Ce măsuri vrea să ia șeful ISJ Constanța după sinuciderea elevului din Năvodari

  • „Nu erau niște probleme de neremediat“, a declarat directoarea Școlii gimnaziale „Tudor Arghezi” din Năvodari, Violeta Bodolică. 
După sinuciderea elevului din Năvodari, tragedie înregistrată la data de 12 ianuarie 2022, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța a declarat, pentru ZIUA de Constanța, ce măsuri urmează să ia cu privire la situația elevilor aflați în dificultate la școală.
 
Începutul anului 2022 a fost marcat de evenimente tragice în rândul elevilor.
 
Amintim de cazul adolescentului în vârstă de 15 ani, elev la Școala Tudor Argezi din Năvodari ce a ales să se sinucidă prin spânzurare.
 
La momentul de față nu există date publice cu privire la motivul care l-a determinat pe minor să își ia viața. Acesta a fost găsit decedat sub podul Năvodari.
 
„Un copil foarte cuminte. Liniștit , bine educat. Nu am avut niciun fel de problemă cu el în ceea ce privește disciplina. Mici probleme au existat la învățătură. Nu erau niște probleme de neremediat. Asta vreau să vă spun.
 
El nu rămânea repetent. Nu avea un motiv să facă gestul acesta necugetat.
 
Urma să fie ascultat. Sâptămâna viitoare începe semestrul doi și își putea încheia situația, a declarat directoarea Școlii gimnaziale „Tudor Arghezi” din Năvodari, Violeta Bodolică.
 
De asemenea, un alt eveniment nefericit a avut loc în data de 13 ianuarie 2022.
 

O fată de 14 ani din localitatea Corbu, județul Constanța a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce ar fi încercat să se sinucidă.
 
Din primele informații adolescenta ar fi înghițit mai multe medicamente.

 
Conform unor surse neoficiale, fata ar fi încercat să se sinucidă din cauza situației școlare.
 
Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, ce măsuri dorește să ia având în vedere evenimentele prezentate mai sus.
 
Acesta dorește să implementeze un program de consiliere pentru elevii care au probleme la disciplinele școlare sau care se află în stare de corigență.
 
De asemenea, va discuta cu elevii ce au probleme la învățătură pentru a găsi soluții de remediere a situației școlare.
 
Șeful ISJ Constanța va lua măsuri cu scopul de a spijini elevii pentru a nu se mai ajunge la tragedii precum cazul adolescentului din Năvodari ce s-a sinucis și cazul tentativei de suicid a elevei de 15 ani din localitatea Corbu.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Tragedie în Năvodari! Un tânăr de 15 ani s-a spânzurat. A fost găsit sub pod (GALERIE FOTO+VIDEO)

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.