ZIUA LIVE. Constanța mustește de istorie. Nu e păcat să nu punem în valoare acest potențial? (VIDEO)

  • Senatorul Remus Negoi și consilierul județean, Gilda Lazăr au vorbit la ZIUA LIVE despre patrimoniul cultural din Dobrogea dar și despre legea USR prin care primăriile vor fi obligate să aloce 30% din bugetul pentru activități sportive pentru copii și junior
 
Senatorul Remus Negoi și consilierul județean, Gilda Lazăr au vorbit la ZIUA LIVE despre patrimoniul cultural din Dobrogea și obiectivele culturale pentru care s-au obținut autorizații de construire în vederea reabilitării,dar și despre primii pași realizați de consilierii locali USR pentru clasarea complexului Bar Orient din staţiunea Mamaia ca monument istoric.

„Sunt mulți oameni dornici să se implice în punerea în valoare a patrimoniului istoric. Dobrogea, județul Constanța mustește de istorie, de monumente istorice. Nu e păcat să nu punem în valoare acest potențial?”, a spus Remus Negoi, care va continua seria dezbaterilor dedicate patrimoniului cultural din Dobrogea.
La nivelul Consiliului Județean Constanța a fost emis Ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului “Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”, începând cu data de 27 octombrie 2022, în condițiile în care au fost îndeplinite obligațiile Antreprenorului referitoare la etapa de proiectare, conform aprobării proiectului tehnic de către Consiliul Județean Constanța, prin HCJ nr. 247/21.09.2022.

Proiectul de restaurare va fi realizat de compania italiană Giano Restauri, specializată în restaurarea monumentelor istorice, iar valoarea totală a contractului este de 9.869.677 lei, fără TVA., transmit reprezentanții CJC. 

„Vor începe lucrările pentru Edificiul Roman cu Mozaic. Până în acest moment nu s-a pierdut nici o finațare. Termenul este scurt. Proiectele se fac greu, nu avem specialiști în domeniu, este vorba despre restaurare” , a spus Gilda Lazăr.
 
Mai mulți bani pentru activitățile sportive pentru copii și juniori
 
De asemenea, printre temele de discuție se numără și legea USR prin care primăriile vor fi obligate să aloce 30% din bugetul pentru activități sportive pentru copii și juniori.

„Foarte multe cluburi solicită fonduri pentru echipamente, participare la cantonamente. Sunt subfinanțate și este păcat.

Rezultatele se văd în timp. Tebuie să atragem copii spre sport, Majoritatea petrec mult timp în fața ecranelor. Sportul este o oportunitate de a ieși din zona sărăciei. În Constanța avem o lipsă a sălilor de sport. Sunt cluburi care nu au unde să-și desfășoare antrenamentele. Nu există competiții organizate pentru juniori.

Sunt foarte multe ramuri sportive care au nevoie de finanțare”, consideră consilierul județean Gilda Lazăr. 


La rândul său, senatorul Remus Negoi a spus că totul pornește de la cum crești copiii din punct de vedere al sportului și al educației. „Sunt fost sportiv și pasionat de sport, de fotbal, în principal. Totul pornește de la cum crești copiii din punct de vedere al sportului și al educației. Sportul a fost prost finanțat. Există sponsori principali ai echipelor de sport care fac performanță. În vestul Europei, nu am văzut scris pe tricouri numele vreunei primării. Doar al sponsorilor.Avem în pregătire o modificare legislativă cu vizează această direcționarea a banilor din buget către un anumit sport. E important să fie stimulați sponsori, companiile, să vină lângă o anumită echipă. E importantă prin susținerea prin facilități fiscale. Când unei firme îi dai niște facilități, va fi interesată să susțină performanța din sport” mai spune Remus Negoi. 
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

ZIUA LIVE Reprezentanții USR Constanța, despre obiectivele culturale pentru care s-au obținut autorizații de construire în vederea reabilitării (VIDEO)


 
Interviul integral poate fi urmărit aici:


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE. Mihai Lupu, președinte CJC „Eu voi decide dacă voi mai candida. Mi se pare corect ca PNL să analizeze și alte variante”! (VIDEO)

31 Jan 2023 669

ZIUA LIVE. Cum arată județul Constanța în 2023? Proiecte, investiții și contracte reziliate!

29 Jan 2023 794

Concurs la IPJ Constanța! Se caută şef pentru Serviciul Județean de Poliție Transporturi Ialomița

29 Jan 2023 833

ZIUA LIVE. Remus Negoi, senator USR – „Când vom avea primar la Constanța, în 2024, se va schimba totul!”

21 Jan 2023 823

Poarta Albă va avea parc fotovoltaic

20 Jan 2023 927

ZIUA LIVE Senatorul Remus Negoi. În momentul acesta Parlamentul a ajuns o anexă a Guvernului (VIDEO)

20 Jan 2023 720

IPJ caută șef pentru una dintre cele mai importante secții de poliție din județul Constanța

20 Jan 2023 3269

ZIUA LIVE. Numărul victimelor bullying-ului crește Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa - „Ne preocupă prevenția dar și consilierea de specialitate și rezultatele acesteia”! (VIDEO)

13 Jan 2023 758

Concurs la IPJ Constanţa! Ce funcție este vacantă

09 Jan 2023 2741

Cine vrea să fie șef al Secției 4 de Poliție Constanța!

06 Jan 2023 3416

Farul Constanța Dinu Todoran - „Aș da toate golurile cu Dinamo pentru o victorie în finala Cupei din 2005“

31 Dec 2022 2724

ZIUA LIVE. George Niculescu, secretar de stat Ministerul Energiei – „Semnarea contractului de finanțare pentru noul CET al Constanței a fost un subiect tratat cu prea puțină atenție”! (VIDEO)

31 Dec 2022 1219

ZIUA LIVE Secretarul de stat George Niculescu, precizări importante despre cardul de energie pentru românii vulnerabili (VIDEO)

30 Dec 2022 891

Se caută șef pentru una dintre cele mai cunoscute secții de poliție din Constanța

26 Dec 2022 5028

ZIUA LIVE. Cum explică prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, prezența în sondajele politice realizate de colegii de partid de la PNL (VIDEO)

15 Dec 2022 1737