Câți candidați s-au prezentat la concursul de titularizare. Anunțul ISJ Constanța

ISJ Constanța Astăzi, 13 iulie 2022, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2022.

Conform documentelor depuse, au avut dreptul de a participa 1030 de candidați, arondați pe 3 centre de concurs (Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța – 363 candidați, Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța – 327 de candidați, Colegiul Comercial Carol I Constanța – 340 de candidați).

Din cei 1030 de candidați, 130 de candidați nu s-au prezentat pentru susținerea probei scrise, 92 s-au retras, iar un număr de 8 lucrări au fost anulate conform procedurii ME nr. 29917/28.06.2022., transmite ISJ Constanța. 


Subiectele au fost distribuite către candidați în timp util. Din momentul descărcării acestora și până la distribuirea în prima sală din fiecare centru, s-a realizat tipărirea subiectelor, verificarea cu atenție a tipului de subiect și a calității tipăririi, astfel încât fiecare dintre candidații prezenți să beneficieze de subiecte lizibile, corespunzătoare solicitărilor la înscriere și în conformitate studiilor absolvite. Subiectele imprimate se multiplică în număr egal cu numărul de candidați pentru fiecare disciplină/ tip de subiect din centrul de concurs, se reverifică (watermark, calitatea imprimării graficelor etc), se numără pentru a fi introduse în plicuri distincte pentru fiecare sală și pentru fiecare disciplină din sala respectivă.

Toate aceste operațiuni s-au desfășurat în 30-40 de minute de la primirea celei de-a doua parole pentru accesarea arhivelor. La nivelul județului Constanța concursul s-a dat la 46 de discipline.

Timpul alocat rezolvării subiectelor a fost de 4 ore pentru toți candidații.

Situația numărului de lucrări preluate se prezintă astfel, în număr descrescător:
  • LIMBA SI LITERATURA ROMANA, PEDAGOGIA PRESCOLARA SI METODICA DESFASURARII ACTIVITAȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE IN GRADINIȚA DE COPII 213
  • LIMBA SI LITERATURA ROMANA SI MATEMATICA, ELEMENTE DE PEDAGOGIE SCOLARA, METODICA PREDARII LIMBII SI LITERATURII ROMANE / COMUNICARII IN LIMBA ROMANA SI METODICA PREDARII MATEMATICII / MATEMATICII SI EXPLORARII MEDIULUI IN INVAȚAMANTUL PRIMAR (INVAȚAMANT PRIMAR IN LIMBA ROMANA) 102
  • LIMBA SI LITERATURA ENGLEZA 63
  • EDUCATIE FIZICA SI SPORT 59
  • LIMBA SI LITERATURA ROMANA 59
  • MATEMATICA 56
  • ISTORIE 25
  • GEOGRAFIE 24
  • EDUCATIE SOCIALA (GANDIRE CRITICA SI DREPTURILE COPILULUI, EDUCATIE INTERCULTURALA, EDUCATIE PENTRU CETATENIE DEMOCRATICA 21
  • BIOLOGIE 20
  • RELIGIE ORTODOXA 20
  • ARTE VIZUALE (EDUCATIE PLASTICA / EDUCATIE VIZUALA / EDUCATIE ARTISTICA) 19
  • PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA 19
  • LIMBA SI LITERATURA FRANCEZA 17
  • EDUCATIE MUZICALA 11
  • FIZICA 8
  • CONSILIERE PSIHOPEDAGOGICA 7
  • LIMBA GERMANA MODERNA 7
  • CHIMIE 5
  • LIMBA SI LITERATURA TURCA MATERNA 5
  • ALIMENTATIE PUBLICA (MAISTRI INSTRUCTORI) 4
  • ECONOMIE, EDUCATIE ANTREPRENORIALA, ECONOMIE APLICATA SI EDUCATIE SOCIALA - EDUCATIE ECONOMICO - FINANCIARA 4
  • INFORMATICA SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI 4
  • AGRICULTURA - HORTICULTURA 3
  • EDUCATIE MUZICALA SPECIALIZATA 3
  • ESTETICA SI INGRIJIREA CORPULUI OMENESC (MAISTRI INSTRUCTORI) 3
  • COREGRAFIE 2
  • ENERGETICA 2
  • PSIHOLOGIE 2
  • TRANSPORTURI RUTIERE 2
  • ASISTENTA MEDICALA GENERALA (MAISTRI INSTRUCTORI) 1
  • COMERT 1
  • ECONOMIC, ADMINISTRATIV, POSTA 1
  • EDUCATIE TEHNOLOGICA SI APLICATII PRACTICE 1
  • ELECTROTEHNICA, ELECTROMECANICA, ENERGETICA (MAISTRI INSTRUCTORI) 1
  • LIMBA SI LITERATURA RROMANI MATERNA 1
  • MECANICA 1
  • MECANICA (MAISTRI INSTRUCTORI) 1
  • PROTECTIA MEDIULUI 1
  • TRANSPORTURI (MAISTRI INSTRUCTORI) 1
  • TURISM (MAISTRI INSTRUCTORI) 1

