Asociația Elevilor din Constanța Grevă Japoneză pentru bursa de merit

  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că bursa de merit pentru elevi va fi oferită doar celor cu media minimă de 9,50, în loc de 8,50 cum a fost până acum.
  • Elevii au protestat în data de 6 ianuarie 2022, în fața Ministerului Educației, la București, în speranța că ordinul va fi revocat sau modificat astfel încât media de 8,50 să fie păstrată în scopul acordării burselor de merit.
  • Asociația Elevilor din Constanța recurge la Greva Japoneză.
  • Elevii au inițiat o petiție online cu scopul de a obține revocarea sau modificarea Ordinului Ministerului Educației nr. 5.870 din 22 decembrie 2021 stabilește criteriile generale de acordare a burselor școlare. 
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat printr-un comunicat oficial că bursele de merit vor fi primite doar de câtre elevii ce au media generală cuprinsă între 9,50 și 10.
 
Până acum, elevii aveau nevoie de o medie generală minimă de 8,50 pentru a primi bursa de merit.
 
Pe site-ul oficial al Ministerului Educației, a apărut în data de 5 ianuarie 2022, un comunicat prin care este anunțată situația burselor de merit.
 
Prin urmare, elevii au luat atitudine pentru a-și apăra drepturile.
 
Pe rețeaua de facebook, Asociația Elevilor din Constanța a realizat o serie de postări prin care își exprimă nemulțumirile vizavi de deciziile Ministerului Educației și îndeamnă elevii să nu renunțe la lupta pentru dreptul la bursele școlare.
 

„Bursele școlare sunt un drept fundamental al elevilor pe care Ministerul Educației s-a gândit să îl modifice după 10 ani.
Criteriile de acordare ale burselor au fost stabilite de un deceniu, iar în urmă cu câteva zile cei din fruntea Ministerului au decis să le schimbe peste noapte, din pix.
 
Astfel, sute de mii de elevii rămân fără bursă din cauza unei decizii luate fără consultare și fără a fi gândită înainte.
 
Asociațiile de Elevi din țară au avut o acțiune de protest la Ministerul Educației, iar în viitor vom demara un proces în Instanță în acest sens.
 


Eforturile elevilor nu sunt răsplătite, iar întotdeauna când trebuie bani tăiați de undeva, cei  puși la zid, sunt și vor fi mereu elevii, adică viitorul acestei țări.
 
În acest sens transmitem un mesaj simplu: TĂIAȚI ȘPĂGILE, NU BURSELE ELEVILOR❗

 
Criticăm aspru această decizie și începem o grevă japoneză ce presupune legarea unei banderole albe de mână.
 
Dacă vrei și tu un Sistem de Educație echitabil, care să prioritizeze elevii și să acorde bani suficienți pentru aceștia, alătură-te inițiativei noastre.
 
Așteptăm pozele cu tine și colegii tăi despre greva japoneză, folosind #burselenuspagile și demonstrându-i Ministrului Sorin Cîmpeanu că nouă chiar ne pasă de învățământul din România!
 
Fii parte din schimbare!“

 
De asemenea, elevii au inițiat o petiție online cu scopul de de a obține revocarea sau modificarea Ordinului Ministerului Educației nr. 5.870 din 22 decembrie 2021 stabilește criteriile generale de acordare a burselor școlare.
 

„Elevii din întreaga țară se unesc prin intermediul uneii petiții în urma deciziei de a crește criteriul de burse de la 8.50 la 9.50!
 
În data de 4 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial un Ordin al Ministerului Educaţiei cu nr. 5870/2021 care modifică criteriile de acordare a burselor. Ordinul a fost modificat peste noapte, astfel, peste 700 de mii de elevi din România trezindu-se fără burse de merit. În urma acestui fapt, s-a creat o petiție pe site-ul Declic în care elevii își cer bursele înapoi.
 
Cum poți să ajuți? Intră pe link-ul petiției și completează câmpurile marcate cu steluță pentru a semna petiția. Apoi, începe să trimiți petiția mai departe pentru a ajunge la câți mai mulți elevi, dar și alte persoane care susțin cauza. Cu cât suntem mai mulți și mai vocali, cu atât mai bine! Alatură-te asociațiilor de elevi în demersul pentru bursele de merit!
 
https://campaniamea.declic.ro/p/burseelevi850“

 
De asemenea, Asociația Elevilor din Constanța a anunțat că a propus Biroului Executiv a Consilului Național al Elevilor o colaborare pe demersuri comune legat de burse.
 

„Modificările aduse de Ministerul Educației privind criteriile de acordare a burselor școlare ne-a făcut să conștientizăm că este momentul unirii structurilor care reprezintă interesele elevilor pentru a putea reuși schimbarea deciziilor asumate de Sorin Cîmpeanu.
 
În acest sens, Asociațiile de Elevi din România au propus Biroului Executiv a Consilului Național al Elevilor o colaborare pe demersuri comune legat de burse.
 
Am fost gata să reparăm greșelile făcute în trecut pentru a ajunge la victorii  care să reprezinte interesele elevilor.
 
Suntem profund dezamăgiți de refuzul BEX CNE de a realiza demersuri comune ignorând părerea elevilor pe care și-a asumat să îi reprezinte!
 
Este nevoie de o puternică mișcare de reprezentare, dar nu putem realiza acest obiectiv atât timp cât Biroul Executiv al Consiliului Național al Elevilor refuză orice parteneriat în favoarea elevilor.“

 
Elevii nu se dau bătuți, astfel că acțiunile împotriva noului ordin vor continua.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: Asociația Elevilor din Constanța
 
Citește și:
 
Din culisele protestului elevilor din Constanța pentru burse. Elevii nu se dau bătuți!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 1001

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 853

Asociația Elevilor Constanța, la judecată cu Consiliul Județean Constanța! Ce a decis instanța

08 Feb 2024 811

Asociaţia Elevilor din Constanţa „Statutul Elevului” a fost depus la Ministerul Educației. Ce solicitări sunt vizate

01 Feb 2024 698

Asociația Elevilor din Constanța solicită rezilierea contractului Consiliului Județean Constanța cu operatorul de transport “Metropolitan”!

22 Jan 2024 722

Știri Constanța Asociația Elevilor din Constanța are un nou președinte!

24 Sep 2023 1342

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1127

Procesul pentru anularea ordinului privind transportul elevilor, suspendat la Constanța! De ce au luat judecătorii această decizie

12 Apr 2023 1126

Asociația Elevilor din Constanța contra Ministerului Educației, în justiție. Decizia Curții de Apel

28 Mar 2023 1288

Ordin al Ministerului Educației, contestat la Constanța

25 Feb 2023 1110

Contestație în anulare. A fost admis recursul în dosarul prin care Asociația Elevilor cere Consiliului Județean Constanța asigurarea transportului gratuit

23 Jan 2023 1368

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1907

Elevii constănțeni salută decizia Monicăi Anisie de a susține votul de la 16 ani

08 Jun 2022 1191

Exclusiv! Reacția primarului din Lumina, acuzat că se folosește de elevi pentru a curăța comuna. „Activitate educativă, criticată de un localnic”

21 May 2022 6215

Asociația Elevilor din Constanța „Anchetă mușamalizată, DNA legalizează mita!”

06 May 2022 1939