Concurs judeţean dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni, organizat de Liceul Teoretic „Traian“

Liceul Teoretic „Traian“, la iniţiativa profesorilor de istorie Mirela Voicu, Dorina Chivu, Doina Marica, a profesorilor de filozofie Viorica Stan, Mirela Lefterache şi Daniela Buliga, va organiza, azi, Concursul judeţean interliceal „Sfinţii Martiri Brâncoveni - 300 de ani de la martiriul lor (1714-2014)“, cu participarea elevilor de la unităţi liceale din municipiul şi judeţul Constanţa.
 
Anul acesta, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi 22 de ani de când, într-o sedinţă solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 19-20 iunie 1992, la care au participat ca invitaţi profesori universitari, consilieri patriarhali, ieromonahi şi specialişti care au colaborat cu Comisia sinodală pentru canonizarea sfinţilor români, au fost recunoscuţi ca sfinţi 19 binecredincioşi români. Printre aceştia, se numără şi cei şase martiri Brâncoveni: Constantin Brâncoveanu şi fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu și Matei, precum şi sfetnicul Ianache. Biserica Ortodoxa Româna a decis ca Sfinţii Martiri Brâncoveni să fie prăznuiţi în fiecare an, la 16 august. Proclamarea solemnă a hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a făcut în biserica „Sfântul Spiridon cel Nou“ din Bucureşti, pe data de 21 iunie, anul 1992, în Duminica Tuturor Sfinţilor. Pentru comemorarea acestui eveniment crucial din istoria Ortodoxiei româneşti, Liceul Teoretic „Traian“ organizează Concursul judeţean interdisciplinar liceal dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Concursul şi festivitatea de premiere se desfăşoară în Sala Clio a Muzeului Marinei Române, începând cu ora 13.00. Filantropii acestui concurs sunt: Liceul Teoretic „Traian“, Arhiepiscopia Tomisului şi Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“. „Din neamul nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Mai bine să mori de-o mie de ori decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani în plus pe pământ“, sunt cuvintele domnitorului martir către ultimul său fiu, Matei, înaintea martirizării sale, exemplu pilduitor al credinţei întru jertfă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 3085

Primarul Constanței, Vergil Chițac „Până pe 15 aprilie, lucrările de modernizare și reabilitare termică la Liceul Teoretic Traian vor fi finalizate”

18 Feb 2024 935

Reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Constanța în mijlocul elevilor din Valu lui Traian, Murfatlar și Peștera (GALERIE FOTO)

14 Feb 2024 621

În Constanța A avut loc Concursul Interdisciplinar de fizică și geografie „Ștefan Hepiteş" - etapa județeană

06 Feb 2024 667

Elevii de la Liceul „Traian“ din Constanța, premiul I la concursul internațional „Live in a Healthy Space Design Competition“

06 Feb 2024 2595

O elevă de 16 ani de la Liceul Teoretic Traian Constanța s-a stins din viață

31 Dec 2023 9287

Consilul Local, convocat în ședință ordinară. Ordinea de zi suplimentată

28 Nov 2023 801

Consilul Local Constanța, convocat în ședință ordinară. Ordinea de zi suplimentată

23 Nov 2023 1047

Liceul „Traian” Constanța angajează paznic pe perioadă nedeterminată

01 Nov 2023 981

Avarie RAJA în Constanţa! Vizate Liceul „Traian” și Restaurant Colonadelor

14 Jul 2023 882

Bianca - Andreea Geană participă la un nou Campionat Mondial de Ashihara Karate

20 May 2023 2414

Companiile deținute de fiul lui Poteraș, fost primar al sectorului 6, reabilitează termic Liceul Teoretic Traian din Constanța (DOCUMENTE)

04 May 2023 2023

Constanța Peste 200 de elevi au participat la Concursul Județean de Geografie "Constantin Brătescu", ediția a XII-a.

29 Apr 2023 1463

Baschet Echipa Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“, campioană județeană la ONSS (GALERIE FOTO)

23 Jan 2023 2397

Pînă la sfârșitul anului, Primăria va desemna constructorul proiectului de reabilitare a imobilului liceului Traian din Constanța prinProgramul Operațional Regional

01 Dec 2022 2314