Conferința „Mândria de a fi român de o parte și alta a Prutului”, găzduită de Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța (galerie foto)

Marți, 27 martie 2018, ora 11.00, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat Conferința “Mândria de a fi român de o parte și alta a Prutului”, la Colegiul Comercial “Carol I”.

Potrivit ISJ Constanța, invitații speciali conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu,  decan al Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea ,,Ovidius” Constanța, dr. Sorin Marcel Colesniuc, director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea ,,Ovidius” Constanța au prezentat momentele prin care Basarabia s-a unit cu România la 27 martie 1918, oferind întâlnirii valoarea mediului universitar.

”Emoție și bucurie ne-au transmis elevii si personalitățile basarabene, care ne-au făcut, pentru un timp, să trăim dincolo de Prut prin povestirile și materialele prezentate- doamna profesoară de limba română Dumitru Anastasia de la Liceul Teoretic ”L.Blaga” Constanța, de origine basarabeană, Poștaru Anastasia (Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” Constanța) și Poștaru Elvira, familie stabilită de curând în România, Ștefan Cristina, Șestacov Vlada (Colegiul Comercial ,,Carol I” Constanța),  Economide Loredana (Liceul Teoretic ,,Traian” Constanța), Brânzea Diana, Bairac  Mirabela (Colegiul Național ,,Constantin Brătescu” Constanța)” - au mai transmis reprezentanții ISJ Constanța.

Momentele artistice au încântat audiența și prin acești elevi păstrăm și transmitem mai departe valorile naționale și portul traditional: Borțoi Liviu, (Liceul Teoretic ,,Ovidius” Constanța), Damian Diana (Școala Gimnazială ,,George Enescu” Năvodari), Moraru Angela (Liceul Teoretic ,,George Călinescu” Constanța), Ansamblul ”Hora” (Liceul Tehnologic Topraisar).

Expoziția de desene realizată de elevii de la Școala Gimnazială nr.39 ,,N. Tonitza” Constanța, Colegiul Național ,,Constantin Brătescu” Constanța, Școala Gimnazială nr.16 "Marin Ionescu Dobrogianu" Constanța și prezența elevilor de la Școala Gimnazială nr.40 ”Aurel Vlaicu” Constanța au asigurat reușita acestei activități.

„Participarea la acest eveniment a  profesorilor de istorie din învățământul preuniversitar alături de cei din învățământul universitar demonstrează colaborarea și preocuparea de a transmite generațiilor de elevi și studenți dragostea de neam și țară. Patriotismul este o stare de spirit și trebuie să învățăm istoria cu sufletul pentru a ne păstra identitatea națională. Sub acest deziderat se desfășoară toate activitățile din Anul Centenarului din cadrul Proiectului județean 100 de ani de spirit românesc.”- Inspector școlar pentru istorie- prof. Paula Iordan

Sursa foto: ISJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

15 cuvioși și mărturisitori propuși spre canonizare pentru Anul Centenar al Patriarhiei Române. Iată câți sunt din Dobrogea

02 Mar 2024 718

2025, declarat Anul Centenar al Patriarhiei Române

20 Feb 2024 501

Parcul Copilăriei „Vis de iarnă“ se deschide mâine în comuna Cumpăna

09 Dec 2023 889

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 732

Știri Constanța azi UPDATE. Ziua Armatei Române, marcată la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

25 Oct 2023 1257

A doua ediție a concursului Cotroceni Creativ

13 Sep 2023 473

Cupa României la oină s-a disputat la Cumpăna. Frontiera Tomis Constanța, câștigătoare (GALERIE FOTO)

29 Jul 2023 997

LIVE TEXT Primăria Cumpăna organizează mai multe manifestări cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului (FOTO+VIDEO)

25 May 2023 1089

CS Victoria Cumpăna, vicecampioană județeană la fotbal - juniori U-17. Farul Constanța, câștigătoarea finalei (GALERIE FOTO)

19 May 2023 1945

Victoria Cumpăna - Farul Constanța, sărbătoare fotbalistică la Cumpăna, în campionatul juniorilor B1. Intrare liberă și tombolă!

16 May 2023 2058

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2018- „Molia literară“ de Alexandru Köber, clasa a XI-a E

16 Apr 2023 1149

Echipa Under-19 de la Kinder Constanța s-a calificat în semifinalele Cupei României (GALERIE FOTO)

31 Mar 2023 2100

Derby-uri la juniorii U-19 și U-17 Primele două clasate, ACS Kinder Constanța și CS Dinamo București, se duelează la Cumpăna (GALERIE FOTO)

23 Mar 2023 2620

„Un Centenar de Muzică Românească”, eveniment pe scena Teatrului „Oleg Danovski”

14 Jan 2023 1468