Bacalaureat 2022. Impresii după prima probă scrisă „Sperăm să fie mai bine la istorie și geografie“. Ce subiecte au avut de rezolvat elevii (GALERIE FOTO+DOCUMENT)

Bacalaureat. Foto: ZIUA de ConstanțaElevii au ieșit de la prima probă scrisă a bacalaureatului. Conform primelor impresii subiectele au fost destul de dificile. 

„Neașteptat pentru ca a picat specia Comedie, însă subiectul unu și doi destul de ușoare. Sperăm să fie mai bine la istorie și geografie”, spune un elev de la Liceul Sportiv din Constanța.

„Aveam pretenția la subiecte mult mai ușoare. Ori cel puțin să fi fost doar din programa  din primii doi ani pentru că am trecut prin doi ani de școală. Sper ca după ce vor veni notele să nu ni se confirme că au fost o generație de sacrificiu”, mărturisește un părinte al unui elev de la Liceu Sportiv din Constanța.

Potrivit EduPedu.ro, textul suport a fost identic pentru toți elevii, indiferent de profil, din Nicolae Iorga – „Doamna Elena Cuza”, iar elevii au avut, la subiectul I.B., de scris un text de minimum 150 cuvinte, notat cu 20 de puncte, în care să argumenteze „dacă întâlnirea cu o personalitate (istorică, socială, culturală etc.) produce sau nu emoție, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din textul Doamna Elena Cuza de Nicolae Iorga, cât și la experiența personală sau culturală”.

Subiectul al II-lea – notat cu 10 punte, a fost o argumentare a perspectivei narative într-un text de Cezar Petrescu – Întunecare.

Subiectul al III-lea – tinerii au avut de redactat un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularitățile unui prersonaj dintr-o comedie studiată – este notat cu 30 de puncte.

Reamintim că, peste 4.730 de absolvenți ai claselor a XII-a/a XIII-a sunt așteptați la examenul național de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2022)
 

Calendarul examenului național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022 este următorul:
  • ​20 iunie 2022: Limba și literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale 
Pentru acest examen s-au înscris 4730 de absolvenți (4136 din seria curentă, 594 - serie anterioară), după cum urmează:
  • ​Proba scrisă E a)- 4356 de candidați;
  • Proba scrisă Eb)- 4 candidați;
  • Proba scrisă Ec)- 4451 de candidați (Matematică- 3281, Istorie- 1170);
  • Proba scrisă Ed)- 4479 de candidați.
În Secțiunea Document puteți studia subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii la prima probă scrisă a Bacalaureatului. 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1293

Asociaţia Elevilor din Constanţa a solicitat desfiinţarea examenului de Bacalaureat. Reacția Ministrului Educației, Ligia Deca

21 Mar 2024 491

Clasamentul liceelor din Constanța în funcție de notele obținute de elevi la simularea Bacalaureatului

18 Mar 2024 3518

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 876

Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat! Aproximativ 35% dintre candidați nu au reușit să ia măcar nota 5 la Limba și Literatura Română

15 Mar 2024 709

Rezultate slabe obținute de elevii din județul Constanța la simularea examenului de bacalaureat

15 Mar 2024 1511

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 782

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1441

Iată câți elevi au fost prezenți la ultima probă scrisă de simulare a examenului de bacalaureat

07 Mar 2024 574

Șase elevi eliminați pentru fraudă la simularea probei la alegere a profilului şi specializării din cadrul examenului de Bacalaureat 2024

06 Mar 2024 617

Direcția Națională de Probațiune angajează șofer! Înscrierea la concurs se face până azi, la ora 16.30

06 Mar 2024 747

Simularea Evaluării Naționale 2024 La proba obligatorie de astăzi, 5 martie 2024, au fost eliminați șase elevi pe motive de fraudă

05 Mar 2024 468

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 593

Vrei să lucrezi la SRI? Anunț important pentru elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

05 Mar 2024 27779

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 551