ZIUA LIVE. Cât de greu „atârnă“ în proces consumul de alcool. Ce spune președintele Judecătoriei Mangalia (VIDEO)

Jud. Adrian Ionescu, președintele Judecătoriei Mangalia, în studioul ZIUA LIVE
  • Invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 27 iulie 2022, a fost judecătorul Adrian Ionescu, președintele Judecătoriei Mangalia.
  • Magistratul a explicat cât de greu „atârnă“ într-un astfel de proces faptul că șoferul a consumat alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan.
  • În funcție de fiecare situație în parte și circumstanțele producerii acesteia, se poate ajunge, potrivit magistratului, și la pedepse de trei sau patru ani. Foarte important este faptul că, odată ce se depășește pedeapsa rezultantă de trei ani, modalitatea de executare este, automat, în regim de detenție, în penitenciar.
 
Judecătorul Adrian Ionescu, președintele Judecătoriei Mangalia, a fost invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 27 iulie, de la ora 14.00.
 
Pe parcursul emisiunii, magistratul a vorbitr pe larg despre procesele în care acuzați sunt persoane care au condus sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și care au fost protagoniste ale unor evenimente rutiere, adesea soldate cu victime.
 
În acest context, judecătorul a explicat cât de greu „atârnă“ într-un astfel de proces faptul că șoferul a consumat alcool sau substanțe psihoactive înainte de a se urca la volan.
 
„În cazul în care se produce o vătămare corporală sau un deces din cauza producerii unui accident de către o persoană sau în care a fost implicată și o persoană care a consumat alcool sau substanțe interzise se urmează anumite produceri, ce includ diverse acte medicale, expertiză medico-legală, nerocpsie, expertiza auto se stabilesc, din punct de vedere științific modul de producere a accidentului, dinamica producerii accidentului, cine se poate considera vinovat, din punct de vedere obiectiv, de producerea accidentului și cine a creat starea de pericol inițială.
 
Dacă tot lanțul cauzal implică și persoana care a consumat alcool sau care a consumat alte substanțe și care este culpabilă de o parte din lanțul cauzal care a produs acea vătămare sau acel deces, pe de o parte, se reține o formă mai gravă a infracțiunii de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă și, pe de altă parte, se reține în concurs, dacă sunt depășite limitele legale pentru conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, se reține în concurs și această infracțiune. Adică, este o situație agravată față de persoana respectivă, pentru că se rețin două infracțiuni, nu doar una. Și, mai mult decât atât, este și în cadrul infracțiunii de vătămare corporală sau ucidere din culpă, se reține o formă mai agravată, ceea ce duce la o pedeapsă mai aspră, din punct de vedere al limite“, a explicat președintele Judecătoriei Mangalia.
 
A mai punctat președintele Judecătoriei Mangalia că, în aceste situații, limitele de pedeapsă cresc din start.
 
În funcție de fiecare situație în parte și circumstanțele producerii acesteia, se poate ajunge, potrivit magistratului, și la pedepse de trei sau patru ani. Foarte important este faptul că, odată ce se depășește pedeapsa rezultantă de trei ani, modalitatea de executare este, automat, în regim de detenție, în penitenciar.
 
„În mod normal, o asemenea infracțiune, în opinia noastră, este o infracțiune gravă pentru că, pe de o parte, este vorba despre o persoană care s-a urcat în mod voit la volan, aflându-se sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, acceptând riscurile pe care le implică și, tocmai fiind în această stare, dacă el este principalul vinovat, a săvârșit o infracțiune care a pus în pericol sau a luat viața altei persoane, ceea ce conduce la o problemă pentru societate“, a mai precizat judecătorul Adrian Ionescu.

 
De asemenea, acesta a mai subliniat faptul că, deși în cazul consumului de alcool există un prag dincolo de care fapta devine infracțiune, în cazul consumului de substanțe interzise nu există niciun prag și, indiferent de cantitatea consumată, fapta este infracțiune.
 

Întregul interviu poate fi urmărit aici:

 
  

 
Citește și
Județul Constanța
O șoferiță băută, depistată la volan. A fost implicată și într-un eveniment rutier

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 476

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 280

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25 martie 2024

25 Mar 2024 316

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 316

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 764

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Literatura este cultură. Fără cultură oamenii nu sunt compleți“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 499

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 665

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța „Canalul este una dintre realizările poporului român. Îmi pare rău că a fost blamat “ (VIDEO)

14 Mar 2024 853

ZIUA LIVE Florin Goidea, directorul ACN Constanța - „Vergil Chițac este un om care face și vrea ca rezultatele să se vadă“ (VIDEO)

14 Mar 2024 510

ZIUA LIVE Florin Goidea, director general al ACN Constanța - „Canalul Dunăre Marea Neagră este una dintre cele mai mari realizări a poporului român“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 691

ZIUA LIVE 40 de ani de exploatare a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Ce investiții se fac la Canalele Navigabile Constanța?

13 Mar 2024 1133

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 12 martie 2024

12 Mar 2024 333

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 753

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 500

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 747