Invatamant

Cum arată admiterea în judeţul Constanţa! Cine nu se înscrie până la data stabilită pierde locul la liceu!

Ministerul Educaţiei a afişat, ieri, rezultatele primei repartizări computerizate la liceu pentru anul de învăţământ 2017-2018. Astfel, elevii din clasa a VIII-a au aflat la ce liceu din Constanţa vor învăţa în următorii patru ani. Elevii au fost repartizaţi conform opţiunilor bifate şi, foarte important, conform mediei de la Evaluarea Naţională şi celei de absolvire a claselor V-VIII. Foarte important este faptul ca toţi elevii repartizaţi la liceu trebuie să depună dosarele de înscriere până pe 17 iulie, altfel vor pierde locurile!
 
Pe data de 12 iulie a avut loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2017-2018. Pe 13 iulie se vor afişa, în unităţile de învăţământ gimnazial, listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în învăţământul liceal de stat din judeţ/municipiul Bucureşti. Atunci, fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în instituţia respectivă. Între 13 şi 17 iulie se va organiza depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
 
Săptămâna trecută, Ministerul Educaţiei a publicat ierarhia judeţeană pentru admiterea la liceu a candidaţilor ce provin din judeţul Constanţa. Potrivit informaţiilor publicate, patru elevi din judeţul Constanţa au media 10. Aceştia sunt: Nicoleta Cristina Avram, de la Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazu“, Ana Emilia Brânzoi, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, Antonia Elena Nicoară, de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi“ Medgidia, şi Ionuţ Nivaci, de la Şcoala Gimnazială nr. 24 Ion Jalea. 

Iată unde vor învăţa elevii din Constanţa cu media 10! 

Avram Nicoleta Cristina, de la Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazu“, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa, Ana Emilia Brânzoi va continua să studieze la Liceul Teoretic „Ovidius“, Antonia Elena Nicoară, de la Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi“ Medgidia la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia, iar Nivaci Ionuț, de la Şcoala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa. 

Evaluarea Naţională 2017, rată de promovare de 73,54%  

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a centralizat situaţia mediilor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2017, după soluţionarea contestaţiilor. La Constanţa, au fost depuse 680 de contestaţii. Dintre acestea, 347 la Limba română, iar 306 la Matematică. Conform datelor, 3.769 de elevi (73,54%) au obţinut medii de peste 5, respectiv 1.356 de elevi (26,46%), medii sub 5,00. Nouă elevi au obţinut media 10, la Evaluarea Naţională 2017. Este vorba despre: Iuliţa Alpetri, de la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“, Nicoleta Cristina Avram - Şcoala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul“, Ana Emilia Brânzoi - Liceul Teoretic „Ovidius“, Antonia Elena Nicoară - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi“ Medgidia, Ionuţ Nivaci - Şcoala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“, Raluca Olteanu - Liceul Teoretic „Ovidius“, Tarik Ilhan Omer - Şcoala Gimnazială nr. 37, Erica Georgia Tapangea - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Bianca Mihaela Vasile - Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“. 

Ce se întâmplă dacă un candidat rămâne nerepartizat 

În cazul în care candidatul nu are loc la niciuna dintre opţiunile exprimate pe fişă, el rămâne nerepartizat în această sesiune de admitere şi va trebui să participe la o sesiune ulterioară, organizată pe locurile rămase libere în această sesiune. Situaţia poate apărea în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, opţiunile bifate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi care au medii mai mari.

Top licee după media de admitere 

Potrivit rezultatelor primei repartizări computerizate, topul liceelor din Constanţa în funcţie de ultima medie de admitere arată astfel: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ - 9,54, Liceul Teoretic „Ovidius“ - 9,26, Liceul Teoretic „Traian“ - 9,19, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ - 8,92, Liceul Teoretic „Decebal“ - 8,69, Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ - 8,43, Liceul Teoretic „George Călinescu“ - 8,83, Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ - 8,36, Liceul Teoretic „Callatis“ Mangalia - 8,15, Liceul Teoretic „George Emil Palade“ - 8,21, Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia - 7,74, Colegiul Comercial „Carol I“ - 7,71, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii - 7,19.
 
Rezultatele primei repartizări computerizate pot fi consultate AICI
 
Citeşte şi:
 
Rezultatele Evaluării Naţionale 2017 au fost afişate. Ce note au fost modificate, în urma contestaţiilor, la Constanţa
 
Când află elevii la ce licee din Constanţa au fost admiși? Repartizarea computerizată, pe 12 iulie
  
Rezultate finale la Evaluarea Naţională 73,54 % dintre absolvenții de clasa a VIII-a din judeţul Constanţa au obținut medii peste 5
 
Rezultatele Evaluării Naţionale 2017. Nouă elevi din Constanţa, cu 10 pe linie. Iată lista completă!


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O poveste din tinerețe După liceu, Stelian Hașoti, viitor antrenor emerit de tenis de masă, a lucrat la Biblioteca Județeană Constanța (galerie foto)

29 Apr 2020 3532

Asociaţia Elevilor din Constanţa cere anularea măsurii care vizează elevii cu media de admitere sub 5. Procesul, amânat!

02 Nov 2019 1008

Constanţa Ministerul Educaţiei dat în judecată de Asociaţia Elevilor. Care este motivul

30 Sep 2019 834

Evaluare Națională 2019 „Capcanele” mediilor de admitere au lăsat fără loc în învățământul liceal elevi constănțeni cu note mari

17 Jul 2019 6946

„Mircea cel Bătrân“, „Ovidius“ și „Traian“, în fruntea clasamentului Cele mai bune licee din Constanța după ultima medie de admitere din 2019

15 Jul 2019 3288

Topul unităţilor şcolare din judeţul Constanţa după media de admitere Cu ce note s-a intrat anul trecut la liceu. Atenţie la completarea fişelor!

22 Jun 2019 22151

CN „Mircea cel Bătrân” din Constanța, în topul celor mai bune trei licee din țară, după nota de admitere la cel mai căutat profil

10 Jul 2018 5027

Topul liceelor din judeţul Constanţa după mediile de admitere „Mircea cel Bătrân“, „Ovidius“, „Traian“ şi „Nicolae Bălcescu“ - Medgidia, pe primele poziţii

10 Jul 2018 31688

Iată care sunt și de la ce școli provin elevii din Constanța care au zece pe linie, în ierarhia admiterii la liceu!

26 Jun 2018 3920

Elevii din clasa a VIII-a află la ce liceu din Constanţa vor învăţa în următorii ani. Patru dintre ei pot alege orice unitate şcolară!

10 Jul 2017 5352

Ierarhia admiterii la liceu, publicată. Patru elevi din Constanţa au zece pe linie. Iată numele lor

03 Jul 2017 11253

„Mircea cel Bătrân“, „Ovidius“, „Callatis“ şi „Traian“, în top! Cu ce medii s-a intrat anul trecut la cele mai bune licee din Constanţa (document)

03 Jul 2017 9891

Sesiunea specială a Bacalaureatului, la final. Cine a fost admis şi cine a fost respins de la Constanţa (document)

12 Jun 2017 2299

Cu ce medii s-a intrat anul trecut la cele mai bune licee din Constanţa (document)

27 May 2017 29737

Opt elevi din Constanţa vor participa la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat

19 May 2017 1905