băsescu"

base.jpgCe spun numerele despre felul în care va trece preşedintele Traian Băsescu prin 2009?
Preşedintele Traian Băsescu nici acum nu ne-a zis dacă am scris bine sau rău despre el. Dar în cartea a doua apare Mircea Băsescu. O fi de bine, o fi de rău... Gemenii Mergeani şi acum se uită unul la altul „oi fi eu sau ălălaltul? - tu eşti amândoi! „îl linişteşte fratele geamăn". Tăriceanu a greşit! Nu a ştiut să câştige cu preşedintele Traian Băsescu. Traian Băsescu este un Constructor 4, în care se regăsesc trăsăturile de caracter a doi buni parteneri şi eventual diplomaţi. El este un realizator de geniu, cifra destinului său fiind 4 sau 22, cifră maestră. El va rămâne un pragmatic, un calculat rece, dar sensibil în acelaşi timp la opiniile, vorbele, gesturile celorlalţi, un om care, deşi îi va asculta pe toţi dintr-un respect absolut real, va acţiona funcţie de dorinţa sa, din încăpăţânarea dată în primul rând de cifra 4 care îi defineşte caracterul şi mai apoi de cifra numelui complet 7 (încăpăţânare, însingurare, psihanaliză) care îi defineşte comportamentul. Evident că va avea treceri bruşte şi fluctuaţii absolut surprinzătoare de la o stare sufletească la alta, dar cu cei care îl apelează Traian, spre exemplu (prenume a cărei vibraţie este 9), se va comporta cu bunătate, blândeţe, va fi romantic şi temperamental, este adevărat. Oricum, Băsescu are nişte cifre care nu-i permit decât să fie răbdător, bun strateg, să pregătească totul cu atenţie şi să-şi aştepte eventualii duşmani la cotitură, pentru a plăti poliţele rămase neachitate, atunci când ei sau ceilalţi se aşteaptă mai puţin.

tariceanu_londra.jpgCare ar fi fost şansa fostului prim-ministru?


Călin Popescu Tăriceanu ar fi putut miza pe capacitatea de colaborare şi respectul cu care Băsescu îi poate trata pe oameni. Mai mult, pentru că are o cifră a destinului 5 - comunicatorul din norocosul, secretosul, talentatul şi nervosul 3, potrivit pentru mediile sofisticate şi bunul partener şi diplomatul 2, exista astfel o mare posibilitate ca cei doi să comunice foarte bine. Tăriceanu este adaptabil atât prin destin, cât şi prin cifra zilei de naştere, care îl ajută să-şi pună câte măşti are nevoie, acoperindu-şi cu uşurinţă chipul, arătând doar cum vrea el să pară a fi. Dar Tăriceanu nu a dorit, a refuzat colaborarea. De ce? Ştie doar el, probabil. A ales lupta în care Băsescu, pragmaticul şi iscusitul strateg, arată a fi de neînvins. Băsescu nici când pare a greşi nu calcă strâmb. El pregăteşte detaliile cu o atenţie sclipitoare şi îi iese totul atunci când majoritatea îşi închipuie că e pierdut. Am să vă spun altă dată cum este 2009 pentru Băsescu, oricum încărcat de ambiţii şi lupte, dar şi pentru Tăriceanu la fel.

„Frământări, rupturi, sfârşit şi durere, zbucium", pentru prefect


Dan_Culetu.jpgDespre constănţeni ce spun numerele? Cum va fi noul an al prefectului Culeţu?
Voi zăbovi doar pentru o clipă la prefectul Dănuţ Culeţu, pentru care anul 2009, din punct de vedere numerologic, nu se anunţă a fi nici pe departe unul liniştit. Ba dimpotrivă: o vibraţie 9 va însemna pentru el frământări, rupturi, sfârşit şi durere, zbucium. Toate acestea venind pe un fond de schimbare profundă. În 2009, Dănuţ Culeţu va trece printr-un moment crucial, cu vibraţie 2, care înseamnă prietenie, parteneriat, şi trece într-o următoare perioadă a vieţii sale, tot cu vibraţie 2. Acest 2 îndulceşte efectul nefast al vibraţiei anului personal 9, aducând, într-un an de sfârşit de poveste, adierea primăvăratică a unei prietenii, al unui posibil nou parteneriat. Se va simţi respectat şi apreciat şi va porni alături de cineva într-un nou proiect.

