Directorul Școlii 29 Constanța și inspectorul general al ISJ Constanța, declarații despre copiii luați de polițiști din curtea școlii



Noi declarații legate de situația elevilor amendați după ce au fost găsiți de polițiști în curtea Școlii nr. 29 din Constanța, în seara de 2 octombrie 2020.

În această seară, directorul unității de învățământ, Ion Denys Ciorogaru, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate transmise de postul Antena 3 că este de acord cu poziția adoptată de părinți în privința incidentului de vineri seara.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, Sorin Mihai, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a precizat că ISJ s-a autosesizat cu privire la aceste întâmplări, urmând să se declanșeze o anchetă.

„Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a autosesizat cu privire la un incident petrecut la Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța. În cursul zilei de 02.10.2020, în jurul orei 20.20 (după cursuri), un grup de tineri a intrat în incinta instituției de învățământ, în curtea școlii. Ca urmare a sesizărilor referitoare la tulburarea ordinii și a liniștii publice, polițiști din cadrul Secției 2 s-au deplasat la școală și au luat măsurile care s-au impus conform procedurilor instituționale“, a precizat inspectorul general.

De asemenea, Sorin Mihai a mai precizat că „în acest moment, Inspectoratul Școlar Județean Constanta analizează incidentul și va declanșa o anchetă“.


În acest sens, mâine, 5 octombrie 2020, de la ora 9.30, la Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța va fi susținută o scurtă declarație de presă, potrivit inspectorului general, pentru exprimarea punctului de vedere oficial cu privire la acest eveniment.

Citește și:

Opt tineri, luați de polițiști din curtea Școlii 29, duși la secție și amendați

Cazul copiilor luați de polițiști din curtea Școlii 29. Ministerul de Interne trimite Corpul de Control la Constanţa!

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Gâgă

04 Oct, 2020 22:29

Noaptea mintii! Oare stie dl director ca aceasta situatie dureaza de ani de zile? Stie dl. director ca noi parintii plateam antrenamente de baschet dar care nu se puteau desfasura in conditii normale pe timpul verii datorita acelor olimpici sau mai putini olimpici care jucau fotbal in curtea scolii , consumau bauturi alcoolice si injurau continuu? De ce locuitorii din zona care au facut sesizarile nu expun situatie reala? Dle director, trebuie sa fiti de partea legii si sa educati elevii in spiritul respectarii legii. Restul sunt pareri si impresii.

Articole asemanatoare

Tinerii amendați în curtea Școlii 29 din Constanța vor juca un meci alături de FC Farul Constanța

11 Oct 2020 2874

Carmen Maria Guguș, noul director al Școlii 29 Constanța. Detașare făcută în cazul copiilor luați de polițiști din curtea școlii

09 Oct 2020 5599

Mircea Dinescu, scrisoare către președintele Iohannis, despre copiii de la Școala 29, din Constanța, luați de polițiști

08 Oct 2020 3778

Cazul copiilor luați de polițiști din curtea Școlii 29 din Constanța. Corpul de Control al MAI a finalizat ancheta

07 Oct 2020 5128

Oficial Corpul de Control al MAI, verificări la Constanța legat de cazul copiilor de la Școala 29 (video)

05 Oct 2020 1298

Demisie la vârful Școlii nr. 29 Constanța, după incidentul cu elevii duși la poliție, din curtea școlii

05 Oct 2020 5226

Cazul copiilor luați de polițiști din curtea Școlii 29. Ministerul de Interne trimite Corpul de Control la Constanţa!

04 Oct 2020 3365

Opt tineri, luați de polițiști din curtea Școlii 29, duși la secție și amendați

03 Oct 2020 7747

Evaluare Națională 2020 La Constanța, sesiune specială pentru trei elevi, la Școala „Dan Barbilian”

28 Jun 2020 1380

Se desfășoară cursuri cu elevii ca și când sunt în clasă Table interactive la Liceul Tehnologic “Dimitrie Leonida” din Constanța. În ce alte școli se vor mai folosi

19 May 2020 1559

O locuinţă de pe strada Răscoala din1907 din Constanţa, transformată în spaţiu comercial

04 May 2020 2301

O școală gimnazială și trei licee din Constanța așteaptă „verdictul” unor finanțări prioritare

27 Apr 2020 2258

Elevii constănțeni au vizitat la Laserul ELI-NP de la Măgurele și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei

16 Dec 2019 1400

Primăria Municipiului Constanța Proiect pilot pentru decongestionarea traficului pe strada Cișmelei (galerie foto)

25 Oct 2019 1033

Acţiune caritabilă organizată de Grădiniţa „Năsturel“. Banii vor fi donaţi Mariei, fetiţa care nu a văzut niciodată chipul mamei (galerie foto)

31 May 2019 1222