Programul de Internship al Rompetrol, pentru generaţia următoare (galerie foto)

Rompetrolintership029.jpgAu vârsta de 20 de ani, echivalentul anilor de experienţă în Rafinărie al multor angajaţi de pe platformă, însă s-au înscris în programul de Internship al Rompetrol ca să li se alăture.

Cinci dintre ei povestesc despre experienţa lor, la sfârşitul primei etape. Violeta Tudor este din Năvodari şi a fost repartizată în Departamentul PPM Rafinărie, Laura Pisică, tot din Năvodari, învaţă în cadrul Rominserv, Dragoş Siminceanu este din Botoşani şi a fost repartizat la Rominserv, Ionuţ Cîju şi Constantin Glinta sunt din Constanţa şi au învăţat la Rompetrol Petrochemicals, respectiv la Rompetrol Rafinare Secţia 4.

În total, au trecut prin procesul de recrutare şi selecţie 39 de absolvenţi de studii medii şi superioare din Constanţa, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti şi Cluj. Prima etapă a programului, desfăşurată în perioada 1 august - 30 septembrie, s-a încheiat cu o evaluare a abilităţilor şi a cunoştinţelor tehnice asimilate. În urma evaluării, 26 de studenţi şi absolvenţi de studii medii au fost selectaţi pentru următorul stadiu al programului de Internship, cu o durată de 6 luni, ce le va da ocazia să pună în practică ce au învăţat.

La finalul programului, tinerii vor avea şansa de a începe o cariera de succes în cadrul Grupului Rompetrol.

Cum a fost primul contact cu Rafinăria?

Dragoş Siminceanu: „Eu am ajuns pe 3 august aici. M-a lăsat autocarul în faţa Rafinăriei şi mă simţeam mai ciudat la început, dar m-am obişnuit repede. M-au luat fetele de la Resurse umane, iar la Protecţia muncii toată lumea a fost foarte comunicativă cu mine. Prima dată a fost bine, după o săptămână a fost mai rău, că m-am împiedicat. Aveam echipament, a fost amuzant până la urmă, că m-am făcut remarcat. Sunt mulţumit că, în sfârşit, am putut să-mi fac o idee despre domeniul tehnic, pentru că înainte chiar nu aveam habar. Am terminat Facultatea Tehnică de Inginerie Electrică, dar, dacă mă întreba cineva ce vreau să fac, spuneam că vreau să fac inginerie electrică. Dar ce ramură, ceva, nu ştiam nimic. Când am ajuns aici, ne-au trecut prin mai multe departamente, bineînţeles pe partea de inginerie electrică, şi am întâlnit diferite situaţii. Eu am fost şi norocos, pentru că în departamentul în care sunt au fost unele lucrări care se întâlnesc foarte rar şi am putut să particip la ele".

Laura Pisică: „Pentru noi, cei din Năvodari sau din Constanţa, primul contact cu Rafinăria nu a avut loc acum, pentru că am mai făcut şi practică pe aici. Prima lună a fost foarte interesantă, au fost foarte multe lucruri noi".

Violeta Tudor: „Mereu este câte ceva interesant aici, e ceva nou".

Constantin Glinţă: „A fost interesant, dar şi greu, pentru că, dacă vrei să rămâi, trebuie să asimilezi cât mai repede şi cât mai multe".

V-aţi simţit „sub lupa" colegilor în ultimele două luni?

Constantin Glinţă: „Ideea a fost să lucrăm în echipă, a fost chiar una dintre cerinţe. Nu pot să spun că eu nu îi voi mai ajuta pe ei sau ei pe mine. Suntem în plină selecţie, poate unul este mai bun, dar poate altul este mai sociabil şi acumulează mai repede unele lucruri".

Cum aţi aflat de Internship-ul de la Rompetrol?

Rompetrolintership001.jpgVioleta Tudor: „La noi, s-a afişat la facultate. Am înţeles că a fost promovat programul şi pe Internet".

Dragoş Siminceanu: „Şi de la târgurile de job-uri. Eu aşa am aflat. Apoi m-am angajat şi am renunţat la locul de muncă pentru a veni aici. Am lucrat în domeniul bancar. Nu am avut nimic de pierdut, chiar îmi doream să merg pe partea tehnică, mai ales ca în acest domeniu am făcut facultatea şi master-ul. Mi-am dat seama că am făcut o alegere bună".

Laura Pisică: „Eu am aplicat şi anul trecut şi am fost acceptată, dar nu-mi luasem încă licenţa şi nu am putut începe Internship-ul. Anul acesta am aplicat din nou şi am luat-o de la capăt".

Constantin Glinţă: „Eu tot prin intermediul facultăţii".