Nicolae_Nemirschi_02.jpgDespre Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, ce ne poţi spune? Va rezista în Guvern?
Nicolae Nemirschi este un filantrop, un romantic, un suflet bun, un dascăl excelent, atât prin cifra destinului 9, cât şi prin cifra zilei de naştere, anul 2009 îi aduce o radicală schimbare. O vibraţie 5 a anului personal prevesteşte şansa de a lua viaţa de la capăt, ocazia unui nou început, cu tot felul de tentaţii, de provocări. Va fi o perioadă în care lucrurile se vor precipita, se vor îngrămădi, se vor schimba cu repeziciune, se vor rostogoli. O lună mai încărcată emoţional, nu foarte uşoară pentru Nemirschi, va fi luna aprilie. Nici în februarie sau noiembrie nu îi va fi foarte bine. Aproape că va simţi nevoia să se izoleze, iar dacă practic nu va fi cu putinţă, cu siguranţă se va închide în sine, îşi va face un soi de autoanaliză, va fi mai complicat parcă şi brusc mai greu de înţeles, mai ciufut.

„În februarie, Mazăre va fi căpos"

PSD_Alexandru_Mazare_Radu_Mazare.jpgÎi sunt numerele potrivnice sau prietenoase lui Radu Mazăre, în 2009?
În ceea ce-l priveşte pe primarul oraşului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, anul 2009 îi aduce schimbări majore, o vibraţie 5 marcând schimbări viitoare importante, evenimente care-i vor schimba modul de a gândi, planurile, percepţia. Va fi o altă viaţă, o nouă variantă. În ianuarie va privi totul cu o atenţie sporită, va fi implicat, concentrat. Este adevărat că o vibraţie 6 a lunii personale poate aduce cu sine gândul unei eventuale căsătorii ori, pur şi simplu, gândul că ar fi timpul să fac şi importantul pas. Oricum, parcă mai ataşat de familie şi mai îngrijorat pentru ea. În februarie va fi căpos, va face doar ce va dori, nu că ar fi o noutate, ci doar va fi mult accentuată această predispoziţie, va vedea parcă dincolo, va percepe lucruri greu de bănuit şi va scoborî înlăuntrul său, pentru a scorboli, pentru a se căuta, pentru a se regăsi eventual şi a-şi face o analiză reală, rece a realizărilor şi a eşecurilor. Se va retrage cu bună ştiinţă. Nu este atât de greu de crezut.

Cum îl descriu numerele pe Mazăre?
Radu Mazăre este un enigmatic ce se poate ascunde cu uşurinţă, care îşi poate masca eficient şi cu dexteritate adevărata înfăţişare. Este esenţial de observat cum Radu Mazăre chiar este, prin destin - 9, un filantrop şi un suflet cald. Că nu îl arată, că lasă loc îndeosebi politicianului 5 din cifra zilei de naştere este o cu totul altă poveste, pe care v-am făcut-o cunoscută înaintea alegerilor din iunie. Oricum, în martie şi decembrie se va război cu toţi şi cu toate, cu sine în principal. Va căuta să demonstreze că are dreptate, va fi urmărit şi devorat de ambiţii, va putea câştiga şi bani, dar, cu siguranţă, vor fi luni în care Radu Mazăre va culege strict roadele muncii depuse anterior. Adică va fi recompensat funcţie de faptele, de efortul, de cele ce a înfăptuit până atunci. Aprilie -o lună nu tocmai fericită, ba chiar încărcată de zbucium, durere, stări depresive, în care va fi tentat să renunţe, să plece, să rupă relaţii.

Vom avea un an mai bun?
2009, la nivel universal, are o vibraţie 2. Asta înseamnă că toţi ne vom simţi ceva mai bine, totul în lume va fi sub influenţa colaborării, a diplomaţiei. Vor fi tentaţi să-şi dea mâna, să se pupe aproape toţi mai-marii acestei lumi. Este adevărat că vor exista jocuri de culise. 2 înseamnă şi manipulare, dar şi treceri bruşte de la o stare la alta. Vor exista momente de criză, care se vor fi terminat brusc încă înainte de a spune am încurcat-o.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 346

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 423

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 448

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 479

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 550

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 407

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 323

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 534

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 677

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 675

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 572

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 823

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 635

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 623

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 565