Colegiul Tehnic „Tomis“ din Constanța are nevoie de reabilitare generală. Ce măsuri va lua conducerea


Colegiul Tehnic „Tomis“ organizează trei licitații în vederea obținerii unor venituri în plus pentru reabilitarea imobilului în care funcționează.
 
Directorul Colegiului Tehnic „Tomis“, Cornel Dumitraşcu, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că este vorba despre închirierea unei săli de clasă, a sălii de sport şi a chioşcului de vânzare produse alimentare pentru elevi din curtea unității de învățământ.
 
Dacă pentru chioșc s-au primit câteva oferte, urmând să fie aleasă cea mai bună, în ceea ce privește sala de sport, aceasta poate fi dată spre închiriere pe o perioadă de câteva luni, după terminarea programului de învățământ, în intervalul orar 16.00-21.00.
 
Directorul instituției a mai precizat că sala de sport va fi folosită doar de cluburile sportive care au nevoie de un spațiu unde să îşi desfăşoare activitățile şi care vor depune caiete de sarcini.
 
În legătură cu sala de clasă pe care o oferă spre închiriere Colegiul Tehnic „Tomis“, directorul unității de învățământ a precizat că a primit o propunere de la Dan Cojocaru, directorul Centrului pentru Tineret „Jean Constantin“ Constanța, în legătură cu un program de colaborare între instituție şi colegiu, pe o perioadă de câteva luni, în vederea instituirii unor workshopuri destinate elevilor, care vor avea ca temă videografia şi fotografia.
 
Întrebat cum vor fi folosiți banii proveniți din închirierea acestor spații, prof. Cornel Dumitraşcu a menționat că instituția pe care o conduce nu a mai fost modernizată de foarte mulți ani şi că are nevoie de reabilitări serioase, dar şi de crearea unui mediu propice pentru elevii săi. Banii vor fi folosiți pentru văruit, schimbarea instalațiilor electrice, reînnoirea pardoselilor, investiții în remodernizare.
 
Condițiile de participare le cele trei licitații se regăsesc în caietul de sarcini, care poate fi achiziționat de la sediul instituției. Ofertele se pot depune la secretariatul Colegiului Tehnic „Tomis“ Constanța cu minimum 24 de ore înainte de organizarea licitațiilor, pe data de 8 octombrie, ora 14.00. Ofertanții vor depune o garanție de participare în cuantum de trei chirii minime lunare.
 
Colegiul Tehnic „Tomis“ a fost supus unei evaluări pentru a putea primi avizele favorabile în conformitate cu acest demers, iar banii proveniți din viitoarele sublicitări vor fi împărțiți astfel: jumătate către instituțiile statului şi jumătate către liceu.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În urmă cu scurt timp! Curtea de Apel s-a pronunțat în dosarul deschis de Școala 30 Constanța (MINUTA)

21 Mar 2023 7920

Curtea de Apel se pronunță marți în dosarul deschis de Școala 30 Constanța

18 Mar 2023 2019

Cine a câștigat contractul de verificare tehnică pentru imobilul Colegiului Tehnic Tomis din Constanța? (DOCUMENTE)

12 Jan 2023 1178

Serviciul de elaborare documentație tehnico-economică reabilitare energetică a Colegiului Tehnic Tomis a fost câștigat de o firmă din Constanța care și-a schimbat acționariatul (DOCUMENTE)

03 Dec 2022 1345

Colegiile Constantin Brătescu și Tomis din Constanța, reabilitate prin PNRR axa „Valul renovării”

27 Oct 2022 1703

Ultima oră! Instanța a anulat o hotărâre a Consiliului Local Constanța, la cererea unei școli din oraș (MINUTA)

25 Mar 2022 1682

Doliu în învățământul constănțean! Un îndrăgit profesor s-a stins din viață

21 Sep 2021 3320

Doliu în învățământul constănțean O tânără profesoară a pierdut lupta cu nemilosul cancer

17 Apr 2021 10429

Un liceu din Constanța, amendat de Direcția de Sănătate Publică, a obținut în instanță, definitiv, anularea sancțiunii. Despre ce este vorba

16 Mar 2021 3445

Direcția de Sănătate Publică a amendat un liceu din Constanța. Cine a câștigat procesul și de ce

02 Dec 2020 2540

Ministerul Educației a rezolvat cu promovabilitatea la Bac. Le-a „revocat” titlul de colegii tehnice și le-a transformat în licee

02 Apr 2019 8926

Nemulțumiri la Colegiul „Tomis“. Ce imobile îi ia Consiliul Local Constanța. S-a ajuns în instanță. Ce spune directorul colegiului (document)

26 Jan 2019 5347

Colegiul Tehnic „Tomis” din Constanţa scoate la concurs două posturi vacante. Ce condiții trebuie îndeplinite

13 Jul 2018 2777

Bacalaureat 2018. Jale la Colegiul Tehnic „Tomis“ – doi din 42 candidaţi

04 Jul 2018 4382

Părinţii de la Colegiul de Marină ar fi preferat, în locul Şcolii nr. 15, să facă naveta la Colegiul „Tomis“

24 Feb 2018 4800