A zecea ediţie a Programului de practică Rompetrol atrage tineri valoroşi, cu potenţial de dezvoltare

Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Petrochemicals, companii membre ale Grupului Rompetrol, au continuat, în 2013, programul de practica adresat studenţilor de la universităţile de profil din ţară. Astfel, 86 de tineri au beneficiat de experienţa specialiştilor de pe platformele Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. „Programul de training adresat studenţilor reprezintă o oportunitate în construirea carierei, într-o meserie frumoasă, de perspectivă. Astăzi, în contextul globalizării, totul depinde de competenţa fiecăruia. Criteriul competenţei este hotărâtor, acoperind întreg ansamblul valenţelor individuale, de la aptitudini, la cunoştinţe şi în foarte mare măsură la atitudini. Participanţii la cursurile de pregătire trebuie să folosească în modul cel mai eficient timpul petrecut alături de profesionişti, în condiţiile în care tinerii selectaţi sunt îndrumaţi în mod constant de aceştia, pentru a fi ulterior recrutaţi şi angajaţi de companie, având perioada de practică profesională îndeplinită”, a declarat Dumitru Niculi, directorul general al companiei Rompetrol Petrochemicals. Cei 86 de studenţi care au participat la programul de practică, în perioada 25 iunie - 19 iulie, au avut prilejul să se familiarizeze cu mediul economic real, să îmbine cunoştinţele tehnice şi cele practice, pentru înţelegerea fluxului general şi a celui tehnologic.

Programul s-a derulat în contextul parteneriatului susţinut de Grupul Rompetrol cu universităţile de profil din ţară - Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, Universitatea Ovidius, Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, Universitatea Politehnică Bucureşti. Lansat în anul 2003, programul de pregătire a studenţilor susţinut de Rompetrol se înscrie în strategia Grupului de atragere şi reţinere în organizaţie a tinerilor valoroşi, cu potenţial de dezvoltare, realizând, astfel, transferul de Know-How şi dezvoltarea competenţelor, esenţiale în dezvoltarea carierei viitoare. Grupul Rompetrol este deţinut integral de compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan – KazMunayGas, fiind prezent în 12 ţări şi cu majoritatea activelor şi operaţiunilor în Franţa, România, Spania şi Sud-Estul Europei. Rompetrol este implicat în activităţi de rafinare, marketing şi trading, dar şi în explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat firma care operează Rafinăria Petromidia, după explozia de vineri

03 Apr 2024 551

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 515

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1686

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1522

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 693

Rompetrol Rafinare SA anunță noi investiții pentru care a solicitat acord de mediu de la APM Constanța

17 Mar 2024 609

Rompetrol Rafinare SA, reclamant într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța

12 Mar 2024 799

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 750

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 893

Rompetrol Rafinare SA a solicitat acord de mediu pentru construirea unei conducte de racordare la Făclia, județul Constanța

01 Mar 2024 721

Constanța Reparații la instalația MHC, efectuate de Rompetrol Rafinare. Documentația, depusă la Mediu

15 Feb 2024 682

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete din această noapte din cauza unei avarii

11 Feb 2024 3737

RAJA Constanța Consumatorii din Eforie Nord, Lazu și Agigea, fără apă la robinete

11 Feb 2024 767

Atenție, se oprește apa în localitățile Eforie Nord, Lazu și Agigea!

09 Feb 2024 730

Trei localități din județul Constanța, fără apă la robinete la începutul săptămânii viitoare

08 Feb 2024 4331