Cea de-a X-a ediţie a manifestării științifice „Omul. Mediul. Poluarea”, la Universitatea Ovidius din Constanța


Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie (FSAI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Filiala Constanța a Societății de Chimie din România (SChR) organizează, vineri, 26 mai 2023, cea de-a X-a ediţie a manifestării științifice intitulate „Omul. Mediul. Poluarea”.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00 în Sala S20 a UOC, situată pe B-dul Mamaia, nr. 124, iar la manifestare vor participa elevi din municipiul Constanţa, alături de cadre didactice din învățământul superior și pre-universitar., transmit reprezentanții UOC. 

„La fiecare ediție a acestui eveniment le oferim elevilor interesați de chimie și de protecția mediului prilejul de a-și demonstra abilitățile practice și îndemânarea în activitățile experimentale. În același timp, acordăm o atenție deosebită formării unor competențe importante pentru dezvoltarea tinerilor, precum: comunicarea, munca, integrarea şi asumarea rolurilor în echipă. La finalul evenimentului, toți elevii vor primi diplome de participare, iar tinerii cu cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul fiecărei secțiuni”, precizează prof. univ. dr. ing. Gabriela Stanciu, președintele Filialei Constanța a SChR și cadru didactic al FSAI.

Potrivit agendei evenimentului, manifestarea este organizată pe trei secţiuni: comunicări orale, prezentare de postere şi activităţi experimentale.

Manifestarea științifică „Omul. Mediul. Poluarea” urmărește diversificarea modalităților de educare a elevilor în direcția protejării mediului ambiant prin cunoașterea surselor de poluare, a efectelor poluanților asupra sănătății și a tehnologiilor moderne de prelucrare a resurselor naturale care favorizează reducerea emisiilor de poluanți în mediu., a mai punctat sursa citată. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Perioada de admitere la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

05 Jul 2022 1662

Universitatea „Ovidius” din Constanţa angajează. Vezi dacă îndeplinești cerințele

17 Mar 2022 1682

"Coborâm la prima", debutul în lung metraj al lui Tedy Necula, proiectat la Univeristatea "Ovidius" din Constanţa. Legătura cu Colectiv

30 Oct 2018 2238

Imagini de la eveniment Artă și tradiție din Cappadocia și Valea Ihlara la Constanța, în viziunea artistei Banu Davun

04 May 2018 3243

​„Zbor deasupra unui cuib de cuci“, astăzi, la Constanța

18 Jun 2017 4721

„Drum bun şi lin, om frumos!“ Jurnalista Georgiana Voineagu, deplânsă de familie, prieteni şi colegi. A lăsat în urmă o mare suferinţă

27 Jun 2016 6252