Ionuţ Cîju: „Şi eu la fel. În anul II am aflat că s-a creat un program de Internship pentru care poţi să aplici încă din anul trei de facultate şi am decis să încerc şi eu".

Este aşa cum v-aţi imaginat?

Este mult, mult mai mult decât ne-am imaginat.

Cu ce idee aţi pornit la drum?

Violeta Tudor: „Am crezut că vom învăţa şi atât, dar învăţatul acesta a fost mult peste aşteptările noastre. În biroul de la PPM este activitate intensă şi o zi nu se compară cu cealaltă, nu există monotonie".

Cum a decurs stagiul de pregătire şi cum aţi lucrat cu oamenii din Rompetrol?

Laura Pisică: „Am învăţat foarte multe, mai ales că departamentul în care lucrez eu colaborează foarte mult cu oameni care lucrează aici de 20, 30 de ani. Sunt foarte importanţi acolo unde sunt. Oamenii sunt foarte deschişi, te învaţă, îţi spun, îţi explică".

Dragoş Siminceanu: „Şi la mine sunt oameni mai în vârstă şi credeam că va fi mai dificil, dar ne-au acceptat uşor".

Violeta Tudor: „Sunt oameni glumeţi, deschişi".

Ionuţ Cîju: „Te fac să te simţi de-al lor".

Dintre cei pe care i-aţi întâlnit la Rompetrol, cine v-a influenţat cel mai mult şi cine a făcut ceva într-un fel decisiv pentru carierele voastre?

Violeta Tudor: „Sunt mulţi, am cunoscut atât de multă lume... Fiecare şi-a pus amprenta".

Constantin Glinţă: „Eu cred că modele de necontestat sunt cei care au fost în Internship-ul de anul trecut, care au rămas, lucrează şi acum ne învaţă pe noi. Ei au un rol foarte important, pentru că vedem că se poate. Noi sperăm să fim ca ei la anul.

Cum vi se pare organizarea din companie?

Violeta Tudor: „Este foarte organizat totul. Eu nu fac ce fac ei şi ei nu fac ce fac eu, dar, în biroul în care sunt, la PPM, este foarte ok. Toată lumea trebuie să vorbească cu toată lumea, mai cu seamă că eu mă ocup de reconciliere. Nu poţi face nimic de capul tău".

Constantin Glinţă: „Pe departamentul de producţie totul este controlat, este foarte bine organizat".

Dragoş Siminceanu: „Când am ajuns aici, s-a rupt un cablu şi era o firmă subcontractoare care s-a ocupat de lucrare. Am fost trimişi acolo, eu împreună cu o colegă, şi cei de la firma subcontractoare ne-au lăsat de noi să ne ocupăm de partea de documentaţie şi măsurători. Eram speriaţi să nu greşim, dar ni s-a dat încredere în noi şi am făcut treabă bună. Ideea e că au avut încredere în noi şi nu am greşit".

Sunteţi „schimbul" pentru generaţia care lucrează în Petromidia de peste 30 de ani. Sunteţi pregătiţi?

Violeta Tudor: „Da! Cu emoţii, dar suntem pregătiţi! Am vrea să învăţăm cât mai mult de la ei".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Hârșova, județul Constanța La mulți ani scriitorului de science-fiction, George Ceaușu

21 Apr 2024 462

In memoriam Florian Anastasiu, arheologul prezent în județul Constanța, participant la săpăturile de la Histria și Capidava

08 Apr 2024 531

SRI angajează inginer electronist

07 Apr 2024 648

Angajări Constanța Clubul Sportiv Năvodari caută muncitori calificați și inspectori de specialitate

31 Mar 2024 662

Actor al Teatrului de Stat Constanța La mulți ani, Mihai Sorin Vasilescu!

29 Mar 2024 617

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 1290

SRI angajează! Se cer, printre altele, atenţie la detalii și abilităţi de lucru în echipă!

22 Mar 2024 20589

Școala Gimnazială Nr. 1, Hârșova, județul Constanța face angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

28 Feb 2024 629

#citeșteDobrogea Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

20 Feb 2024 4938

Concurs de angajare la Școala Gimnazială nr.12 ,,B.P.Hasdeu” Constanța. Ce post este vacant

19 Feb 2024 948

SRI angajează! Iată pe ce post și care sunt responsabilităţile

18 Feb 2024 31266

In memoriam Dimitrie Știubei, absolvent de studii de marină la Constanța și pictor al mării

16 Feb 2024 835

La mulți ani, Gheorghe Băișan, vasluian legat de Tulcea prin intermediul învățământului

13 Feb 2024 780

Topul județelor, în funcție de numărul absolvenților de studii superioare din totalul populației rezidente! Pe ce loc se află Constanța

07 Feb 2024 825

Originar din Constanța Interpretul Teodor Danci a împlinit 21 de ani

10 Jan 2024 1050