ZIUA LIVE. „Unii directori din primărie nu își fac treaba! Doamna city-manager știe să jignească, să apostrofeze. Noi, consilierii, nu trebuie să avem o relație cu doamna Ovanesian”



Teodor Popa,  consilier local municipal PNL, secretarul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe și administrarea domeniului public și privat al municipiului Constanța din cadrul CLM a fost invitat la ZIUA LIVE.


Popa a fost delegat de către Consiliul Local Municipal să facă parte din Adunarea Generală a Acționarilor CT BUS, dar și din Comisia de repartizare a locuințelor construite prin ANL destinate închirierii, dar și din mai multe Consilii de Administrație a unor unități de învățământ.

Alesul local  este membru PNL și face parte din echipa ONG-ului Constanța Altfel, al cărui președinte a fost chiar primarul Vergil Chițac. Cu toate acestea nu se sfiește să vorbească despre situația din administrația locală, după ce la Constanța s-a pierdut șirul rectificărilor bugetare și nu numai.

Ieri a fost și ședință de îndată a Consiliului Local Municipal în care bugetul pe anul în curs a fost rectificat pentru a zecea oară.
 
Teodor Popa a recunoscut că „sunt prea multe rectificări bugetare. Suntem foarte puțin informați de ceea ce se întâmplă în Primărie. Majoritatea celor care lucrează în primărie, ne pun stop.

Unii dintre directorii executivi din primărie nu își fac treaba cum trebuie. Parcă boicotează dinadins tot ce înseamnă proiecte. Directorul financiar este cel care trebuie să rezolve și problema bugetului, dar fiecare director din primărie își face o prognoză privind investițiile pe anul în curs și ar fi trebuit să le realizeze.

Normal ar fi ca fiecare director trebui să-și prezinte acum cheltuielile pentru anul care vine și să explice ce i-a împiedicat să facă treabă anul acesta”, a explicat alesu local liberal.
 

Despre relația cu City Managerul Constanței, Felicia Ovanesian
 
„Doamna city-manager s-a angajat să facă și parcuri și irigațiile în parcuri.


Doamna city-manager știe să jignească, să apostrofeze pe alții, dar nu se uită în curtea ei.

Noi consilierii, nu trebuie să avem o relație cu doamna Ovanesian.

Eu nu am să mă plâng, desi sunt unul dintre cei mai atacați consilieri de către dânsa.

Nu vreau să spun nimic despre dânsa, pentru că nu mă interesează persoana.

Dacă îți face treaba bine, nu și-o își va primi răsplata, pentru că la un moment dat trebuie să dai și socoteală. Trebuie să spui am făcut asta sau asta.

Tot orașul e răscolit de proiectele aflate în derulare, dar semnătura dânsei nu se regăsește nicăieri. Probabil îi este frică să semneze. Asta este!” a spus cu amărăciune liberalul Teo Popa.
 
La ZIUA LIVE, Popa a vorbit despre activitatea sa din primul an al mandatului de consilier local, despre realizări și nerealizări.
 
Una dintre nerealizări se referă la școala abandonată din cartierul Medeea. „Doream ca ea să fie repusă în circuit. Măcar să facem acolo o creșă, o grădiniță.

E unul din proiectele care nu l-am putut demara.
 
La capitolul realizări, pot să spun că am participat cu colegii liberali la propunerea unor proiecte (ex: de a face pietonala a în perioada sezonului). La Bacău a fost o porțiune mult mai mare care nu a deranjat traficul în oraș.

Un alt proiect este aprobarea studiului de fezabilitate pentru parcarea de la Gara CFR, o iau tot ca pe o realizare”, a declarat Teo Popa.

Multe proiecte nerealizate în 2021
 
Anul acesta a fost unul destul de dificil – a mai spus Teo Popa.

„Unele dintre motive au fost neprezentarea la licitații din partea agenților economici/constructorilor sau faptul că nu a fost întocmită documentația într-un mod corect. Orice licitație trebuie să plece de la un studiu de fezabilitate.

Actuala echipă de la primărie a trecut la întocmirea acestor caiete de sarcini, ceea ce înseamnă timp.
 
Eu suspectez o întârziere, o dorință voită în primărie a unora de a întârzia lucrurile, pentru a arăta ce bine era înainte”, susține alesul liberal.
 
 



Regulamentele trebuie remediate!
 
„Dacă nu este bine în oraș suntem vinovați și noi consilierii. Poate nu avem cuvântul potrivit de a impune lucruri. Regulamentul parcărilor poate fi remediat. Sunt echipe de lucru care încearcă să rezolve problema asta. Acel document trebuia retras de atunci.
 
Într-un final am citit și eu că vina este tot a consilierilor că au aprobat regulamentul parcărilor”, a comentat Teo Popa. 
El a mai spus că trebuie modificate de urgență atât regulamentul parcărilor, dar și cel care vizează Peninsula sau regulamentul de gospodărire, pentru că toate trei au adus mari deservicii populației.

Proiectul taxelor și impozitelor pentru anul viitor aduce o serie de majorări

Dar și introducerea taxei de amenajare și întreținere spații verzi pentru care fiecare constănțean ar putea plăti 50 de lei pe an.

„Proiectul este în dezbatere publică. Lumea nu este de acord. Primarul Chițac a menționat că o parte din banii proveniți din taxă vor fi un aport finaciar în crearea a două parcuri în municipiul Constanța.
Totuși, sunt două parcuri foarte aproape unele de altele.
Însă avem zone care ar trebui amenjate ca să fie parcuri. Se pot găsi și alte soluții, dar asta rămâne de discutat”, spune Teodor Popa.
 
