ZIUA-n amiaza mare Colonelul Corneliu Pavel - „Forțele Navale Române asigură activ securitatea maritimă a României. Constanța nu este vulnerabilă, suntem aici”


 
  • Forțele Navale Române, împreună cu navele NATO și ale țărilor partenere, au asigurat, în 2021, o prezență constantă în Marea Neagră.
Grupările navale NATO au fost prezente, continuu, timp de 208 zile, participând la mai multe misiuni și exerciții planificate din vreme. La fel se întâmplă și în 2022, a declarat, la „ZIUA-n amiaza mare”, colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române. Iar in funcție de evoluția situației de securitate din Marea Neagră, numărul navelor participante sau chiar al exercițiilor militare poate fi suplimentat, contribuind astfel la asigurarea unei prezențe navale, constantă și adaptată, în Marea Neagră.
 
În 2022 vor fi cinci grupări navale NATO în Marea Neagră, in lunile martie, iulie și noiembrie. În afara acestora, Marea Neagră va găzdui exerciții navale organizate separat de România, Ucraina și Bulgaria. În acest fel se urmărește asigurarea unei prezențe constante a navelor NATO și ale țărilor partenere în Marea Neagră. Tot la prezența grupărilor NATO în Marea Neagră în 2022 intră și mai multe activități în domeniul Forțelor Navale, cu vizite planificate ale unor nave sau structuri cu care sunt pregătite exerciții bilaterale. În acest fel, potrivit colonelului Corneliu Pavel, Forțele Navale Române pot garanta pentru liniștea zonei maritime a țării.
 
„În primul rând, misiunea principală a Forțelor Navale Române este aceea de apărare Așa că, prin toate obiectivele pe care ni le-am propus, prin misiunile și toate activitățile pe care le desfășurăm,  noi asigurăm pacea, stabilitatea și securitatea țării noastre și a Alianței din care facem parte. Suntem in măsură să ne îndeplinim obiectivele și misiunile pentru care funcționăm și pentru care suntem creați”, a argumentat șeful Biroului Informare și Relații Publice din Statul Major al Forțelor Navale Române.
 
Important de menționat este că zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române  cuprinde o suprafață de aproximativ 50.000 de kilometri pătrați, Dobrogea, care are o suprafață de 15.000 de kilometri pătrați, un spațiu maritim de 30.000 de kilometri pătrați, zona fluvială, de la intrarea Dunării în țară, la  Baziaș, până la gurile de vărsare în Marea Neagră. „Este un spațiu pe care il apărăm așa cum am jurat, chiar cu prețul vieții”, spune colonelul Pavel, fără a suna patetic, așa e jurământul.
 


Tot ce inseamnă Forțele Navale Române puteți afla de pe site-ul navy.ro, e totul public, nave, caracteristici, efective, misiuni, exerciții, capabilități actuale. Ce am aflat însă, printre altele, in premieră, de la colonelul Corneliu Pavel, la „ZIUA-n amiaza mare”, este că Flotila Fluvială a României este a doua din lume după cea a Braziliei. Este bine dotată cu nave, construite, cele mai multe, în anii 90. Sunt nave cu o putere de foc foarte mare, construite în România. Au foarte multe guri de foc, sisteme de armament. Pot executa trageri directe la distanțe destul de mari, fără să aibă in vizorul armamentului țintele respective.
 
În zona fluvială, Forțele Navale Române au și un Regiment de infanterie marină, unic in Armata României, care execută misiuni în mediul lagunar deltaic, atât în teren, cât și în zona litoralului. „Flotila fluvială română este o capabilitate de luptă unică in Europa, în NATO. Este, acum, într-un program complex de modernizare. Da, este a doua în lume, după Brazilia, ca și putere de foc. Și nu numai, pentru că în zona fluvială avem și nave care pot asigura și suportul acțiunilor de luptă. Până la 25 de kilometri pot executa trageri cu precizie foarte bună”, a explicat colonelul Corneliu Pavel.      
 
În  lista de capabilități a Forțelor Navale Române figurează încă submarinul Delfinul. „Este o capabilitate pe care o folosim pentru antrenamente. Este o armă foarte bună. A intrat in dotarea FNR in 1986, iar după 10 ani trebuia să intre în reparație capitală. În 1996 contextul politic în România și in bazinul Mării Negre era altul și nu a mai putut intra în reparații capitale în Federația Rusă, fiind construit acolo, în Uniunea Sovietică. De atunci și până acum el este funcțional și îl utilizăm, în special, pentru  menținerea deprinderilor militarilor din FNR pentru lupta împotriva submarinelor”, ne-a lămurit Corneliu Pavel, la ZIUA-n amiaza mare.
 

Deși a prezentat, pe larg, planurile de modernizare a flotei militare, inclusiv ale elicopterelor Puma Naval, unul fiind deja finalizat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Navale Române a evitat să comenteze despre stadiul contractului privind construirea a patru corvete și modernizarea celor două fregate. MApN ar fi dat Group Naval un ultimatum, termenul de 31 ianuarie, pentru semnarea, sau nu, a contractului cu partenerul francez.  Corneliu Pavel a subliniat doar că „modernizarea Forțelor Navale Române este o necesitate, iar situația complexă de securitate în Marea Neagră impune o politică navală adaptată contextului actual pentru a putea să ne respectăm angajamentele. Programul de înzestrare Corvetă multifuncțională este esențial și foarte important pentru Forțele Navale Române”.
 