Numărul de posturi/ catedre vacante la nivelul județului Constanța este 228 pentru angajare pe perioadă nedeterminată (163 - mediul urban și 65 - mediul rural).


De asemenea, există și 1692 de coduri ce reprezintă posibilități de constituire a unor posturi/catedre vacante în una sau mai multe unități de învățământ, pentru angajare pe perioadă determinată (917 în mediul urban și 775 în mediul rural), la care se adaugă 360 posturi/ catedre rezervate, pentru angajare pe o perioadă determinată (267 în mediul urban și 93 în mediul rural).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISJ Constanța a publicat lista posturilor vacante, rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2024-2025

23 Feb 2024 1718

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru titularizare și definitivat 2024

18 Dec 2023 847

Ministerul Educației Mai puțin de jumătate dintre participanți au promovat examenul de titularizare! Iată rezultatele inițiale

18 Jul 2023 845

TITULARIZARE 2023 26 de candidați, eliminați pentru fraudă de la concursul pentru ocuparea unui post în învățământ

13 Jul 2023 851

Județul Constanța Peste 1.000 de candidați înscriși la examenul de Titularizare în învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 1678

TITULARIZARE 2023 Mâine are loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar

11 Jul 2023 1001

Sondaj de Opinie 63% dintre respondenți sunt de părere că se putea găsi mai rapid o soluție la revendicările cadrelor didactice

19 Jun 2023 1140

Sondaj de Opinie Cum vi se par modificările de ultimă oră aprobate de Guvern care vizează examenele de Bacalaureat și Titularizare în învățământ?

12 Jun 2023 1232

Modificările aduse examenelor de Bacalaureat și Titularizare, publicate în Monitorul Oficial

11 Jun 2023 1115

Oficial! Probele de evaluare a competenţelor de la bacalaureat 2023, echivalate cu mediile din liceu. Când vor avea loc probele scrise de la Bacalaureat și Evaluarea Națională (VIDEO)

11 Jun 2023 1306

Greva din educație schimbă examenele de Bacalaureat și Titularizare! Evaluarea de la finalul clasei a VI - anulată

09 Jun 2023 1140

Anunț important al Ministerului Educației! Ce se întâmplă cu inspecțiile la clasă, în vederea participării la concursul de Titularizare sau pentru obținerea gradelor didactice

24 May 2023 1251

Editorial! Examenul de titularizare, o piatră de încercare pentru tinerii care doresc să îmbrățișeze o carieră în învățământ

28 Jul 2022 1757

Titularizare 2022 Rezultate finale. 46% dintre candidați din județul Constanța au reușit să ia note mai mari de 7,00

27 Jul 2022 1683

Titularizare 2022 Au fost publicate rezultatele finale după rezolvarea contestațiilor (DOCUMENT)

27 Jul 2022 2100