ZIUA-n amiaza mare Secretarul de stat în Ministerul Energiei, George Niculescu. „Ca membru al PNL îmi doresc ca această criză politică să se termine cât mai repede“

George Niculescu este vicepreședinte pe plan local al PNL Constanța.


Invitatul ediției din 15 octombrie, ora 13.00, a emisiunii „ZIUA-n amiaza mare“ este George Niculescu, un liberal din Constanța care, în doar cinci ani, de la membru simplu al partidului, a devenit consilier județean PNL, prefect al județului, candidat la Parlamentul României și, acum, secretar de stat in Ministerul Energiei.
 
ZIUA-n amiaza mare are o frecvență săptămânală, este realizată de jurnalista Feri Predescu și poate fi vizionată pe pagina www.ziuaconstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta.
 
George Niculescu este vicepreședinte pe plan local al PNL Constanța.
 

„Am obținut încrederea colegilor mei și sunt vicepreședintele PNL la nivel județean. Pentru a putea fi prefect eu a trebuit să demisionez din PNL, iar apoi după ce am demisionat din funcția de prefect mi-am semnat din nou adeziunea și am intrat în rândul PNL. Prima dată am semnat adeziunea în anul 2004, aveam 24 de ani. Am venit în PNL prin fuziunea PDL și PNL. Adeziunea am depus-o la PDL. Am parcurs toate etapele. Am obținut un mandat de consilier județean în 2016, din care am demisionat în 2019 când am depus jurământul pentru funcția de prefect al județului Constanța“.

 

Toată activitatea mea politică, până în 2019 a fost numai pe partea de opoziție. În 2019 PNL a demis prin moțiune de cenzură Guvernul Dăncilă și ulterior a trebuit să ies din partid pentru a îndeplini funcția de prefect. La alegerile din 2020 am candidat fără succes pentru un loc în Parlamentul României. Am preluat atribuțiile de secretar de stat la Ministerul Energiei în martie 2021. pot să spun că aceastăî activitate de secretar de stat este mult mai provocatoare decât m-aș fi așteptat. Sunt foarte multe de făcut, multe inițiative, priorități.

 

Fuziunea PDL PNL a avut loc în anul 2015. în 2016 am avut șansa să candidez la Consiliul Județean Constanța și am candidat pe un loc eligibil, iar în 2016 am avut ocazia să candidez la Parlament, la Camera Deputaților pe locul 4. Practic nu am simțit o lipsă de promovare din partea PNL determinată de faptul că veneam din fostul PNL. Pormovarea mea în politică a început în mod serios după fuzionarea PDL și PNL.

 

 Ca membru al PNL îmi doresc ca această criză politică să se termine cât mai repede, să avem un candidat pentru funcția de prim ministru care să strângă o majoritate parlamentară astfel încât să avem din nou pârghiile necesare pentru a implementa păroiectele așteptate. Îndemn pe toată lumea la calm, La un comportament politic matur, raționament și să țină de dorințele celor care ne votează.

 

Nu acuz direct pe cineva pentru această criză. Este un cumul de factori care a dus la această situație. Voi fi rezervat din a acuza pe cineva, chiar dacă e simplu să acuzi partenerii de guvernare, opoziția. Trebuie să nu căutăm un vinovat ci o soluție la această criză. Este clar că îmi doresc să avem la guvernare PNL. Noi ne-am asumat guvernarea chiar și cu un guvern minoritar și am trecut țara prin crize, lockdown. Poate că cei care ne-au susținut în acele momente ne vor susține și vorm trece peste această criză. PNL nu a cernut numele celor care au dorit să ocupe portofolii de la celelalte partide din coaliție.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 236

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 480

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 695

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 512

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1046

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 564

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 403

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 582

ZIUA LIVE În ce direcție se îndreaptă orașul Mangalia? (VIDEO)

09 Apr 2024 643

Interviu online cu avocata Maria Neagu, din cadrul Baroului Constanța - Sistemul judiciar din România, prin ochii unui tânăr avocat stagiar

07 Apr 2024 981

ZIUA LIVE Proiecte candidaților PNL pentru primăriile comunelor Cobadin și Tortoman din județul Constanța (VIDEO)

04 Apr 2024 1133

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 1947

„Prioritatea numărul unu sunt utilitățile“ ZIUA LIVE. Candidatul APA la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu prezintă planurile sale pentru administrația locală (VIDEO)

02 Apr 2024 609

ZIUA LIVE Viziunea și strategia pentru renașterea comunei Agigea. Interviu cu candidatul APA la Primăria Agigea, Gabriel Ciobanu

01 Apr 2024 1102

ZIUA LIVE. Stelian Ion (ADU) „Tandemul pe care îl fac cu Bogdan Bola pentru Primărie înseamnă foarte mult. Și susținerea PMP-ului este importantă”! (VIDEO)

29 Mar 2024 750