Ex-rectorul Victor Ciupină, președintele filialei Constanța a Academiei Oamenilor de Știință din România „Nici vorbă de o posibilă desființare. Vom funcționa din venituri proprii”


Zilele acestea, se află în centrul controverselor Academia Oamenilor de Știință din România, ca urmare a nebugetării sale de la Guvern, ceea ce a stârnit speculații legate de posibila sa desființare.
 

Scurt istoric

Justificată de necesitatea cuprinderii valorilor cercetării și științei românești într-un cadru academic mai larg, Academia de Științe din România a fost fondată la 29 martie 1935 de ministrul liberal al instrucțiunii publice, Doctorul Constantin Angelescu, eminent medic chirurg, fondator de școală de chirurgie, împreună cu un grup de oameni de știință români. Regimul comunist a desfiinţat Academia în 1948, odată cu celelalte academii existente, înfiinţând Academia Republicii Populare Române. Deşi a funcţionat o perioadă relativ scurtă, ASR a căpătat un important prestigiul naţional şi internaţional, având ca membri de onoare 8 laureaţi ai premiului Nobel. După o serie de transformări, Academia a fost reînființată sub actuala titulatură de un alt mare profesor și medic chirurg, un pionier al școlii de chirurgie cardiovasculară, Generalul prof. univ. dr. Vasile Cândea. Instituția funcționează în baza Legii Nr. 31 din 15 ianuarie 2007 în calitate de „continuator și unic legatar” al Academiei de Științe din România. Menţionăm că această lege a fost votată aproape în unanimitate de membrii Parlamentului României de atunci şi a avut avizul Academiei Române.
 

AOȘR nu a concurat niciodată supremația Academiei Române”

La ora actuală, din filiala Constanța a AOȘR fac parte Victor Ciupină este membru fondator și preşedintele Filialei Constanţa AOSR, Alexandru-Șerban Bologa, Nicolae V. Dură, Gabriel Leț, Aurel Lup, Aurel Papari, Î.P.S. TEODOSIE [PETRESCU MACEDON], Natalia Roșoiu, Vasile Sârbu – membri titulari, Adrian Bavaru - membru de onoare, Mariana Așchie, Dragomir Coprean, Sorin Rugină – membri corespondenți, Viorel Gheorghe Tode, Valentin Ciorbea, Lascu Stoica – membri asociați.

Academia Oamenilor de Știință are în momentul de față susținere din partea Guvernului, de la fonduri de stat, și din venituri proprii. Având în vedere situația financiară generală, AOȘR a rămas doar cu finanțarea proprie. Academia va ființa în continuare așa cum se știe din 2007, prin lege și deci își vede de treabă deocamdată numai cu fonduri obținute prin mijloace proprii, provenind de la Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare «Constantin Angelescu» al AOȘR și producția proprie a membrilor săi. Cât privește poziția ei, trebuie să se știe că este în clasamentele internaționale, alături de Academia Română, pe un loc foarte bun la nivel mondial. Nici vorbă de o eventuală desființare, ci este vorba de o perioadă, nu știm cât, lipsa fondurilor de la Guvernul României și funcționarea din venituri proprii”, a declarat pentru ZIUA de Constanța universitarul Victor Ciupină. Adăugând că AOȘR întrerpinde demersuri pentru ca pe viitor să se revină la subvenționarea acestei instituții, în baza performanțelor sale internaționale, așa cum reies din Documentul ce poate fi consultat.

Pe de altă parte, biologul Alexandru Bologa consideră că lipsirea Academiei Oamenilor de Știință din România de susținere financiară de la bugetul statului, după mai multe episoade de acest gen reușite în trecutul recent, este echivalentă cu condamnarea sa premeditată la desființare. „Constituită și reînființată legal de personalități marcante ale învățământului, științei și culturii românești, printre care de ex. și eminentul biolog marin Ioan Borcea, o instituție cu realizări științifice

remarcabile în trecut și prezent, eliminarea ei din peisajul academic autohton este în mod clar o decizie politică abuzivă, lipsită de cea mai elementară echitate, analiză critică a faptelor și evidențelor obiective și fair-play în ceea ce o privește. Cu atât mai mult cu cât demersul abundă în mistificarea și denaturarea realității, subiectivism și rea-voință. Sunt ignorate, în mod conștient și intenționat, realizările și meritele AOȘR, recunoscute și confirmate, de altfel, de foruri internaționale consacrate din domeniul științei și cercetării, în privința cotării rangului profesional
în statistica mondială, a indicilor de apreciere conform publicațiilor relevante și a numărului de citări acumulate; o comparație a performanțelor reale, nu imaginare, ale AOȘR cu cele ale altor instituții de profil, în această privință, este la îndemâna oricărei persoane de bună credință. Este bine cunoscut faptul că AOȘR nu a concurat niciodată supremația Academiei Române, ca prim for național al educației, științei și cercetării din România. Faptul că numeroase țări avansate dețin și în prezent, mai multe academii de științe, concomitent, pledează pentru utilitatea existenței lor. Iar AOȘR a militat în permanență pentru colaborare în cel mai constructiv sens cu AR și celelalte academii. Manevrele actuale de compromitere, discreditare voită și în final desființare a AOȘR sunt contraproductive. Ele nu denotă decât superficialitatea și ignoranța promotorilor inițiativei prezente. Este păcat, cu adevărat. Ab imo pectore!”.
 

