ZIUA LIVE. Există magie albă? Ce spune purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului

  • Invitat al emisiunii ZIUA LIVE, preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a vorbit pe larg despre persoanele care anunță pe diferite site-uri de socializare virtuală că practică vrăjitoria, folosindu-se de magie albă pentru a ușura problemele cuiva.
  • „A spune că cineva practică magia albă înseamnă să umbli cu cioara vopsită“, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
  • „Nu există magie albă, pentru că magia, în sine, este o formă neagră. Ce este magia, în sine? Magia este o formă de a te supune unor întâmplări, fapte, care nu sunt în controlul tău, care acționează dincolo de tine și care, la un moment dat, te și pun în situația de a sta și aștepta să se întâmple. Ești la mâna unor forțe nedefinite, totul se întâmplă în exteriorul tău, tu nu ai nicio contribuție, ești, practic, fie victima, fie sclavul acelor întâmplări. Aceasta nu este starea firească a omului“, a spus preotul Eugen Tănăsescu.
 
Preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, a fost invitatul emisiunii ZIUA LIVE de miercuriu, 10 august 2022, de la ora 13.00.
 
Pe parcursul emisiunii, părintele a vorbit pe larg despre persoanele care anunță pe diferite site-uri de socializare virtuală că practică vrăjitoria, folosindu-se de magie albă pentru a ușura problemele cuiva.
 
„A spune că cineva practică magia albă înseamnă să umbli cu cioara vopsită“, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
 
„Știți cum e cu magia albă? E ca și cum ai încerca să umbli cu cioara vopsită. Oricât ai de albă ai vrea tu să pretinzi că-i cioara, ea rămâne tot neagră. Pentru că oamenii, în trecut, li s-a explicat și au înțeles că magia este o formă neagră de practică spirituală, s-a inventat termenul de magie albă, ca și cum ai vrea, prin nume, să speli negreala ocultismului și el să rămână alb și pur. Nu există așa ceva! O cioară vopsită nu există, îmi pare rău“, spune părintele Eugen Tănăsescu.
 
În continuare, acesta a punctat:
 
„Nu există magie albă, pentru că magia, în sine, este o formă neagră. Ce este magia, în sine? Magia este o formă de a te supune unor întâmplări, fapte, care nu sunt în controlul tău, care acționează dincolo de tine și care, la un moment dat, te și pun în situația de a sta și aștepta să se întâmple. Ești la mâna unor forțe nedefinite, totul se întâmplă în exteriorul tău, tu nu ai nicio contribuție, ești, practic, fie victima, fie sclavul acelor întâmplări. Aceasta nu este starea firească a omului“.
 
A mai subliniat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: „asta este o gândire neagră asupra a ceea ce Dumnezeu ne-a dat, cel mai mare dar – liberul arbitru“.
 
„A-l scădea pe om, a-l coborî pînă la nivelul acesta este o gândire neagră, oricât ai vrea tu s-o faci de albă. Și de sclavie s-a vorbit la un moment dat că este albă – nu este albă deloc! Sclavia rămâne neagră, fie că vorbim despre sclavia semenului tău, fie că vorbim de autosclavie, în care tu te faci rob al unor astfel de practici și de «așteptări magice», un cuvânt care vinde foarte mult, dar care, pe cât de mult vinde, pe atât de gol și de lipsit de substanță este și cine devine victima magiei e un om care trebuie recuperat, e un om păcălit“, a mai spus preotul.

 
„Atunci când gândești greșit, efectele gândirii tale greșite se vor întoarce asupra ta“, a conchis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului
 

Întreaga emisiune poate fi urmărită aici:

 
  

Citește și
„Mai grea decât dictatura e libertatea, care include și responsabilitatea“
ZIUA LIVE. Poziția Arhiepiscopiei Tomisului referitoare la pedepsirea celor ce fac glume pe seama Bisericii (VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE De ce vrea Stelian Ion să-și ia revanșa în 2024!

28 Mar 2024 451

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 273

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25 martie 2024

25 Mar 2024 313

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 316

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Sunt convinsă că cel puțin femeile își vor da seama că au trecut și ele prin situații ca eroina mea“(VIDEO)

20 Mar 2024 763

ZIUA LIVE Aurelia Lăpuşan - „Literatura este cultură. Fără cultură oamenii nu sunt compleți“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 499

ZIUA LIVE Personaje care inspiră. O discuție despre „Flori de busuioc” și femeia care se salvează prin dragoste!

19 Mar 2024 664

ZIUA LIVE. Florin Goidea, director general al ACN Constanța „Canalul este una dintre realizările poporului român. Îmi pare rău că a fost blamat “ (VIDEO)

14 Mar 2024 853

ZIUA LIVE Florin Goidea, directorul ACN Constanța - „Vergil Chițac este un om care face și vrea ca rezultatele să se vadă“ (VIDEO)

14 Mar 2024 510

ZIUA LIVE Florin Goidea, director general al ACN Constanța - „Canalul Dunăre Marea Neagră este una dintre cele mai mari realizări a poporului român“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 691

ZIUA LIVE 40 de ani de exploatare a Canalului Dunăre – Marea Neagră. Ce investiții se fac la Canalele Navigabile Constanța?

13 Mar 2024 1132

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 12 martie 2024

12 Mar 2024 333

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 753

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 500

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 746