De luni, 22 februarie Universitatea „Ovidius” va relua cursurile semestrului II în sistem hibrid


În timp ce Universitatea Maritimă Constanţa (UMC) şi Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și-au reluat cursurile celui de-al doilea semestru, la Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), activitățile didactice din semestrul al doilea al anului universitar 2020 – 2021 se vor relua din 22 februarie, în format hibrid (mixt și online), potrivit deciziei fiecărei facultăți. Astfel, se va păstra formatul online pentru cursuri și seminarii la facultățile cu profil socio-uman, în timp ce formatul hibrid se va aplica în cazul facultăților cu profil medical și vocațional.

Activitățile la care studenții vor participa fizic se vor desfășura în conformitate cu măsurile de siguranță epidemiologică și de prevenire a riscului de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Suplimentar mijloacelor generale de prevenție, care presupun acțiuni de curățenie și dezinfecție în cadrul spațiilor UOC, existența dispenserelor cu soluție dezinfectantă pentru mâini, purtarea obligatorie a măștii de protecție, gestionarea accesului și fluxului de persoane la intrarea în spațiile Universității prin termoscanare, vor fi respectate cu strictețe măsurile specifice spațiilor dedicate activităților didactice cu studenții, masteranzii și doctoranzii.
Acestea includ stabilirea circuitelor funcționale, prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul spațiilor și părăsirea a acestora, facilitând păstrarea distanței fizice între cursanți și cadrele didactice. De asemenea, vor fi stabilite intervale orare diferite pentru accesul în sălile de curs și laboratoare, astfel încât să se evite aglomerările, iar spațiile vor fi organizate, amenajate, aerisite și dezinfectate corespunzător.
În funcție de evoluția situației epidemiologice, se poate reveni asupra deciziei de desfășurare a activităților în format hibrid, astfel încât, în cazul creșterii ratei de infectare la nivel local, se poate dispune suspendarea activităților didactice care presupun participarea fizică a cursanților și revenirea la formatul exclusiv online.
 
În ceea ce privește celelalte două universități constănțene, la secția militară a Academiei Navale, toate tipurile de activități didactice se derulează față în față, în timp ce la secția civilă cursurile, seminarele și proiectele se desfășoară în sistem online, urmând ca doar activitățile de laborator să se desfășoare față în față.
Tot față în față se desfășoară cursurile și la UMC.
 
Citește și:

Facultatea de Educație Fizică și Sport a UOC se implică pentru un stil de viață sănătos în rândul tinerilor
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 464

Debut în instanță pentru ÎPS Teodosie, în procesul legate de salariile de la Universitatea Ovidius! Ce s-a întâmplat la primul termen

19 Apr 2024 395

ÎPS Teodosie, contra Universității Ovidius, pentru 30.000 de euro! Procesul începe mâine

17 Apr 2024 512

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 423

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 484

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 633

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 592

Servicii de consultanţă în domeniul digitalizării S-a semnat protocolul încheiat între Consorțiul CiTyInnoHub și Instituția Prefectului - Județul Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 411

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 34 de ani de învățământ medical constănțean

12 Apr 2024 551

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 534

Workshop la Muzeul de Artă Constanța dedicat Zilei Mondiale a Artei

12 Apr 2024 348

Universitatea „Ovidius” Constanța îi va decerna titlul de „Doctor Honoris Causa” lui Andrzej Pastwa, de la Universitatea de stat Silezia, din Polonia

11 Apr 2024 610

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 721

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit testarea candidaților înscriși la Concursul național organizat de ANFP

05 Apr 2024 693

Studenții de la Universitatea Ovidius Constanța, în excursie de documentare

04 Apr 2024 637