„Precizări în numele adevărului și corectitudinii politice”

Printr-un comunicat semnat de Consiliul Științific al Academiei Oamenilor de Știință din România s-a dorit aducerea unor precizări:

„Academia Oamenilor de Știință din România a devenit ținta unor atitudini și atacuri nedemne din partea unor medii și a unor forțe politice, menite a discredita instituția în mediul public, de a-i distorsiona imaginea și de a-i submina statutul. Toate acestea se fundamentează, pe de o parte, pe o crasă lipsă de informații, pe de altă parte, pe opinii vehiculate în presa de scandal, și par a exprima un proiect politic. Un proiect politic nu dedicat dezvoltării științei și educației în România, ci focalizat strict pe un scop unic: desființarea Academiei Oamenilor de Știință din România. Concomitent, instituția noastră se confruntă cu un nou val de calomnii și denigrări desfășurate prin unele publicații sau site-uri, care au drept scop dezinformarea, inducerea în eroare și manipularea opiniei publice.
Imaginea pe care o promovează în mod constant anumite organe de presă despre AOSR este structurată din câteva aspecte false și judecăți „de valoare” tendențioase, repetate obsesiv. Din păcate, aceste elemente de „portret instituțional” sunt preluate necritic, într-un mod grăbit și superficial, din care reaua-credință nu poate fi exclusă, și de unii reprezentanți ai unor forțe politice. Imaginea publică a AOSR promovată de aceste medii este una conturată rudimentar, din definiții otrăvite și fake news: „instituție-fantomă”, „fantomatica Academie a Oamenilor de Știință”, Academia care se suprapune Academiei Române, care subminează rolul și statutul Academiei Române, ai cărei membri poartă ilegal titul de „academician”, Academia afiliată unui anumit partid, fără personalități, lipsită de valoare științifică, fără activitate și rezultate, care consumă banii bugetului etc. etc.

Această imagine profund neadevărată și nedreaptă pentru identitatea, istoria, activitatea și rezultatele remarcabile ale Academiei Oamenilor de Știință din România, ofensatoare pentru membrii acesteia, a format cadrul necesar și suficient pentru decizia politică recentă de suprimare a bugetului instituției, al doilea an consecutiv. În urma acestui act politic, cu un buget zero, instituția primește o lovitură decisivă, care nu poate determina decât un rezultat: desființarea ei. Întrebarea, mai mult sau mai puțin retorică, este: care sunt cauzele acestei atitudini împotriva unei instituții cu o istorie de aproape un secol, care a reunit și reunește

personalități de marcă ale științei și cercetării românești?

În numele respectului pentru adevăr și punând campania dezlănțuită împotriva AOSR doar pe seama insuficientei informări, revenim cu o serie de precizări necesare.
 