Vestea bună adusă de reprezentantul Forțelor Navale Române privește Ziua Marinei Române, care in ultimii doi ani a fost sărbătorită, la Constanța, în portul militar, departe de ochii miilor de localnici și turiști care veneau să aplaude festivitățile militare. „Se împlinesc 120 de ani de la sărbătorirea la Constanta. Clădirea Comandamentului Flotei este in plin proces de reparații capitale. Sperăm să se termine inainte de Ziua Marinei pentru a organiza festivitățile în locul tradițional, pe faleza Cazinoului. Constructorul a promis că termenul de predare va fi al doilea trimestru al lui 2022. Pe lângă revenirea Zilei Marinei, se va putea relua și activitatea Comandamentului Flotei”, a precizat colonelul Corneliu Pavel.
 
Forțele  Navale Române sunt conduse de contraaamiralul Mihai Panait, unul dintre cei mai titrați marinari militari români, cu stadii de pregătire NATO și participant la operații efective de luptă. Este specialist de artilerie, rachete navale și arme sub apă. A fost și comandant al fregatei „Regele Ferdinand”, consemnând mai multe premiere în istoria FNR. În 2011 a participat la prima operație de luptă desfășurată după cel de-al Doilea Război Mondial, la care au participat marinarii militari români. Este vorba de operațiunea sub mandat ONU și NATO  „Unified Protector”, pentru impunerea embargoului armelor asupra Libiei.
 
A doua operație la care actualul șef al Forțelor Navale Române a participat, „Atalanta”, a  fost a Uniunii Europene și s-a desfășurat în 2012, în Oceanul Indian, bazinul somalez și Golful Aden. A fost prima dată când o navă militară a României a tranzitat Canalul Suez,  a trecut Ecuatorul și a desfășurat misiuni în emisfera sudică.  A fost o operație împotriva pirateriei navale și, în luna noiembrie 2012, echipajul fregatei „Regele Ferdinand”, condus de Mihai Panait,  a capturat, împreună cu un echipaj al unei nave turcești, nouă pirați somalezi. Au fost misiuni realizate în premieră, a subliniat Corneliu Pavel.
 


Mesajul Forțelor Navale Române
 
„Populația trebuie să știe, în primul rând, că Forțele Navale Române contribuie activ la asigurarea securității maritime a României. La dezvoltarea relațiilor militare cu alți parteneri, cu alte state. Trebuie să mai știe că noi, marinarii militari, purtăm în suflet drapelul național, tricolorul, cu onoare, cu mândrie și cu cinste și reprezentăm România în toate porturile și pe mările și oceanele lumii. Suntem o instituție aflată în slujba fiecărui cetățean român și misiunea noastră principală este de a asigura pacea și securitatea traiului de zi cu zi pentru dezvoltarea țării în liniște și pace alături de celelalte categorii de forțe din Armata Română și alături de partenerii noștri internaționali. Iar Constanța nu este vulnerabilă pentru că noi suntem prezenți la datorie, oriunde este nevoie”.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine 27 noiembrie 2023. Lună plină în Gemeni

27 Nov 2023 1153

Pubelă de gunoi furată din fața unei curți, în plină zi. Totul s-a produs în cartierul Coiciu din Constanța (VIDEO)

02 Mar 2023 2705

ZIUA-n amiaza mare Doctorul misionar Emil Barbu - „A face bine este ca un drog. Chiar dacă obosești, ești fericit"

09 Jul 2022 3219

ZIUA-n amiaza mare. Medicul chirurg, Emil Barbu „Visul meu a fost să merg în țările sărace și să ajut acolo. Mi-am dorit să fiu medic“ (VIDEO)

08 Jul 2022 1712

Chirurgul Emil Barbu, salvatorul a mii de bolnavi din țări foarte sărace, la „ZIUA-n amiaza mare”

07 Jul 2022 1630

ZIUA-n amiaza mare Crescută de oameni de afaceri și politicieni, soție de academician. Dezvăluirile deputatei Cristina Dumitrache (VIDEO)

02 Jul 2022 2558

ZIUA-n amiaza mare Deputatul Cristina Dumitrache despre propunerea legislativă de legalizare a cannabis-ului medicinal (VIDEO)

01 Jul 2022 1419

Cristina Dumitrache, la ZIUA-n amiaza mare

30 Jun 2022 1520

ZIUA-n amiaza mare Președintele executiv al IICCMER, Daniel Șandru, despre implicarea instituției pe care o conduce în proiectul restaurării Cazinoului din Constanța (VIDEO)

24 Jun 2022 1742

Președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Daniel Șandru la ZIUA-n amiaza mare

23 Jun 2022 1907

Chițac, despre lipsa toaletelor publice în Constanța. „Le-am reinventat pe cele care existau”

21 Jun 2022 1669

ZIUA-n amiaza mare Abandonat de partidele din coaliția locală, Vergil Chițac cere sprijinul constănțenilor. „Mi-am scos dopurile din urechi”

18 Jun 2022 5984

EXCLUSIV Vergil Chițac, despre parcările din Mamaia. „Eu sunt primarul turiștilor sau primarul constănțenilor?” (VIDEO)

17 Jun 2022 1982

EXCLUSIV! Ce spune Chițac despre soarta „bisericii de pe trotuar”. „Este un ordin primit!” (VIDEO)

17 Jun 2022 2450

ZIUA-n amiaza mare Primarul Vergil Chițac vorbește despre problemele constănțenilor

17 Jun 2022 2618