Invatamant

Două decenii de învăţământ superior artistic la Constanţa Premiera naţională a music-hallului „Cocoşatul de la Notre-Dame“, eveniment aniversar al studenţilor Facultăţii de Arte

Pentru Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, 2018 reprezintă un an foarte important în devenirea sa, învăţământul superior artistic debutând în oraşul nostru acum două decenii.
 
Ieri, în Sala Studio a facultăţii, a avut loc o conferinţă de presă ocazionată de prezentarea premierei spectacolului „Cocoşatul de la Notre-Dame“, în regia Danielei Vitcu (decan din 2012), premiat la cea de-a XV-a ediţie a Festivalului „Buzăul iubeşte teatrul“ cu Premiul special al juriului (secţiunea studenţi).
 
Ieşirea la rampă se va produce, aşadar, mâine, de la ora 19, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ (preţul unui bilet este 25 de lei). Dar spectatorii sunt aşteptaţi cu o oră mai devreme, începând cu ora 18, pentru a juriza expoziţia din foaier cu cele 60 de logo-uri propuse de studenţii de la Arte pentru a reprezenta Anul Centenar şi 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.
 
Şi pentru că premiera de mâine seară este dedicată celei de-a 20-a aniversări a învăţământului artistic, am întrebat-o pe prof. Daniela Vitcu care ar fi atuurile cu care Facultatea de Arte de la Constanţa îşi atrage boboci. „Noi nu ne dorim studenţi numai de acasă. Ne dorim să aducem şi din ţară, ca dovadă, la ora actuală ne lăudăm că avem studenţi şi de la Târgu Jiu, Botoşani, Suceava, Slobozia, Petroşani, Buzău. Şi ei sunt aici, la Constanţa, datorită absolvenţilor noştri. Pentru că directorul teatrului din Târgu Jiu - Cosmin Breguţă - este absolventul nostru. În plan naţional, eu consider că suntem plasaţi destul de bine. Absorbţia pe piaţa muncii este de 87%. Pe lângă seriozitate, profesionalism, avem şi marea de partea noastră. Nu avem o bază materială extraordinar de bună, dar stăm bine. De exemplu, Sala Studio în care ne aflăm a fost inaugurată acum doi ani. Avem şi noi în plan o scenă precum la Târgu Mureş sau la UNATC, avem în proiect să realizăm mai mult de atât“, a mai spus decanul de la Arte.

„Un spectacol românesc 100%“ 

Ieri, decanul Daniela Vitcu declara că în tot acest an facultatea şi-a propus o serie de manifestări culturale, pentru a marca cei 20 de ani, premiera de mâine seară fiind considerată un apogeu. „În luna mai am avut un concert al specializării canto, realizat cu Alumni ai Facultăţii de Arte, absolvenţi 2004-2005. Acum avem această premieră, un spectacol realizat cu studenţii de la Master, care are specializarea Arta actorului de music-hall. Şi cum la master sunt mai puţini, a trebuit să apelăm şi la studenţii de la licenţă, anul I, după o serie de examene în care mi-am dat seama că aş putea să am încredere în ei, în primul rând că sunt rezistenţi la muncă. Pentru că spectacolul a fost realizat într-un timp destul de scurt, doar trei săptămâni. În momentul în care ne-am înscris la festivalul de la Buzău - organizat în colaborare cu Universitatea de Arte «Ion Luca Caragiale» din Bucureşti - nici nu începuserăm repetiţiile. Invitaţia de a participa din nou a fost după ce, anul trecut, cu spectacolul «Zbor deasupra unui cuib de cuci», câştigaserăm Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal.
 
Ideea acestui spectacol a pornit acum câţiva ani, când am avut nişte discuţii cu domnul Dumitru Lupu legate de acest music-hall. Poate că eu am simţit nevoia de frumuseţe umană, pentru că, din punctul meu de vedere, «Cocoşatul» este un reper de frumuseţe umană, în contrast cu fizicul lui. În absenţa regretatului maestru, am avut încredere în proaspătul nostru absolvent Alexandru Neş, cu care am mai lucrat pe momente mici, pentru că rolul compozitorului este cel mai important. Am vrut să facem un spectacol 100% românesc. De asemenea, trebuie să mulţumim doamnei Carmen Aldea Vlad pentru că şi-a pus mintea cu noi, pentru că nu suntem încă profesionişti, dar nici amatori. Dar e bine să ţintim sus.
Cu coregraful Stela Cocârlea colaborez de mulţi ani, aşa încât totul a venit de la sine.
 
