Constanța. A avut loc ultima probă a simulării județene a Examenului de Bacalaureat. Care au fost subiectele

  • Vineri, 28.01.2022, s-a desfășurat ultima probă a simulării județene a Examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a/ a XIII-a, Proba la alegere a profilului.
 
Menționăm că pentru participarea la prima simulare județeană a acestui examen s-au înscris 49 de unități de învățământ, reprezentând 86% din numărul total.
 


Și proba de astăzi s-a derulat în conformitate cu prevederile metodologice în vigoare, fără incidente. Subiectele și baremele pot fi consultate pe site-ul IȘJ Constanța: http://www.isjcta.ro/subiecte-si-bareme/
 


Precizăm că în perioada următoare va avea loc evaluarea lucrărilor și discutarea rezultatelor cu elevii, în vederea punerii în aplicare a unor planuri remediale, acolo unde situația va impune acest aspect.

 
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, prin inspectorii de specialitate, va monitoriza în permanență demersul remedial, astfel încât la simulările județene din luna februarie să se înregistreze o creștere a valorii rezultatelor. Concomitent, vor fi monitorizate cu mare atenție și activitățile remediale din unitățile de învățământ care, din diverse motive, nu au optat pentru susținerea acestor simulări județene, astfel încât să se asigure o pregătire unitară la disciplinele de examen pentru toți elevii din județul Constanța.
 

„Ne așteptăm ca aceste simulări județene să reprezinte premisa de succes pentru obținerea unor procente pe promovabilitate foarte bune la ambele examene naționale. Le mulțumesc încă o dată colegilor mei de la catedră, elevilor, precum și părinților care au înțeles importanța înscrierii și participării la aceste simulări.”- prof. Sorin Mihai, inspector școlar general



Sursa foto:Pexels

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ BacăuUrmărit internațional, depistat de polițiștii de investigații criminale

16 Apr 2024 278

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 999

Alocaţiile de stat pentru copii achitate în luna februarie 2024 au depăşit 1,22 miliarde de lei

14 Apr 2024 401

Volei După trei victorii cu Știința Bacău, CSM Constanța și-a asigurat prezența în Divizia A1 și pentru sezonul viitor

14 Apr 2024 530

Vernisajul expoziției „Aquamorfoze” a artistei Mihaela Craiu, la Casa Avramide din Tulcea

13 Apr 2024 417

IPJ BacăuAcțiune a Serviciului de Ordine Publică Bacău privind paza bunurilor și valorilor

12 Apr 2024 309

IPJ BacăuDepistat băut și cu permisul de conducere anulat, la volanul unui ATV neînmatriculat/neînregistrat

10 Apr 2024 240

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 269

#citeșteDobrogea Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

09 Apr 2024 1130

Expoziție de fotografie la Constanța Artistul Ovidiu Ungureanu expune la Muzeul Național al Marinei Române

09 Apr 2024 417

O mamă cu trei copii a ajuns în stare gravă la spital. Cauza - consumul de pește congelat

08 Apr 2024 779

CNAIR În atenția șoferilor! Transport agabaritic pe ruta Constanța Poarta 7 - Siret PTF

08 Apr 2024 442

IPJ BacăuSecția 2 Poliție Bacău, în Acțiunea “Blocada”

08 Apr 2024 279

Poliția Română - BCCO Bacău - Trafic de droguri de risc și mare risc

05 Apr 2024 345

IPJ BacăuDosar penal după ce s-a prezentat la R.A.R. cu un autoturism urmărit internațional

05 Apr 2024 281