Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța, în haine de sărbătoare! Teatru, lansări de reviste, flash-mob și concursuri dedicate aniversării celor 125 de ani de excelență în învățământ

  • Luni, 24 mai, între orele 14.00 – 15.00, a avut loc activitatea „Un altfel de teatru – trupa NOI“, iar astăzi, de la ora 13.00, va avea loc lansarea numărului aniversar al revistei „Zări Alb Astre“.
  • De asemenea, în curtea interioară a colegiului se va desfășura miercuri un flash-mob cu elevii invitați, iar o parte dintre ei vor avea și momente muzicale.
Seria evenimentelor dedicate aniversării celor 125 de ani de existență a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța a continuat ieri, 24 mai 2021.
 
Luni, 24 mai, între orele 14.00 – 15.00, a avut loc activitatea „Un altfel de teatru – trupa NOI“, în cadrul căreia elevii clasei a X-a E, a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“, alături de invitații lor au participat la prezentarea pieselor de teatru înscrise în concursul organizat cu această ocazie.
 
De asemenea, astăzi, 25 mai 2021, de la ora 13.00, va avea loc lansarea numărului aniversar al revistei „Zări Alb Astre“, la care va participa colectivul de redacție, dar și elevii colegiului constănțean.
 
În continuare, miercuri după-amiază, începând cu ora 13.00, în curtea interioară a colegiului se va desfășura un flash-mob cu elevii invitați, iar o parte dintre ei vor avea și momente muzicale.
 
Ulterior, de la ora 13.30, în Amfiteatrul Coriolan, va avea loc premierea concursului județean „Literatur@, lasă-ne să te citim“, secțiunea creație literară și, respectiv, secțiunea teatru. Premierea va fi transmisă online.
 
Evenimentele festive continuă și joi, 27 mai 2021, de la ora 13.00, cu lansarea lucrărilor  „Cronica CNMB 2017 – 2020“ și, respectiv, „Frumoasa și utila matematică“, activitate la care vor participa profesorii liceului, elevi, dar și invitați.
 
Nu în ultimul rând, vineri, 28 mai 2021, începând cu ora 13.00, va avea loc proiecția filmului aniversar și festivitatea de premiere a profesorilor și a invitaților, eveniment la care vor participa foștii profesori ai colegiului, dar și reprezentanți ai asociației de părinți.
 
Sâmbătă, 29 mai 2021, de dimineață, va avea loc o excursie pentru angajații colegiului, urmând să fie vizitată Cetatea Histria, iar în sâmbăta următoare, pe 5 iunie 2021, se va desfășura concursul de matematică „Mate la puterea 125“, concurs dedicat aniversării, la care vor participa elevii claselor VII-XI.
 

Marți, 8 iunie 2021, la ora 11.00, vor fi publicate rezultatele concursului județean „L’homme et la mer“ și va avea loc premierea câștigătorilor.
 
Citește și:

 
ZIUA LIVE. Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța – o tradiție vie a excelenței în educație, ce dăinuie de 125 de ani

LIVE TEXT:
Sărbătoare la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa!


125 de ani de excelență în învățământ, marcați la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. Momente emoționante, la dezvelirea plăcii memoriale!

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 713

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 852

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12407

#Dobrogea145 Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

15 Nov 2023 1787

Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța închiriază un spațiu comercial

03 Oct 2023 960

Festivitate de decernare a diplomelor atestatului de limbă germană la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

02 Oct 2023 1248

Performanță internațională a elevilor din Constanța! Iată pe ce loc s-au clasat elevii în competiția 2023 Summer International Design Competition Humans to Mars

30 Aug 2023 949

EDITORIAL Emoțiile absolvenților de clasa a VIII-a s-au încheiat. Media anilor de gimnaziu, neluată în calcul la admiterea în liceu

19 Jul 2023 1306

Eveniment la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” Constanța Premierea elevilor care au participat la Concursul Internaţional de Creație „Marco e Alberto Ippolito” (FOTO+VIDEO)

14 Jun 2023 2367

Festivalul internațional de teatru și film „Aplauze”, organizat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

20 May 2023 1420

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Chestionar de evaluare a nivelului de satisfacţie a elevilor“ de Prof. Lucian Oprea

19 May 2023 901

Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța Care este programul Festivalului internațional de teatru și film “Aplauze”

19 May 2023 1099

LIVE TEXT Elevii Colegiului Național „Mircea cel Bătrân" Constanța ce au obținut premiul I la Concursul Internațional CanSat, despre calificarea la etapa internațională (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 May 2023 1474

Echipa TOMIS 9 de la Colegiul "Mircea cel Bătrân", pe locul I la Concursul Național de microsateliți CanSat 2023 (FOTO)

15 May 2023 1182

Precizările Primăriei Constanța De ce a fost reziliat contractul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a colegiului Național Mircea cel Bătrân Constanța

05 May 2023 1225