  • Academia Oamenilor de Știință din România nu a pretins niciodată că este egală Academiei Române, n-a avut niciodată intenția de a face concurență acesteia sau de a o substitui. Titulatura de „Academie” nu poate conduce și nu trebuie să conducă la ideii unei intenții sau a unui „program” în acest sens. Există, în România, ca şi în multe alte ţări ale lumii, mai multe academii înfiinţate prin lege, dar atacul s-a concertat asupra AOSR, probabil din cauza vizibilității ei. Prin Lege și prin Statut, AOSR recunoaște Academia Română drept cel mai înalt for de știință, cultură și educație al țării. În baza acestei perspective, între cele două instituții au existat, în mod tradițional, relații de bună colaborare, mulți membri ai Academiei Române și unii dintre președinții prestigiosului for fiind și membri ai AOSR. Tot prin Statut, membrii AOSR nu au dreptul să poarte titlul de „academician”, acesta fiind atributul exclusiv al membrilor titulari ai Academiei Române.
  • Academia Oamenilor de Știință din România nu este și nu poate fi afiliată politic.
În virtutea Legii de înființare și a Statutului, este o organizație apolitică. Implicarea politică a unora dintre membrii săi este pur individuală și acoperă o diversitate de afilieri și identități ideologice. Adevărul istoric este însă că fondatorul ei a fost un ilustru membru al Partidului Național Liberal, cel mai mare ministru al educației după Spiru Haret. De la reînființarea ei, AOSR n-a fost și nu este Academia niciunui partid.
  • Academia Oamenilor de Știință din România cuprinde în structurile sale personalități ale învățământului superior și ale cercetării științifice românești, profesori universitari, oameni de știință, cercetători, unii dintre ei cu o statură științifică și academică excepțională. Portofoliul științific al multora dintre membrii AOSR este unul remarcabil, în materie de activitate științifică, lucrări (cărți, tratate, studii, cercetări, articole), publicații ISI, indice Hirsch, prezență în BDI și citări. La nivel central și prin secțiile și filialele sale, AOSR desfășoară o activitate de cercetare
complexă, concretizată în studii, cercetări și proiecte, cu rezultate diseminate în publicații prestigioase. În mod tradițional, AOSR organizează și desfășoară anual Programul de cercetare-dezvoltare, prin care finanțează un număr de proiecte, pe bază de competiție, încurajându-i în special pe tinerii cercetători doctori. În anul 2019, Programul de cercetare-dezvoltare s-a concretizat în 23 de proiecte, peste 40 de articole cotate ISI sau indexate BDI. A fost și ultimul an în care instituția a putut organiza Programul, în condițiile tăierii bugetului. AOSR își subordonează întreaga activitate de cercetare științifică procesului de dezvoltare și modernizare a țării prin educație, știință și cercetare.
  • În materie de recunoaștere internațională a activității științifice a AOSR, prestigiosul clasament internațional SCIMAGO-Elsevier, prin care sunt evaluate și ierarhizate din punctul de vedere al performanței universitățile și institutele de cercetare ale lumii, situează Academia Oamenilor de Știință din România pe locul 8 între instituțiile de
cercetare din România. În primele 800 de locuri, există doar două prezențe academice din România: Academia Română, pe locul 676, și Academia Oamenilor de Știință din România, pe locul 794. Este o performanță incontestabilă, în orice condiții, dar mai ales în contextul în care AOSR a beneficiat constant doar de sume cuprinse între 1 şi 1,5 % din totalul fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea academiilor înființate prin lege. În condițiile bugetului 0 (anul trecut și anul în curs), prin voința politică a diriguitorilor de azi, drumul spre performanță al unei instituții dedicate prin vocație și misiune cercetării, științei și educației este închis.

Facem toate aceste precizări în numele adevărului și al corectitudinii politice, din datoria pe care o avem față de o instituție de prestigiu a țării, care a parcurs o bună parte din istoria contemporană a României, cu dramele și tragediile ei, și care a participat cu toate forțele și resursele sale la progresul țării, atât în vremuri de restriște, cât și în timpuri de întoarcere la normalitate. Sperăm, prin acest demers, ca judecățile superficiale la adresa AOSR, bazate pe zvonuri, calomnii și manipulări, să fie substituite de judecăți de valoare întemeiate pe date reale și analize substanțiale și ca, în urma unor evaluări corecte, Academia Oamenilor de Știință din România să beneficieze de un tratament politic bazat pe obiectivitate și corectitudine”.


Citește și:

Manifestări dedicate Centenarului, la Biblioteca Judeţeană - „Dobrogea în tratate politice internaţionale“
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 644

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - FCU 1948 Craiova Hagi - „Sperăm să repetăm jocul bun din etapa anterioară“ (VIDEO)

25 Jan 2024 1792

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ cumpără simulatoare de realitate virtuală (VR) și realitate mixtă (MR)!

23 Dec 2023 879

Fotbalistul Dragoș Nedelcu, de la Farul Constanța, cetățean de onoare al comunei Istria (GALERIE FOTO)

16 Dec 2023 1354

Nouă fotbaliști formați în Academia Hagi au evoluat în campania de calificare la Euro 2024. „Suntem cea mai bună Academie din țară“

24 Nov 2023 1477

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța, la ceas aniversar! Se împlinesc 151 de ani de învățământ superior de marină

17 Nov 2023 783

LIVE TEXT Zi emoționantă la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța. Studenții din anul I depun Jurământul Militar (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Oct 2023 1796

Știri Constanța Un nou simulator de navigație la Academie Navală „Mircea cel Bătrân”, pentru pregătirea studenților și marinarilor militari

10 Oct 2023 820

Una dintre cele două drone care au vizat Moscova a căzut lângă o academie militară

24 Jul 2023 1145

UPDATE. Farul Constanța Portarul Rafael Munteanu (17 ani) e la primul cantonament alături de seniori. „Sunt foarte bucuros“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2023 2275

UPDATE Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand“, în programul „Învățăm să fim campioni“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Jan 2023 2677

UPDATE Proiectul „Învățăm să fim campioni". Farul Constanța, vizită la Școala Gimnazială nr. 8 (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Nov 2022 2428

Academia Navală cumpără simulator de navigație pe ape interioare!

29 Sep 2022 1049

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1106

Condamnare definitivă în dosarul șantajării jurnalistei Emilia Șercan. Ce pedepse au primit foștii șefi ai Academiei de Poliție

21 Jul 2022 1489