Elevii Şcolii „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia, la festivalul folcloric dedicat Zilei Copilului în Turcia (galerie foto)

În perioada 21-23 aprilie, echipe de elevi şi profesori din câteva unităţi de învăţământ constănţene s-au aflat în Turcia, alături de colegii lor care au sărbătorit Ziua Copilului.
Reamintim că ziua de 23 aprilie este un prilej de sărbătoare pentru turcii de pretutindeni, deoarece în această zi, în anul 1920, s-a reunit pentru prima dată Parlamentul, consfinţind suveranitatea Turciei, iar opt ani mai târziu, în 1928, Mustafa Kemal Atatürk a dăruit această zi copiilor, transformând-o în sărbătoare naţională, în semn de respect pentru generaţiile viitoare.
 
Şi elevii Şcolii Gimnaziale „Constantin Brâncuşi“ Medgidia au reprezentat România la acest festival, cu dansuri populare dobrogene şi cântece populare româneşti.
Delegaţia a fost condusă de directorul adjunct al unităţii şcolare, prof. dr. Adrian Ilie, prilej cu care a fost încheiat un parteneriat cu Şcoala Gimnazială cu Program Sportiv din Edirne, al cărei director este prof. Yakup Öz.
 
După primirea făcută de autorităţile locale, participanţii din mai multe state, printre care România, Serbia, Croaţia, Bulgaria, Slovenia şi ţara gazdă, au încântat publicul prezent cu dansuri şi melodii tradiţionale specifice ţărilor lor. „Pe lângă programul artistic susţinut, elevii au putut să comunice şi să schimbe impresii cu colegii din alte state, împărtăşind din experienţa lor“, a declarat prof. dr. Adrian Ilie.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.