Constanța Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V –VI, etapa națională, la final. Ce premii au fost acordate

Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V –VI,  etapa națională 15 - 19 aprilie 2022, ConstanțaÎn perioada 15 - 19 aprilie 2022, s-a desfășurat la Constanța Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele V –VI, etapa națională, organizată de Ministerul Educației în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice România, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, al Primăriei Municipiului Constanța, al Universității Ovidius Constanța, al Primăriei Ovidiu, al Colegiului Național Mircea Cel Bătrân Constanța, al Societății de Științe Matematice - Filiala Constanța, Victoria Resort Mamaia, Hotel Sport Constanța, SUNFEST București, Restaurant Reyna, S.C. Mersin Turism S.R.L., al Domnului Primar Vasile Delicoti - Primăria Poarta Albă, al Domnului Primar Romică Stan - Primăria Amzacea, al Domnului Primar Stelian Gheorghe - Primăria Topraisar, al Domnului Viceprimar Gheorghe Grosu - Primăria Tortoman, al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități - Sucursala Constanța, al Grupului Cultural și Responsabilitate Civică Dobrogea Unită, Istrates Building, al Centrului Cultural Județean Constanța Teodor T. Burada.

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin a găzduit:
  • pe 15 aprilie, ora 17, Festivitatea de deschidere;
  • pe 19 aprilie, ora 10, Festivitatea de premiere.Proba scrisă s-a desfășurat pe data de 16 aprilie 2022 la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța.
La această competiție au participat 191 de elevi din țară:
  • 91 elevi de clasa a V-a;
  • 100 elevi de clasa a VI-a. 
La festivitatea de premiere au fost acordate:
din partea Ministerului Educației:
la clasa a V-a: 2 premii I, 1 premiu II, 1 premiu III și 14 mențiuni;
la clasa a VI-a: 1 premiu I, 1 premiu II, 1 premiu III și 14 mențiuni.

Elevii au primit din partea ministerului și premii în bani:
premiul I - 150 lei,
premiul al II-lea - 115 lei,
premiul al III-lea - 85 lei,
mențiune - 65 lei,  conform HG 536/2016.

din partea Societății de Științe Matematice din România:

la clasa a V-a: 9 medalii de aur, 15 medalii de argint, 23 medalii de bronz și  25 mențiuni de onoare;

la clasa a VI-a: 9 medalii de aur, 20 medalii de argint, 26 medalii de bronz și 35 mențiuni de onoare;

din partea sponsorilor, Inspector Școlar General, prof. Sorin MIHAI a acordat astfel:
  • 2000 lei pentru cele 3 premii I;
  • 1500 lei pentru cele 2 premii al II-lea;
  • 1000 lei pentru cele 2 premii al III-lea;
  • 150 lei pentru cele 31 de mențiuni;
  • 2 premii în valoare de 500 lei fiecare pentru fiecare elev constănțean care a obținut cel mai mare punctaj la clasa lui.

Fundația UPPER SCHOOL a acordat vouchere valorice elevilor premianți;
Fundația NOUĂ NE PASĂ le va oferi elevilor medaliați cu aur coduri valorice, care vor fi transmise în format electronic, pe adresele lor de mail.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.