Când începe înscrierea copiilor la clasa pregătitoare. Calendar oficial

Sală de curs, foto: PMCÎn anul şcolar 2023 - 2024, ca, de altfel, și-n anii anteriori, înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor se va face în două etape, potrivit unui ordin al Ministerului Educației (ME) oficializat joi.

Astfel, după cum scrie în metodologie, „părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare”.Calendarul înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2023 - 2024, este cuprins în Ordinul ME 3.704/2023, care se aplică din 2 martie.

Prima etapă de înscriere:
  • pe 30 martie 2023 se vor afișa circumscripțiile școlare și planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar;
  • în 4 aprilie 2023 se anunță, prin afișare la sediul școlii sau/și pe site-ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare a copiilor;
  • în perioada 5 - 26 aprilie 2023 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc șase ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2023 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar;
  • în intervalul 3 - 18 mai 2023, părinții pot completa cererile-tip de înscriere, online sau direct la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor;
  • pe 30 mai 2023 sunt repartizați copiii la școli, cu ajutorul unei aplicații informatice;
  • pe 31 mai 2023 se publică, la școli și pe site-ul inspectoratului școlar, listele ce conțin candidații înmatriculați și numărul de locuri rămase libere.
Etapa a doua este structurată astfel:​
  • pe 5 iunie 2023 are loc comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;
  • între 6 și 12 iunie 2023 se poate depune/ transmite cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
  • pe 15 iunie 2023 are loc afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare.
Metodologia prevede ca „părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Calendar ortodox. Ce sfinți sunt celebrați la data de 24 aprilie?

24 Apr 2024 401

Calendar Ortodox! 23 aprilie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși! Ce sfânt este sărbătorit astăzi

23 Apr 2024 2550

Ce sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, din 22 aprilie 2024?

22 Apr 2024 1624

Calendar ortodox 21 aprilie 2024. Ce sfinți sunt celebrați duminică?

21 Apr 2024 3886

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 580

Calendar-Ortodox 20 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

20 Apr 2024 566

Calendar ortodox, 19 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

19 Apr 2024 1197

Calendar-ortodox 17 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

17 Apr 2024 506

Ce sărbătoare este trecută astăzi, în calendarul ortodox din 16 aprilie 2024

16 Apr 2024 1185

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 15 aprilie 2024?

15 Apr 2024 1400

Calendar-Ortodox 14 aprilie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

14 Apr 2024 619

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 641

Calendar ortodox, 13 aprilie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

13 Apr 2024 2701

Calendar ortodox 12 aprilie 2024. Ce mare sfânt este pomenit vineri

12 Apr 2024 946

Ce mare sărbătoare este astăzi în calendarul ortodox, în data de 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 3456