Atenție, părinți! DSP Constanța a revenit cu noi precizări Grădinițele constănțene se redeschid, săptămâna viitoare, în baza solicitărilor părinților


O informare primită, zilele trecute, din partea biroului de presă al Ministerului Educației punea într-o lumină cel puțin ciudată situația din județul Constanța cu privire la grădinițele deschise pe perioada vacanței de Paști.
În timp ce majoritatea județelor României aveau deschise și câte 33 de unități, la Constanța săptămâna aceasta nu a fost deschisă niciuna, ca urmare a unei adrese transmise de Direcția de Sănătate Publică din Constanța, având la bază incidența răspândirii virusului SARS COV2.
Conform programării făcute publice de minister, săptămâna viitoare urma să fie deschisă o singură grădiniță în județul Constanța, și anume la Cumpăna.


Iată că ieri, DSP a revenit asupra adresei IMA 6230R/31.03.2021 privind funcționarea grădinițelor pe perioada vacanțelor, iar conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța invită managerii unităților preșcolare să reia „informările către părinții copiilor preșcolari înscriși în grădinițele aparținătoare, cu privire la precizările transmise în nota specificată. De asemenea, în cazul în care veți avea solicitări din partea părinților, să luați măsuri pentru demararea activităților care se impun”.

După cum a declarat prof. Irinela Nicolae, inspector școlar învățământ preșcolar, zilele acestea vor avea loc discuții cu directorii grădinițelor pentru a se putea stabili, în baza solicitărilor părinților, un necesar de alimente ce trebuie aprovizionate, întrucât sunt vizate grădinițele cu program prelungit.

Din discuțiile purtate și cu directori ai unor grădinițe constănțene, vestea este bună și pentru cadrele didactice și personalul instituțiilor, care se văzuse băgat într-un concediu fortuit, conform adresei nr. 1970/DGIP/31.03.2021 a Direcției Generale Învățământ Preuniversitar/Direcția generală economică a MEC. „Cadrele didactice din învățământul preșcolar vor fi programate în concediu de odihnă, în perioada 2 aprilie – 4 mai 2021, în situația în care unitățile de învățământ în care sunt încadrate nu organizează activități educative cu copiii, cu prezență fizică, conform punctului 5 al art. 2 din OMEC nr. 3125/2020 privind structura anului școlar 2020-2021, cu modificările și completările ulterioare”.

Așadar, părinți luați legătura cu grădinițele unde aveți copiii pentru a transmite intențiile dvs. și pentru a se putea stabili necesarul pentru săptămâna viitoare.


Citește și:


Editorial: Alegerea la care nu s-a gândit nimeni - Copilul sau locul de muncă?!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 294

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 636

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 781

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1072

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2136

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1039

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1036

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 491

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 615

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 629

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2618

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 547

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 2596

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 550

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 781