Consiliul Național al Elevilor a inițiat o petiție – „User sau Loser?”


Prevederile Ordinului de ministru 4135/2020, prin intermediul căruia este reglementată obligativitatea participării elevilor la cursurile din mediul online pe perioada stării de urgență, i-au dezamăgit profund și pe membrii Consiliului Județean al Elevilor Constanța, structură de reprezentare a tuturor beneficiarilor primari ai educației din județ.


Aceștia consideră că prezența obligatorie la cursuri este profund discriminatorie, întrucât condiționează accesul la educație în funcție de starea financiară a fiecărei familii. La momentul actual, Guvernul nu a propus niciun program social care să le asigure elevilor continuitatea actului instructiv-educativ de acasă, în ciuda propunerilor pe care Consiliul Național al Elevilor le-a formulat în această perioadă. În țara în care există sute de mii de copii neșcolarizați din cauza deprivării materiale, Ministerul Educației și Cercetării decide că este oportun ca toți elevii, indiferent că dispun de dispozitive tehnologice sau nu, să fie obligați să ia parte la sesiunile educaționale din spațiul virtual”, se arată în comunicatul remis redacției ZIUA de Constanța.


Totodată, îi invită pe toți actorii implicați în educație să semneze petiția inițiată de Consiliul Național al Elevilor, intitulată „USER sau LOSER?”, prin care se solicită Guvernului României adoptarea unor măsuri coerente pentru toți elevii țării: https://bit.ly/3cGpQmn.


Este regretabil faptul că o astfel de măsură a fost adoptată de către Ministerul Educației și Cercetării, în condițiile în care peste o treime dintre copiii români sunt afectați de sărăcie și excluziune socială. Elevii nu pot fi obligați să participe la orele online, atâta timp cât statul nu le oferă tuturor șanse egale la educație. Până în acest moment, Guvernul nu a venit cu o soluție fezabilă și sustenabilă pentru a ajuta elevii români să ia parte la acea școală de acasă de care se tot vorbește. Orice elev are dreptul constituțional la un sistem de învățământ de calitate, dar, în acest context, putem considera că educația este mai mult un privilegiu, iar decidenții au datoria morală să ne răspundă la o simplă întrebare: cum facem educația accesibilă pentru toți elevii din România?”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Județean al Elevilor Constanța.


Citește și:

Reprezentanții elevilor „condamnă măsurile impuse prin noul ordin de ministru”



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sprijin pentru elevi și părinți, la Constanța Se inaugurează Cabinetul de Consiliere și Orientare Școlară și Profesională!

23 Oct 2023 1974

Urmează noi procese Transportul elevilor navetiști nu este, în continuare, gratuit. Consiliul Județean Constanța spune că elevii pot deconta contravaloarea abonamentului la școala unde învață!

11 Sep 2023 1072

Campanie împotriva fenomenului de bullying, în unitățile de învățământ din județul Constanța

21 Apr 2023 1208

Începe acțiunea de evaluare și monitorizare a răspândirii fenomenului de bullying la mai multe unități de învățământ din Constanța

24 Mar 2023 1251

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2020. „Inspirație românească de poveste“ de Biroul Executiv al Consiliului Școlar al Elevilor din C.N.M.B.

23 Mar 2023 973

Constanța Peste 2300 de elevi participă la etapa locală a concursului județean de matematică TOMIS- etapa locală

15 Nov 2022 3277

Asociația Elevilor din Constanța, acționată în instanță de Consiliul Județean Constanța! Precizări

01 Sep 2022 1866

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, întâlnire cu reprezentanții elevilor. Ce s-a discutat (GALERIE FOTO)

25 Feb 2022 2035

Prefectul județului Constanța, discuții cu reprezentanți de la Consiliul Județean al Elevilor Constanța

16 Feb 2022 1865

Asociația Elevilor din Constanța Elevii cer transport gratuit și reparații capitale

13 Dec 2021 1511

Dosar la DNA pentru transportul gratuit al elevilor din Constanța. CJC, nemulțumit! Ce se întâmplă în instanță

21 Sep 2021 2044

Asociația Elevilor din Constanța cheamă în judecată Consiliul Județean Constanța. Vor banii pentru navetă!

03 Aug 2021 1904

Elevii solicită alocarea de fonduri pentru transportul gratuit! Consiliul Județean Constanța tace mîlc!

21 Jun 2021 1737

Directorul Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” despre sesizarea CJE Constanța „Eu văd altfel rolul acestui consiliu, care s-a transformat într-un sindicat”

13 Mar 2021 4337

Vestea tăierii masive a claselor de liceu a declanșat reacția Consiliului Județean al Elevilor constănțeni

21 Jan 2021 1917