Cerc de Fanfară, la Palatul Copiilor din Constanța! Cursurile sunt gratuite


 
Copiii care își doresc să urmeze cursuri pentru instrumentele de suflat sau de percuție sunt așteptați la Palatul Copiilor din Constanța, la înscrierile pentru Cercul de Fanfară.
 
Înscrierile se desfășoară în perioada 1 – 31 octombrie, în zilele de luni, marți și sâmbătă, între orele 09.00 – 11.00, iar miercurea și joia între orele 14.00 – 16.00.
 
Înscrierile sunt pentru cursul instrumente muzicale de suflat (clarinet, saxofon, trompetă, corn, althorn, basfligorn, eufoniu, trombon, tubă) și instrumente de percuție.
 
Sunt acceptați copiii care au vârste începând de la 9 ani, cu aptitudini muzicale.
 
„Cursurile sunt gratuite. Copiii sunt pregătiți de personal calificat și cu experiență în domeniu. Cunoașterea unui instrument muzical dezvoltă orizontul copilului și reprezintă o șansă în plus pentru copilul tău. Copilul își petrece câteva ore din timpul liber în mod constructiv și creativ“, arată organizatorii.
 
Profesorul coordonator este Sorin Mustățea, iar detalii suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0722 524 436.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Palatul Copiilor Constanța Matei Silivestru, cinci medalii (trei de aur) la Campionatul Național, plus a treia performanță a competiției! (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 875

Prima ediție a Festivalului Județean de Folclor „Ritm și Culoare“, deschisă la Tulcea (GALERIE FOTO)

20 Apr 2024 483

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 559

Palatul Copiilor Constanța „Evadare“ în lumea subacvatică, facilitată de scafandri. „Am trăit cu toții o experiență inedită“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Apr 2024 772

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 753

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 636

Palatul Copiilor Constanța Înotătorii, patru medalii și recorduri personale în Grecia, la „Ivanofeia“, întrecere internațională (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1436

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1260

„Natura Urbană – Oxigen pentru Constanța” O nouă viață pentru Palatul Copiilor din Constanța

03 Mar 2024 672

Constanța. Palatul Copiilor natație Matei Diaconescu, mezinul echipei, a împlinit zece ani. Cadoul și l-a făcut la concursul de la Târgoviște! (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 Mar 2024 1575

Primăria Constanța „Cetățenii din municipiu, invitați să se implice în activitățile de regenerare urbană a Palatului Copiilor”

15 Feb 2024 693

Județul Constanța, pe locul I la numărul de laboratoare inteligente

19 Jan 2024 1011

Natație Constanța Matei Silivestru, medalii de aur și de argint și record național (GALERIE FOTO)

20 Dec 2023 1044

Palatul Copiilor Constanța Înotătorul Matei Silivestru a corectat un record național, în Slovenia, la Concursul Țărilor Central Europene (GALERIE FOTO)

28 Nov 2023 1597

Ziua Dobrogei, marcată de elevii din județul Constanța! Spectacol impresionant pe scena Palatului Copiilor Constanța

14 Nov 2023 1297