„Am fost ignoraţi şi înjosiţi“ Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, în mijlocul unui scandal



Absolvenţii din clasa a VIII-a susţin, în aceste zile, proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă. La nivelul judeţului Constanţa, au fost organizate şase centre în care se desfăşoară aceste probe: Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Liceul Teoretic „Ovidius“, Liceul Teoretic „George Călinescu“, Colegiul Comercial „Carol I“ şi Colegiul Naţional „Kemal Ataturk“ din Medgidia. Examenele nu au trecut însă fără incidente, aşa cum povesteşte un părinte revoltat, într-o scrisoare adresată cotidianului ZIUA de Constanţa.

„Părinţii - plătitorii de taxe - sunt ignoraţi şi înjosiţi de angajaţii din sistemul de învăţământ. Pentru a înscrie copilul la Colegiul Naţional Pedagogic, să susţină, pe 27 mai, proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, în cazul fiicei mele, limba engleză, a trebuit să fac două drumuri la Colegiul Pedagogic, ca, în final, să o înscriu la Colegiul «Mircea Cel Bătrân». Am sunat pe 11 mai la secretariatul Colegiul Pedagogic să mă informez când au loc înscrierile. Mi s-a comunicat că în zilele de 25 şi 26 mai, între orele 9 -16. Vineri, 22 mai, am sunat din nou, pentru a mă asigura dacă nu sunt modificări în orarul înscrierilor. Luni, 25 mai, am ajuns la Colegiul Pedagogic în jurul orei 15.00, unde am fost oprită de firma de pază, care mi-a comunicat că nu se fac înscrieri la acea oră şi să vin a doua zi, la ora 9.00. Refuzând să plec, am sunat din faţa liceului la secretariat şi am rugat-o pe doamna secretară să facă o excepţie, având în vedere că am fost informată greşit despre programul de înscrieri. Mi s-a reproşat că am chef de ceartă şi că din cauza mea nu se poate ocupa de înscrieri. Sfatul dânsei a fost să mă duc la alte licee sau să vin a doua zi, pe data de 26 mai, la ora 9.00. Ceea ce s-a şi întâmplat. Pe data de 26 mai, la ora 8.15, am ajuns la Colegiul Pedagogic. Împreună cu alţi părinţi, am stat în faţa colegiului până la ora 9.00, când a apărut o doamnă care ne-a informat că nu se mai fac înscrieri pentru examen. «S-au înscris prea mulţi copii la noi», ne-a anunţat. Părinţii au vociferat şi au rugat-o să-i înscrie şi pe cei care au stat ca tâmpiţii în faţa liceului câteva ore bune. Dar a refuzat! O mare bătaie de joc pe banii noştri. Nu puteau spune din data de 25 mai că nu se mai fac înscrieri? De ce am fost informaţi greşit şi la telefon?“, se întreabă Georgiana Secariu.

Ce spun reprezentanţii Colegiului „Constantin Brătescu“


Directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, prof. Anamaria Ciobotaru, a declarat că, pe data de 25 mai, la unitatea de învăţământ pe care o conduce s-au înscris 328 de elevi. „Am solicitat Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa să ne permită ca pe data de 26 mai să nu se mai facă înscrieri pentru proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă, deoarece acum se desfăşoară şi probele de aptitudini. Nu avem spaţiu fizic pentru toate acestea“, a menţionat prof. Anamaria Ciobotaru. Directorul colegiului a precizat că elevii de clasa a VIII-a au avut la dispoziţie şi alte centre unde ar fi putut susţine aceste probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

mama

26 Oct, 2015 15:51

trebuia afisata 'taxa admitere' la profil pedagogic, ca sa nu mai fie inghesuiala, au reusit'eleve' care nu au legatura cu meseria de dascal pentru copii de 3-11 ani.

Parinte

28 May, 2015 07:03

Pe 25 mai am stat intr-adevar la rand sa -mi inscriu copilul. A fost optiunea mea sa-l inscriu aici insa. Mai erau inca 4 centre. Eu vreau ca fata mea sa intre in acest liceu. Nu mi-a vorbit nimeni nici urat si nici nu m-a injosit! Cand 2 oameni, inscriu 300 si de copii in careva ore, eu zic ca fiecare ar trebui sa aiba intelegere. Felicitari pt. organizare! Copilul meu mi-a spus ca o ora cat a durat examenul a fost liniste mormant. Totul bine organizat! Liste afisate, parintii nu au avut voie nici macar in curte, ce sa mai spunem in scoala cum a fost in alta parte. Curatenie! Succes tuturor!

Articole asemanatoare

Învățământ Constanța Componența consiliului de administrație de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu“

24 Feb 2024 835

O școală și o grădiniță din Constanța, arondate Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu“ Sorin Mihai – „Sunt convins că cele două unități vor intra într-o competiție reală“

13 Feb 2024 4227

Elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu" Constanța au marcat Ziua Dobrogei (GALERIE FOTO)

14 Nov 2023 1196

High Construct Project SRL, unic oferant în cadrul unei achiziții directe organizate de Primăria Constanța. Despre ce este vorba? (DOCUMENT)

05 Apr 2023 1226

Elevi de la două colegii din Constanța, câștigători ai finalei Concursului național Made for Europe

05 May 2022 1693

O companie din Iași va realiza auditul și proiectul tehnic de reabilitare energetică a Colegiului Național Pedagogic ‟Constantin Brătescu‟ din Constanța

26 Feb 2022 2893

Bullying la Colegiul Pedagogic, din Constanța? (GALERIE FOTO)

12 Feb 2022 8198

Precizările șefului IȘJ Constanța, cu privire la colectarea ilegală a fondului clasei la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”

07 Feb 2022 2669

Breviar școlar constănțean Colegiul Pedagogic, singura instituție din Dobrogea selectată. Liceul „Nicolae Bălcescu” din Medgidia consolidează parteneriatele europene

12 Mar 2021 2331

Elevii Liceului Navrom au vestit Nașterea Domnului

25 Dec 2020 1990

#ConstanțaEsteBine Faptele bune nu țin cont de pandemie. Elevii constănțeni respectă tradițiile, oferind lecții de solidaritate

19 Dec 2020 2951

#alegeriparlamentare2020 Adriana Câmpeanu a votat!

06 Dec 2020 1787

LIVE VIDEO. Deschiderea anului școlar 2020-2021 Precizări importante ale prefectului județului Constanța și ale inspectorului școlar general

14 Sep 2020 3109

Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța, gazda conferinței de presă cu tema deschiderii anului școlar 2020-2021

13 Sep 2020 2713

Constanţa. Câştigătoarea Crosului Ziua Olimpică 2019, la catedră! Campioana Nastasia Fotu, în faţa elevilor. Le predă muzica (galerie foto)

13 Nov 2019 4117