ZIUA LIVE. Numărul victimelor bullying-ului crește Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa - „Ne preocupă prevenția dar și consilierea de specialitate și rezultatele acesteia”! (VIDEO)

  • Starea de alertă epidemică a generat o presiune la nivelul unităților medicale, dar este una suportabilă. Nu este la fel ca în pandemia de Covid
  • Din datele pe care le avem pentru trimestrul IV al anului 2022, cele mai multe cazuri de bullying s-au produs în mediul urban
  • Orice acțiune legată de prevenire în acest domeniu trebuie să fie urmată și de preluarea unui feedback din partea beneficiarilor consilierii de specialitate
 

 
Ne aflăm în stare de alertă pandemică. La ZIUA LIVE, am vrut să aflăm de la prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa dacă există o presiune în acest moment pe sistemul sanitar județean, dar și care au fost concluziile grupului de lucru pentru gestionarea epidemiilor, care monitorizează la nivelul județului infecțiile acute respiratorii, gripele și pneumoniile.
 
„ În prima săptămâna a acestui an, situația oarecum a stagnat. Avem o ușoară creștere a cazurilor de gripă confirmată. Până în momentul de față nu trebuie să ne alarmăm. Trebuie să luăm măsurile corecte. Dacă simptomele sunt grave, să ne adresăm serviciului de primiri urgențe. Se întâmplă ca cei care au simptome ușoare să se prezinte la Unitățile de Primiri Urgențe.

Este o presiune la nivelul unităților medicale, dar este una suportabilă. Nu este la fel ca în pandemia de Covid.

Au fost alocate mai puține de doze de vaccin alocate județului. Acestea s-au terminat. Există oarecare reticență în ceea ce privește vaccinarea.

Ne-am obișnuit cu ea. Monitorizăm situația, ca să avem o imagine la început și una la final de săptămână. Starea de alerta vis a vis de gripă evoluează.

În privința cazului de flurona de la Constanța, nu avem ce măsură specială să luăm. Este vorba de o pacientă a cărei  stare este stabilă, dar este urmărită constant”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu.
 
Un alt subiect abordat la ZIUA Live a fost cel al violenței în școli, după ce la începutul anului, prin ordin de prefect s-a constituit o Comisie pentru verificarea normele menite să înlăture bullying-ul din unitățile de învățâmânt.

 
„Există o Comisie care analizează tot ce înseamnă violență în unitățile școlare. Fac parte din comisie echipaje MAI, CJC, etc. Din datele puse la despoziție de ei, au fost două situații de șantaj reclamate. Vreau să ne asigurăm că sunt semnalate toate cazurile de bullying.

Trebuie să vedem ce este de făcut pentru reducerea acestui fenomen. Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a desfășurat multe acțiuni de prevenție. Cadrele didactice au fost instruite în acest sens. Și Inspectoratul Județean de Jandarmi a avut acțiuni de patrulare în zonele unde se produce afluirea personalului didactic și a elevilor. 

Din datele pe care le avem pentru trimestrul IV al anului 2022, cele mai multe cazuri de bullying s-au produs în mediul urban.

Toate cazurile sunt în atenția organelor de cercetare, atunci când există o reclamație.
 
Atât victimele, agresorii, copiii și familiile lor beneficiază de consiliere psihologică. Totul este să-și dorească această consiliere.  

Ne dorim ca din acest an, orice acțiune legată de prevenire în acest domeniu să fie urmată și de preluarea unui feedback din partea beneficiarilor consilierii de specialitate”, a mai spus prefectul județului Constanța. 

Și consumul de stupefiante este prezent în școli. Legat de acest subiect, Silviu Coșa a precizat că se implică ca Agenția Națională Antidrog, filiala Constanța să aibă la îndemână un sediu stabil și intrumentele necesare pentru a oferi tratament de specialitate pentru adicții, indiferent că este vorba despre consum de droguri, jocuri de noroc, șamd.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

ZIUA LIVE Prefectul Silviu Coșa, precizări importante despre primul caz de flurona de la Constanța (VIDEO)


Interviul integral îl puteți urmări aici:

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Costin Răsăuțeanu(candidat PSD la Consiliul Local- „Îmi doresc să candidez și să reușim să schimbăm abordarea atitudinii administrației în raport cu cetățenii. “ (VIDEO)

24 Apr 2024 337

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 24 aprilie 2024

24 Apr 2024 142

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 339

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 329

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 304

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 570

ZIUA LIVE Autoritățile locale au obligația să intervină în susținerea persoanelor aflate la risc de sărăcie sau cu probleme de sănătate!

23 Apr 2024 448

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 539

ZIUA LIVE Gabriel Cateliu, candidatul USR pentru Primăria Tortoman județul Constanța - „La alegerile din 2016 am pierdut Primăria la doar 6 voturi“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 472

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 486

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 23 aprilie 2024

23 Apr 2024 225

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 744

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 669

ZIUA LIVE Planuri și proiecte asumate pentru viitorul comunei Tortoman, alături de candidatul USR, Gabriel Cateliu

22 Apr 2024 470

ZIUA LIVE Florin Mitroi, despre proiectele și planurile pe care le are pentru județul Constanța!

21 Apr 2024 1348