Alegeri la Universitatea „Ovidius” din Constanța Un nou vicepreședinte al Senatului și vot consultativ pentru noii prorectori

Astăzi are loc ședința pentru alegerea vicepreședintelui Senatului Universității „Ovidius” din Constanța, conform hotărârii votate de acest for de conducere la întâlnirea de săptămâna trecută.
 
Aleasă în funcția de președinte al Senatului, ca urmare a eliberării acestui post prin alegerea conf.univ.dr. Dan Iliescu în funcția de rector, prof.univ.dr.habil. Diane Paula Corina Vancea va conduce astăzi ședința în cadrul căreia se va supune la vot singura candidatură la funcția de vicepreședinte, a prof.univ. dr. Marius Popa. 
De asemenea, Senatul își va da votul consultativ cu privire la numirea celor cinci noi prorectori, propuși și votați în consiliul de administrație din data de 28 iulie. Aceștia sunt: prof. univ. dr. Mihai Gîrțu (Facultatea de fizică, chimie, electronică și tehnologia petrolului), prof. univ. dr. Alexandru Bobe (Facultatea de matematică și informatică), prof. univ. dr. Liliana Tuță (Facultatea de medicină), prof. univ. dr. Raluca Trandafir (Facultatea de drept și științe administrative) și prof. univ. dr. Elena Condrea (Facultatea de științe economice).
 
După cum se știe, cea mai importantă universitate la Marea Neagră a reușit anul acesta să înregistreze cea mai mare creștere din ultimii patru ani, în ceea ce privește numărul de candidați înscriși la programele de licență. „Mai mult de atât, ne bucură faptul că am înregistrat și un salt calitativ al celor admiși. Am realizat deja o analiză a tuturor facultăților și avem cu 18% mai mulți bacalaureați de la colegiile naționale constănțene. Spre exemplu, la Informatică, față de alți ani când înregistram câte șase-șapte-opt absolvenți de mate-info, restul alegând alternative în străinătate, de data aceasta avem 28”, declara ieri prof.univ.dr. Alexandru Bobe.
 
Citește și:

UOC înregistrează cea mai mare creștere din ultimii patru ani, în ceea ce privește numărul de candidați înscriși la programele de licență
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii în vizită la Universitatea Ovidius din Constanța

28 Mar 2024 273

Universitatea Ovidius Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări ştiinţifice pentru elevi „Noi şi Economia”.

27 Mar 2024 586

Universitatea Ovidius din Constanța Cine sunt câștigătorii celei de-a IV-a ediții a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”? (FOTO)

27 Mar 2024 418

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 411

Cea de-a XII-a ediție a Sesiunii de comunicări știinţifice pentru elevi „Noi și Economia”, la Universitatea Ovidius din Constanţa

27 Mar 2024 340

ÎPS Teodosie, primele declarații despre procesul cu Universitatea Ovidius – „Eu cu salariul meu făceam milostenie“ (VIDEO)

25 Mar 2024 1231

In memoriam acad. prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Doctor Honoris Causa al Universităţii Ovidius din Constanţa

24 Mar 2024 515

ÎPS Teodosie, proces cu Universitatea Ovidius! Prejudiciul, estimat la circa 30.000 de euro. Ce reprezintă suma solicitată

22 Mar 2024 784

Prima întâlnire transnațională în cadrul proiectului Protecting Children in Sport Developing Safe and Inclusive Sport Organizations la Universitatea Ovidius Constanța

20 Mar 2024 449

Universitatea Ovidius Constanța Lansarea volumului „Conciones Latinae Muldavo”, editat de acad. Gheorghe Chivu și prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae

20 Mar 2024 428

Se împlinesc 34 de ani de la fondarea Universităţii Ovidius din Constanţa

20 Mar 2024 633

Zilelor Porților Deschise Universitatea Ovidius din Constanța își prezintă oferta educațională

20 Mar 2024 456

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 584

Conferința „Dragoste, Rușine, Ură- despre Emoții și Buna Ordine în Țările Române, sec. XVIII-XIX”, la Universitatea Ovidius din Constanța

13 Mar 2024 500

Cea de a IV-a ediție a concursului de discursuri publice „Puterea Cuvintelor”, la Universitatea Ovdius din Constanța

12 Mar 2024 398