#DobrogeaAcademică Colocviu de matematică româno-turc, la Constanța. Cinci zile de dezbateri, la Universitatea „Ovidius“


Astăzi începe, la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, cea de-a treia ediţie a Colocviului de matematică româno-turc, manifestare din cadrul evenimentului „Journées Mathematiques Régionales”.

Colocviul se desfăşoară în perioada 18-22 septembrie, fiind organizat de Laboratorul de cercetări matematice româno-turc „Grigore Moisil“ - Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Ovidius“, în colaborare cu Consulatul General al Turciei la Constanţa, Institutul de Matematică al Academiei Române, cu sprijinul Centrului Francofon de Matematică din Bucureşti, al Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanţa şi al Asociaţiei Saladin Agiacai.

Este vorba de a treia întâlnire a matematicienilor români şi turci, după cea organizată în Constanţa în anul 2015, urmată de colocviul care s-a ţinut în Turcia, la Istanbul, în 2017.

Scopul acestor dezbateri ştiinţifice este de a sprijini şi a consolida colaborarea dintre matematicienii din cele două ţări. Vor avea loc discuţii cu privire la diverse tematici de specialitate, grupate în matematici pure (algebră, geometrie, geometrie algebrică, topologie, teoria numerelor) şi matematică aplicată (PDE’s, analiză, matematici aplicate).
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti 

Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română. Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.
Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaAcademică Lansarea integralei digitale a Dicționarului tezaur al limbii române

07 Jul 2022 2602

#DobrogeaAcademică „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Revoluția Română din decembrie 1989“ – sesiune științifică

10 Jun 2022 2326

#DobrogeaAcademică Gheorghe Petrașcu - 150 de ani

08 Jun 2022 1752

#DobrogeaAcademică Societatea, între inteligența umană și inteligența artificială

01 Jun 2022 1183

#DobrogeaAcademică Limitarea accesului la documente din arhivă – o decizie cu consecințe grave

31 May 2022 1308

#DobrogeaAcademică Un laureat al Premiului Nobel, invitat special al Academiei Române

18 May 2022 1221

#DobrogeaAcademică O expoziție-omagiu adus fondatorului primului muzeu de etnografie şi artă națională, Alexandru Tzigara-Samurcaș

03 May 2022 1166

#DobrogeaAcademică Ritualuri și simboluri ale celei mai solemne sărbători a creștinilor

18 Apr 2022 2780

#DobrogeaAcademică Primul președinte al Academiei Române, aniversat la 220 de ani de la naștere

14 Apr 2022 1069

#DobrogeaAcademică „Șapte ciudățenii ale omului”, dezbătute de Jean-Jacques Askenasy

13 Apr 2022 1340

#DobrogeaAcademică Adunare Generală festivă, de Ziua Academiei Române

02 Apr 2022 2544

#DobrogeaAcademică România și modelul sovietic

30 Mar 2022 1998

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2998

#DobrogeaAcademică Aurelia și Ștefan Lăpușan, co-autori ai unei impresionante monografii lansate recent în Aula Academiei Române

01 Mar 2022 3303

#DobrogeaAcademică Centenar Horia Damian, „celălalt erou al României alături de Brâncuși“

22 Feb 2022 1363