„Cum ar fi dacă...“ elevii de la Constanţa ar fi olimpici naţionali la Actorie? Important e să „alerge“, chiar dacă nu vor ajunge primii! (galerie foto)

Sunt tineri, chiar foarte tineri, frumoşi şi talentaţi. Dar sunt, mai ales, foarte emoţionaţi, deoarece ei reprezintă Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa la Olimpiada Naţională de Arta Actorului, care se desfăşoară, în perioada 9-12 aprilie, la Brăila. Aici s-au calificat cu spectacolul „Cum ar fi dacă...“, o adaptare după piesa „Steaua fără nume“, de Mihail Sebastian, în regia conf. univ. dr. Dana Trifan-Enache, de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“.
 
Vineri, în prezenţa publicului de acasă, format din cei dragi, dar şi din colegi mai mici şi mai mari, elevii claselor a IX-a şi a X-a de la clasa de Actorie a profesoarei Mariana Milaş, sub atenta îndrumare a conf. univ. dr. Dana Trifan-Enache, au ieşit la... rampă, transmiţând emoţiile lor şi celor prezenţi în sala „Sergiu Celibidache“.
 
Au jucat teatru în teatru, fiind... actori care repetă pentru un spectacol, întrerupându-şi adesea jocul pentru pauze stabilite dinainte sau impuse de necesitatea „înlocuirii“ unui actor sau din cauza desprinderii acului unei broşe. Frumoşi, expresivi şi deosebit de emoţionaţi, elevii-actori ai Colegiului „Regina Maria“ au reuşit să ajungă la inima publicului şi să-i transpună într-o altă lume, în mijlocul unor... repetiţii în repetiţii.
 
În ordinea apariţiei pe afiş (primul lor afiş), este vorba despre: Ioana Chesoi - regizorul, Daria Panaite - Mona, Robert Şavu - Miroiu, Ada Rusu - domnişoara Cucu, Gabriel Sandu - Udrea, Otilia Alexiu - şeful, Alexandru Siclitaru - Pascu, Gabriel Ciolaneşteanu - Grig şi Raluca Chelesu - eleva.
 
„«Cum ar fi dacă...?»  este un spectacol despre munca actorului aşa cum este ea înţeleasă de o echipă de adolescenţi cu vârstele cuprinse între 15 şi 16 ani. Aceşti tineri sunt deosebiţi prin faptul că sunt elevi la o clasă de Actorie, acolo unde studiul Artei Actorului le ridică noi întrebări despre viaţă şi lume, acolo unde se întâlnesc cu cărţile lui Stanislawski, unde învaţă să-şi definească spaţiul şi timpul, să pătrundă în mintea şi sufletul personajelor pe care le întruchipează. Talentaţi şi muncitori, pasionaţi şi curioşi, aceşti tineri au realizat un spectacol curat, prin sinceritatea lor. Chiar dacă ei nu deţin încă o tehnică profesionistă de stăpânire a vocii, a pauzelor scenice, a ritmurilor şi a intensităţilor, puritatea şi credinţa cu care abordează personajele sunt dezarmante. Am lucrat cu aceşti tineri într-un ritm extrem de alert pentru că trebuia să fie gata la timp, pentru a participa la Olimpiada de Teatru de la Brăila. Îi respect şi îi admir pentru că ştiu ce vor. Pentru ei, acum, în acest moment, este foarte important să  «alerge», chiar dacă nu vor ajunge primii!“, a spus conf. univ. dr. Dana Trifan-Enache.
 
Sursă foto: Conf. univ. dr. Dana Trifan-Enache.

Citeşte şi:

S-au deschis... potecuţe pentru viitorii actori. Încurajaţi-i!


 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un „Hamlet“ constănțean, în variantă teenage, într-o coregrafie excepțională. Astăzi, festivitatea de premiere a Olimpiadei Naționale de Arta actorului (galerie foto)

04 Apr 2018 5036

Olimpiada Naţională de Arta Actorului, ediţia 2018. Astăzi susţinem trupa Colegiului de Artă

03 Apr 2018 2970