Îmi place să fac spectacole angrenând studenţi cu profesori, licenţă cu master, pentru că aşa îi forţăm pe cei mici să crească, să pună osul la treabă. Să înţeleagă că această meserie nu este una uşoară, că a fi artist nu e de ajuns să te înscrii la facultatea de teatru. Punem accent pe disciplină, chiar cazonă“.
 
La finalul conferinţei, a apărut întrebarea de ce acest spectacol-premieră nu şi-a găsit locul în cea de-a treia ediţie a Festivalului „Miturile Cetăţii“. Pentru a înlătura orice speculaţii şi din dorinţa de a îngropa o... „secure“, am discutat cu Dana Dumitrescu, directoarea Teatrului de Stat, organizatorul evenimentului: „Facultatea de Arte ar fi trebuit să vină în completarea agendei Teatrului de Stat cu o propunere pe care cu certitudine nu aş fi refuzat-o, aşa cum de altfel s-a întâmplat acum doi ani, la prima ediţie. Cu Colegiul de Arte, care va prezenta «Hamlet», ne-am pus de comun acord. La UNATC mi s-a făcut o propunere. De aici nu am avut niciun fel de propunere, despre nimic, cu toate că Mirela Pană a avut la un moment dat o discuţie, când erau încă în repetiţii. Şi cu toate că am declarat public că intenţionăm să creăm şi o secţiune studenţească. Dacă îmi propuneau şi aş fi spus Nu înţeleg să fi apărut o problemă, dar în lipsa oricărei discuţii, nu văd ce mi se reproşează. Există un selecţioner de festival care alege spectacole din toată România şi din străinătate şi trimite scrisori teatrelor. În situaţia unor şcoli sau facultăţi, ei trebuie să vină cu propuneri“, exact cum, de altfel, declara la conferinţa de presă şi Lică Gherghilescu, directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Lică Gherghilescu (galerie foto)

14 Jul 2018 888

#RespectTeatru Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Stela Cocârlea

02 Jul 2018 645

Festivalul „Miturile Cetăţii“ 2018 Cutia cu minuni a Zarazei i-a reînviat publicului constănţean dorul de „Fantasio“ (galerie foto)

22 Jun 2018 762

Mesaje emoţionante după Festival „Buzău Iubește Teatrul” Studenţii Facultăţii de arte au primit o nouă recunoaştere naţională. „Cocoșatul de la Notre-Dame“ - Premiul special al juriului (galerie foto)

01 Jun 2018 1344

Studentă de 20 de ani, decedată într-un cumplit accident rutier. Mesaje de condoleanțe transmise pe Facebook. Cum s-a petrecut tragedia (galerie foto)

09 May 2018 1397

De vorbă cu actriţa Dana Trifan Enache, despre elevi şi… scenă „Din clasa a II-a, copiii au nevoie de ore de actorie pentru a se dezvolta mai logici în gândire!“ (galerie foto)

07 May 2018 4131

Imagini de la eveniment Alb, negru și... un strop de culoare sau „Poetica tușului“

04 May 2018 567

Imagini de la eveniment Artă și tradiție din Cappadocia și Valea Ihlara la Constanța, în viziunea artistei Banu Davun

04 May 2018 1108

„Spațiul sacru“ se deschide la Muzeul de Artă

27 Mar 2018 1316

Cântăreții castrați, omagiați la Constanța printr-o lansare de carte și un concert (galerie foto + video)

24 Feb 2018 1303

„Ex Libris Brâncuși“ de la Constanța ajunge la Muzeul Național Cotroceni

13 Feb 2018 693

Pe 23 februarie „Cântăreţii castraţi“ se... întorc, în prezentarea lui Radu Făgărăşan

02 Feb 2018 1674

Imagini de la eveniment „Coborât-a coborât“, atmosferă de sărbătoare la Bazilica „Sfântul Anton de Padova“ (galerie foto + video)

22 Dec 2017 1122

Concert de Crăciun la Bazilica "Sfântul Anton de Padova” din Constanța

13 Dec 2017 1776

Paul Sichigea lansează live „Niște domni“ (galerie foto)

08 Dec 2017 867

Constănțenii sunt așteptați la Muzeului de Artă. Concert de Iarnă organizat de Universitatea ”Ovidius”

04 Dec 2017 2075

#sărbătoreşteDobrogea O continuare a „Simfoniei“ lui Dragoş Alexandrescu. Imnul Dobrogei, compus de maestrul Dumitru Lupu, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad (video)

14 Nov 2017 1694

Un tulburător „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ răsplătit cu aplauze binemeritate de către publicul de acasă (galerie foto)

