Evaluarea Națională 2022 Emoții pentru elevi la proba de Matematică. Ce subiecte au avut de rezolvat (GALERIE FOTO+DOCUMENTE)

Evaluarea NaționalăAstăzi, 16 iunie 2022, absolvenții claselor a VIII-a susțin a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, cea la Matematică.  

Elevii au avut de rezolvat mai multe subiecte. Primele două subiecte au avut mai mulți itemi și a fost tip grilă cu câte patru variante de răspuns pentru fiecare exercițiu. 

La al treilea subiect au avut de rezolvat Mai multe exerciții, precum și următoarea problemă: Ana, Maria și Vlad au în total 396 de timbre. Ana are cu 25 de timbre mai multe ca Maria și cu 16 mai puține ca Vlad. Poate avea Ana 132 de timbre? Justifică răspunsul dat. 

Impresii după examen
 

„Mi s-a părut destul de greu, nu mai greu ca la simulare. Am fost foarte emoționat, nici nu am putut să respir în timpul examenului”, spune un elev de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța la ieșirea de la examen. 

„A fost foarte grea toată pregătirea. Sigur că din cauza perioadei online în care și pregătirea suplimentară, meditațiile, s-au ținut tot în online. Structura examenului implementată de curând, de asemenea, destul de grea. Dar copiii sunt pregătiți și vor reuși”, mărturisește emoționată o mama a unui elev de la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu Constanța.

„Noi am avut emoții. Eu mă bazam pe copilul meu, știam că după examen sigur vom discuta de la un 9,50 în sus”, spune un părinte al unui elev de la CNMB.

„A fost mai ușor decât la simulare și chiar mai ușor decât la testele de antrenament. Am avut încredere în mine și cred ca voi lua o notă mare”, spune un elev de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța

„Mie mi s-a părut foarte ușor, chiar pot să spun că mi-au plăcut subiectele. Și la română și la matematică foarte ușoare. Sper să iau maxim”, spune alt elev de la CNMB încrezător că va lua notă maximă.



Calendarul examenului

Potrivit ISJ Constanța, la nivelul județului Constanța s-au constituit 120 de centre de examen. Sunt așteptați să participe la probe 6059 de elevi.

Conform Calendarului elaborat de Ministerul Educației, primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.


Examenul durează 2 ore, începând cu ora 9.00. Timpul se va calcula din momentul în care toți candidații vor finaliza completarea corectă a casetei cu datele de identificare specifice.

Elevii pot părăsi sala numai după o oră de la începerea probelor.

În Secțiunea Document a materialului puteți vizualiza subiectele primite de elevi la proba de matematică a evaluării naționale, 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu Sorin Mihai, inspector şcolar general „Cele două simulări organizate la nivelul județului Constanța au arătat că elevii sunt mai buni decât cei din țară“

11 Mar 2024 1592

Vizat, Portul Midia! Administrația Porturilor Maritime Constanța a atribuit cu contract important (DOCUMENT)

24 Feb 2024 787

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 1014

Ministrul Educației, Ligia Deca, despre simularea Evaluării Naționale „Trebuie să avem și subiecte care departajează”

07 Feb 2024 718

93,4% dintre elevii înscriși la simularea Evaluării Naționale, prezenți la prima probă. Care este situația la Constanța

05 Feb 2024 843

Elevii de clasa a VIII-a susțin simularea națională pentru Evaluarea Națională 2024

02 Feb 2024 856

Constanța Elevii au participat la prima probă din cadrul simulării județene a examenului de evaluare națională

11 Dec 2023 4221

Când vor avea loc examenele de Evaluarea Națională și Bacalaureat în 2024. Datele oficiale ale probelor scrise

06 Sep 2023 1222

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?Iată ce au ales respondenții

09 Jul 2023 1191

A fost publicată ierarhia absolvenților clasei a VIII-a care participă la admiterea în învățământul liceal

05 Jul 2023 1109

Editorial Evaluarea și Bac-ul - Copilul-elev cu notă mică sau picat are de dus pe umeri și eșecul resimțit de părinți, în afară de cel propriu

05 Jul 2023 1764

Rezultatele finale la Evaluarea Națională. Câți elevi din Constanța au obținut media 10.00

04 Jul 2023 1248

Rezultatele finale la Evaluarea Naţională, după soluţionarea contestaţiilor. Au fost publicate toate notele elevilor!

04 Jul 2023 1085

Sondaj de opinie Credeţi că rezultatele slabe la Evaluarea Națională reflectă nivelul scăzut de pregătire al elevilor?

03 Jul 2023 1385

Ministrul Educației despre rezultatele la Evaluarea Națională „S-a dublat numărul candidaţilor cu media 10. Din păcate a crescut procentul candidaţilor care au medii sub 5“

29 Jun 2023 928