200 de elevi, în competiţie Concursul naţional „Educaţie pentru sănătate“, la cea de-a IV-a ediţie

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică, prin Biroul de Programe de Promovare a Sănătăţii şi Educaţiei pentru Sănătate Constanţa şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ Constanţa, organizează, în perioada 30-31 mai, ediţia a IV-a a Concursului naţional „Educaţie pentru Sănătate“ 2014, inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale - MEN 2014.
Proba scrisă a concursului se va desfăşura sâmbătă, 31 mai, începând cu ora 10.00, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, şi va dura trei ore. Competiţia este organizată astfel: secţiunea ştiinţifică - gimnaziu, secţiunea ştiinţifică - liceu şi secţiunea „Afiş“. La competiţie participă aproximativ 200 de elevi ai claselor VII-XI, din 11 judeţe ale ţării şi din municipiul Bucureşti. Subiectele sunt formulate de medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, fiind structurate în două părţi - una de creaţie şi un test grilă. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeaşi zi, de la ora 16.00, în sala „Sergiu Celibidache“ a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 590

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 554

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 726

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 620

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 742

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 716

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 891

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1601

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 445

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 776

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 510

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, gazda Concursului National de creativitate în limba engleză (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 644

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1078

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 630

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 802