20 Jun 2017 4420

​„Zbor deasupra unui cuib de cuci“, astăzi, la Constanța

18 Jun 2017 3278

Invitație... „Într-un bazar sentimental“

01 Jun 2017 1467

De Ziua Mondială a Teatrului Elevii de la Colegiul de Arte învață cum să vorbească pe scenă

26 Mar 2017 1470

Cu ochii aţintiţi „Spre cer“! Premieră la Constanţa - un film cu actori amatori, regizat de un student la Actorie, Paul Sichigea (galerie foto+video)

17 Mar 2017 7338

„Primăvara artelor“ a ajuns la cea de-a X-a ediţie. Tinerii artişti pregătesc evenimente deosebite

04 Mar 2017 930

Universitatea „Ovidius” din Constanţa organizează concurs. Iată ce posturi sunt vacante

24 Jan 2017 5145

Trei ani fără un pianist şi un profesor extraordinar - Daniel Sărăcescu

24 Jan 2017 4186

Ziua în care Vasile Cojocaru ar fi împlinit 67 de ani

17 Jan 2017 3027

Subiect de actualitate în cadrul Simpozionului „Musicians în Exile”

27 Oct 2016 895

UPDATE 2. Prodecanul Dănuț Dumitru Popovici, va fi schimbat Decanul Facultății de Teologie de la Universitatea „Ovidius“ din Constanța a fost demis

18 Oct 2016 6952

In memoriam Pianistul Daniel Sărăcescu ar fi împlinit 53 de ani

11 Oct 2016 1163

Mesaj de condoleanțe al Facultății de Arte din Constanța la încetarea din viață a maestrului Pompeiu Hărășteanu

08 Oct 2016 1121

Teatrul ”Căluțul de mare” și Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“ prezintă spectacolul „Liliacul”

01 Jul 2016 1095

Tudor Socolan, masterand la Universitatea „Ovidius”, Interpretare muzicală - „Mi-aș dori să fur meserie de la Vasile Moldoveanu”

21 May 2016 3115

Ar putea deveni profesor asociat la Universitatea Ovidius. Vasile Moldoveanu - „Voi reveni ca să continui această muncă“ (galerie foto + video)

21 May 2016 3781

UPDATE 2 Concert la finalizarea cursului de Master Class al maestrului Vasile Moldoveanu - „ Am ajutat cu ce am învățat eu în 42 de ani de activitate” (galerie foto + video)

20 May 2016 2025

Soprană, doctor în muzică, profesor. Vorbim de Mirela Voicu, ce tocmai şi-a lansat o carte de studii muzicale (galerie foto)

06 May 2016 2018

„Primăvara Artelor” continuă cu un workshop despre „Arta Actorului”

20 Apr 2016 1466

„Hades şi Persefona, o legendă despre tenebre şi lumină”, la „Aplauze”

20 Apr 2016 1900

Expoziţie de gravură şi pictură pe sticlă, în cadrul evenimentului „Primăvara Artelor”

19 Apr 2016 1355

Evenimentul „Tango sau întâlnire cu noi înșine” organizat de studenții de la Arte a fost amânat

16 Apr 2016 1323

Studenții Facultății de Arte – „Ultima şansă” … „Arta în stradă”

15 Apr 2016 1312

Manifestările din seria „Primăvara Artelor” continuă cu un concert de arii şi duete

13 Apr 2016 1244

Seria de manifestări „Primăvara Artelor” continuă mâine cu două evenimente

11 Apr 2016 1090

Seria de manifestări „Primăvara Artelor”, lansată de Facultatea de Arte

10 Apr 2016 1225

Evenimentul de la ora 13.00, din cadrul manifestărilor „Primăvara Artelor”, reprogramat

09 Apr 2016 751

Studenții de la Arte au pus în scenă „Petale Muzicale” (galerie foto)

08 Apr 2016 1324

„Tango de stradă” pus în scenă de studenții Facultății de Arte în Piaţa Ovidiu

08 Apr 2016 1037

Studenții Facultății de Arte pun în scenă concertul „Petale Muzicale”

07 Apr 2016 1090

Seria de manifestări „Primăvara Artelor” continuă astăzi cu două evenimente

07 Apr 2016 914

Comunicat de presă - „Primăvara artelor” - când artele coboară în stradă sau urcă din staţia de autobuz. Calendarul evenimentelor

05 Apr 2016 652

UPDATE. Asociaţia solistului trupei Hara a ratat calificarea - „Vom depune contestaţie“ Ziua Constanţei 2016, organizată de cei care deţin Teatrul de pe Lipscani

05 Apr 2016 2586