Asociația Elevilor din Constanța-Apel pentru Educație. Ce solicitări au fost făcute?

  • Asociația Elevilor din Constanța a inițiat un „Apel pentru Educație“: „Dorim să subliniem importanța finanțării educației la nivel local.“ 
Începutul noului an înseamnă dezbaterea și aprobarea bugetelor locale.
 
Învățământul românesc are nevoie de o deosebită atenție din partea statului, astfel ca elevii să poată avea acces la cea mai bună educație conform standardelor europene.
 
Asociația Elevilor din Constanța a inițiat un „Apel pentru Educație“ prin care a solicitat luarea mai multor măsuri în sprijinul educației.
 
Elevii își doresc asigurarea transportului gratuit, digitalizarea educației, impelementarea programelor masă caldă, reparațiile unităților de învățământ. Acestea sunt doar o parte dintre solicitările efectuate.
 
„Printre solicitări se regăsesc: asigurarea transportului gratuit al elevilor, reparațiile capitale ale unităților de învățământ, solicitarea produselor
dezinfectante, măști etc., digitalizarea educației, implementarea programelor masa caldă, împreună cu alte măsuri ce reprezintă nevoi reale ale elevilor“ menționează Asiciația Elevilor din Constanța, într-o postare realizată pe facebook.
 
Asociațiile de Elevi din țară, împreună cu mai multe Consilii Județene ale Elevilor au trimis către toate Consiliile Locale acest „Apel pentru Educație“ cu scopul de a sublinia importanța finanțării educației.
 
„Pentru că începutul fiecărui an calendaristic reprezintă dezbaterea și aprobare bugetelor locale, Asociațiile de Elevi din țară, împreună cu mai multe Consilii Județene ale Elevilor au trimis către toate Consiliile Locale o adresă prin care am subliniat importanță prioritizării educației în fiecare comunitate locală.
 
Prin acest "Apel pentru educație" dorim să subliniem importanța finanțării educației la nivel local“, menționează Asociația Elevilor din Constanța.

 
Elevii asigură Consiliile Locale de sprijinul lor în inițierea acestui demers.
 

„În acest sens, solicităm ca lista noastră cu nevoile elevilor să fie implementată și asigurăm Consilile Locale de tot sprijinul nostru în ințierea acestui demers.“
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: edupedu.ro
 
Citește și:
 
Elevii protestează
Ministerul Educației a modificat media minimă necesară elevilor pentru a primi bursele școlare. Ce spune șeful IȘJ Constanța (VIDEO+DOCUMENT)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 1020

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 870

Asociația Elevilor Constanța, la judecată cu Consiliul Județean Constanța! Ce a decis instanța

08 Feb 2024 815

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 706

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 733

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1357

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1136

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1133

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1295

Ordin al Ministerului Educației, contestat la Constanța

25 Feb 2023 1117

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1376

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1916

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1206

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6219

Asociația Elevilor din Constanța „Anchetă mușamalizată, DNA legalizează mita!”

06 May 2022 1947