Directori, profesori şi învăţători constănţeni vor să devină experţi în management educaţional

Profesorii din Constanţa care au dorit să participe la concursurile pentru posturile de directori, directori adjuncţi de şcoli şi licee sau inspectori şcolari au avut la dispoziţie 335 de locuri scoase la concurs în seria a şaptea, sesiunea 2014, a concursului de selecţie pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional (CNEME).

Înscrierile online s-au desfăşurat în perioada 20 - 29 august, iar din 1 septembrie până în 10 septembrie, candidaţii pot depune portofoliile la secretariatul inspectoratului şcolar. De altfel, Ministerul Educaţiei Naţionale a făcut publică lista candidaţilor constănţeni admiși în etapa de selecție online. Potrivit calendarului de concurs, rezultatele evaluării portofoliilor vor fi afişate pe 19 septembrie. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse în perioada 22 - 26 septembrie şi vor fi soluţionate între 29 septembrie şi 1 octombrie. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, la concursurile pentru ocuparea unor funcţii de conducere în învăţământ, inclusiv a celor de directori, directori adjuncţi, inspectori şcolari, pot participa doar experţii în management educaţional.

Printre profesorii constănţeni care doresc să se certifice în acest domeniu se numără 34 de directori, opt directori adjuncţi şi 32 de profesori, profesori de învăţământ preşcolar şi învăţători. În total, 65 de candidaţi constănţeni au fost declaraţi admişi în etapa de selecție online pentru concursul de experţi în management educaţional. Vi-i prezentăm în cele ce urmează.

Directori

Agafiţei Cătălin -  director Școala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“, Badea Cosmin Petrişor - director Colegiul Tehnic „Pontica“, Badea Elena - director Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“, Borcan Mituţă - director Liceul Tehnologic Mihai Viteazul, Braşov Daniela - director Grădiniţa nr. 45 Constanţa, Bujeniţă Alexandru - director Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“, Chichifoi Anca - director Şcoala Gimnazială „Mircea Dragomirescu“, Ciorogaru Ion-Denys - director Şcoala nr. 16, Curt Carmen - director Grădiniţa „Căsuţa din pădure“, Custurea Corina - director Şcoala Gimnaziala nr. 43 „Ferdinand“, Dan Lidia - director Şcoala Postliceală „Sfântul Theodor“ Constanţa, Dieaconu Mirela Camelia - director  Şcoala Gimnazială nr. 1 Fântânele, Dobrilă Gabriela - director Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu“ Mereni, Draşovean Georgeta - director Grădiniţa cu program prelungit nr. 10 Constanţa, Fotu Elena - director Grădiniţa nr. 1 Mihai Kogălniceanu, Gheţu Georgeta - director Grădiniţa „Riţa-Gărgăriţa“ Agigea, Iancu Cătălin-Lucian - director Şcoala Gimnazială nr. 1 Rasova, Iscruleasa Ioana Isabela - director Şcoala Gimnazială nr. 1 Ion Corvin, Munteanu Adrian - director Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“ Techirghiol, Nedelcu Steluţa - director Grădiniţa nr. 7 Medgidia, Nichita Tudoriţa - director Şcoala Gimnazială „I.L. Caragiale“, Petre Marius Liviu - director Şcoala Gimnazială nr. 1 Peştera, Popescu Hariclia Marinela - director Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“, Prodan Georgeta - director Grădiniţa „Peştişorul de aur“, Rădoi Marian - director Liceul Teoretic Băneasa, Regep Aiten - director Grădiniţa „Zubeyde Hanim“, Savu Paraschiva Lucica - director Grădiniţa nr. 2 Valu lui Traian, Socol Mirela - director Şcoala Gimnaziala nr. 12 „B.B. Haşdeu“, Stănei Elena - director Grădiniţa nr. 1 Valu lui Traian, Ştefan Larisa - director Grădiniţa „Norocel“, Timofte Nicoleta-Ionela - director Grădiniţa Cumpăna, Trancă Cristina - director Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“, Tudor Daniela - director Şcoala Gimnazială nr. 1 Topalu, Vîlcu Mihaela Elena - director Şcoala Gimnazială „Ion Creangă“, Albeşti.

Directori adjuncţi

Chiratcu Adriana Roxana - director adjunct Liceul Teoretic „Decebal“, Leuştean Daniela - director adjunct Liceul Teoretic Negru Vodă, Pismiha Rlena -  director adjunct Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Haşdeu“, Poşircă Mihaela Alina - director adjunct Grădiniţa „Căluţul de Mare“, Sofian Mihaela - director adjunct Şcoala Gimnazială nr. 1 Mangalia, Ştefan Radu Sorin - director adjunct Liceul Tehnologic Crucea, Tudora Florin - director adjunct Liceul Teoretic Băneasa, Vasile Anghel - director adjunct Colegiul Tehnic „Pontica“.

Profesori

Agafiţei Daniela - profesor Şcoala Gimnazială nr. 3 „Ciprian Porumbescu“, Bădila Adrian - profesor Şcoala Gimnazială nr. 12 „B.P. Haşdeu“, Băiaşu Alina Gabriela - profesor Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia, Bodolan Alexandrina - profesor învăţământ preşcolar Grădiniţa „Perluţele mării“, Ciohodaru Simona Ana - profesor învăţământ primar Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr“ din Corbu, Ciolacu Corina Cristina - profesor învăţământ preşcolar la Grădiniţa „Lumea florilor“, Ciubucă Vasile - profesor CJRAE Constanţa, Comănescu Cristina - profesor Grup Şcolar de Electrotehnică şi Comunicaţii, Dediu Mirela - profesor Colegiul Tehnic de Marină, Enache Elena - educator Grădiniţa „Lumea Poveştilor“, Epure Beatris Larisa - profesor învăţământ preşcolar Grădiniţa „Mugurel“, Florea Mirela - profesor Şcoala Gimnazială nr. 1 Valu Lui Traian, Gheris Carolina - profesor Şcoala Gimnazială nr. 1 Cernavodă, Oprea Fănica - profesor în învăţământul primar Școala Gimnazială „I.L. Caragiale“ Medgidia, Miu Jermen Georgeta - profesor Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, Piştea Manuela Cornelia - profesor Liceul Teoretic „Ioan Cotovu“ Hârşova, Prisecaru Violeta - profesor învăţământ primar Şcoala Gimnazială „Ion Ghica“ Tortoman, Radu Victoriţa - profesor învăţământ preşcolar Grădiniţa „Steluţele mării“, Ragabeja Fănică - învăţător Şcoala Gimnazială nr. 1 Mangalia, Skolka Felicia Ruxanda - profesor Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Soare Angela-Elena - profesor Şcoala Gimnazială „Sfântul Andrei“ Mangalia, Stoian Adelina Coralia - profesor învăţământ primar Şcoala Gimnaziala nr. 1 Mangalia, Tipău Elena - profesor Şcoala nr. 16 Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ion

03 Sep, 2014 09:19

O mare minciuna cu expertii!La Kogalniceanu a fost demisa directoarea adjuncta care este expert in management si a fost promovat directorul care nu are habar de management si nu este membru.

Articole asemanatoare

335 de profesori constănţeni pot deveni experți în management educațional

22 Aug 2014 2119