Elevii de la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“ ajută bătrânii instituţionalizaţi din Negru Vodă

Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“ din Constanţa a finalizat, la finalul săptămânii trecute, o primă acţiune de strângere de alimente greu perisabile destinate ajutorării, în preajma sărbătorilor de iarnă, a persoanelor adulte instituţionalizate în Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „Sfântul Andrei“ din Negru Vodă.

Acţiunea s-a derulat în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituţia de învăţământ şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, reprezentate prin directorii Aneta Dragnea, respectiv Petre Dinică. Elevii de la „Gheorghe Ţiţeica“, mobilizaţi de cadrele didactice şi de coordonatorul proiectului în şcoală, profesoara de Educaţie religioasă Georgeta Buzgaru, au adus la şcoală donaţii constând în câteva sute de kilograme de fructe şi legume, ulei, zahăr, făină, orez şi mălai. Se doreşte astfel sensibilizarea şcolarilor privind problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi. „Nu este nou pentru elevii noştri ca, în zilele premergătoare marilor sărbători creştine, Crăciunul şi Paştele, să se gândească la cei aflaţi în nevoie, la cei mai puţin norocoşi, şi să le întindă o mână de ajutor. Mulţumim pe această cale şi familiilor care astfel se implică în mod constant în acţiunile derulate de noi, creând un real parteneriat familie-şcoală“, a declarat directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“, Cici-Corina Vlad.
Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, implementată încă din anul 2004 prin Memorandumul aprobat de premierul României de la acea vreme, Adrian Năstase, funcţionează în mod real acolo unde diferiţi actori sociali se interesează de binele semenilor lor. Astfel, o parte din alimentele strânse la Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” au ajuns şi la câteva familii nevoiaşe din localitatea Cumpăna.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situația containerelor utilizate ca săli de clasă de către Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța

11 Sep 2023 1238

ISJ Constanța, precizări despre situația apărută la Școala Gimnazială Nr. 30 Gheorghe Țițeica din Constanța. Vizat, un profesor de matematică

16 Nov 2022 2613

Ziua Națională a României, prilej de bucurie pentru elevii din Constanța (GALERIE FOTO)

01 Dec 2021 3069

Situația de la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța a ajuns în instanță

24 Sep 2021 5028

Vergil Chițac și-a exercitat dreptul de vot. Iată ce a spus

27 Sep 2020 2433

Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“ Constanța angajează. Ce posturi sunt vacante

12 Oct 2019 3113

Examenul de definitivare are loc pe 18 iulie. Profesorii din Constanţa, aşteptaţi la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica“

17 Jul 2018 2971

Cum a fost celebrată ziua de 1 Decembrie la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica“ din Constanța

01 Dec 2017 6941

Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța a sărbătorit Ziua Dobrogei printr-o horă dobrogeană (galerie foto)

15 Nov 2017 5013

”#1 Bravo, Simona Halep! Suntem mândri!” Activitate inedită la Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” (galerie foto)

12 Oct 2017 3045

Şcoala „Gheorghe Ţiţeica“, gazdă pentru elevi şi cadre didactice din şase ţări europene (galerie foto)

25 May 2016 5211

Profesorii sunt în grevă japoneză Scandal de proporții la Şcoala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța (galerie foto)

16 Jan 2016 8765

Profesorii unei şcoli din Constanţa, în GREVĂ JAPONEZĂ (documente)

14 Jan 2016 2776

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic la Școala „Gheorghe Ţiţeica” din Constanța

11 Oct 2014 4214