Constanța, un șantier

„Nu este nimeni vinovat pentru acest șantier. Erau proiecte propuse și trebuiau continuate.
 
Noi am semnalat pe grupul de socializare unde suntem mai mulți consilieri. Atunci când te implici într-o astfel de situație, este considerat că ai un interes acolo. Cei care au legătura din aparatul din primărie cu firmele care au câștigat licitatia, ei trebuie să se pună de acord. Nu știu de ce nu o fac”, mai spune alesul local.

Prețul gigacaloriei aproape s-a dublat în ultimele luni la Constanța

Succesiv, Vergil Chițac a cerut consilierilor locali majorarea prețului gigacaloriei, în luna septembrie, de la 590 de lei la 1.034 de lei, iar în luna noiembrie de la 1.034 de lei la 1.330 de lei.
În apărarea inițiativelor sale, primarul Chițac a spune că aceste majorări sunt consecința pierderile din conductele mult prea vechi și cu grave deficiențe, dar și din cauza majorărilor de tarife la energie.

„Problema a fost mai complicată. S-au primit niște bani de la Guvern. Prețul ei este majorat începând cu 1 noiembrie. Noi pastram prețul inițial  pentru două luni. De la 1034 la 1334, cei de la Termoficare au calculat prețul.
 
A fost un management defectuos. Nu există o explicație tehnică. A fost intervenția organismelor naționale în domeniu, care au impus un anume preț. S-a facut din nou calculul și s-a ajuns la prețul acesta.

Rețeaua de termoficare este foarte veche și s-a intervenit foarte puțin pe ea. Noi sperăm să fie o iarnă blândă si consumul mic.

Soluția ar fi ca anul viitor să fie înlocuită o mare parte din tubulatură. Putem să micșorăm pierderile prin înlocuirea unei mari părți de tubulatură”, a explicat consilierul liberal.   

Deocamdată nu se majorează prețul biletelor CT BUS
 
„Pentru prețul biletelor nu s-a luat nici o decizie. S-a făcut un studiu la preluarea serviciilor publice de către CT BUS. Printre propunerile studiului, era și majorarea prețului biletului de călătorie. Pentru cetățean nu ar fi o modificare substanțială. Oricum ar fi, a rămas cel mai mic preț din țară, cel mai mic din România.
 
La CT BUS în momentul de față există o echipă solidă, colectivul e unit. Sunt și mici disfuncțiuni, în afară de faptul că sunt uniți , există un director interimar foarte priceput. Are o bună legătură cu angajatii, le explică pe înțelesul lor. 

Acum situația este calmă la CT BUS. Se lucrează la găsirea de soluții. Eu am menționat că acel studiu nu este realist. Prețurile de schimb se plătesc, autobuzele au ieșit din garanție. Cele vechi au ieșit din uz. Atelierul e plin de autobuze pentru reparații, pentru îmbunătățiri”, susține Popa.
 
Despre colaborarea dintre PNL și USR PLUS
 
Sunt momente în care protocolul dintre PNL și USR PLUS agreat și încheiat după alegerile locale din 2020 nu se aplică în Consiliul Local Municipal.

„Există un protocol între noi. Colaborăm bine cu consilierii USR. Ne întâlnim, dicutăm. Eu îmi doresc să merg mai departe cu cei care vor să facă ceva bun pentru acest oraș.

Ne-am luat angajamentul față de oameni că vom continua în această formula.
 
Și cu PSD colaborăm. Și ei luptă tot pentru constănțeni dar cu strategia lor.

În situații critice, cei de la PSD sunt serioși, își fac politica. Eu sper ca anul viitor să fie mai bine”, a concluzionat consilierul local municipal Teodor Popa.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise
Citește și:

ZIUA LIVE. S-a produs o ruptură între PNL și USR PLUS, în ciuda protocolului de colaborare semnat la începutul acestui mandat?


Interviul integral poate fi urmărit aici:


 
 .

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Olaf Scholz Războiul ar putea dura mult timp, pentru că Putin l-a pregătit mai demult

03 Jul 2022 265

Ce angajări se fac la Spitalul Județean Constanța. Este vorba despre posturi și fără vechime

03 Jul 2022 658

Post vacant de contabil șef la Muzeul de Artă Constanța

02 Jul 2022 470

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 678

Județul Tulcea Serviciul de Gospodărire Locală, cu sediul în Babadag face angajări

01 Jul 2022 307

Grădinița cu Orar Normal nr. 2 din Valu lui Traian angajează îngrijitor. Condiții impuse

01 Jul 2022 274

Post vacant la Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța. Când are loc concursul

01 Jul 2022 382

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța angajează administrator. Nu se solicită vechime

01 Jul 2022 307

Primăria Comunei Cuza Vodă scoate la concurs un post vacant

30 Jun 2022 359

Cristina Dumitrache, la ZIUA-n amiaza mare

30 Jun 2022 430

ZIUA LIVE Cum se pregătesc salvatorii SMURD pentru misiuni. Ce trebuie să facem într-o situație de urgență

29 Jun 2022 474

Zelenski „Cred că Vladimir Putin are o boală gravă”

29 Jun 2022 457

ZIUA LIVE. După 9 luni de „moarte clinică”, Spitalul de Boli Infecțioase se pregătește timid să reintre în circuitul public (VIDEO+ GALERIE FOTO)

29 Jun 2022 1099

Județul Tulcea Spitalul Tichilești Leprozerie angajează infirmieră. Condiții

28 Jun 2022 507

Se caută recenzori pentru efectuarea recensământului la Constanța. Activitatea este remunerată

28 Jun 2022 427