În fiecare week-end Cursuri de limba franceză pentru elevii de-a XI-a și a XII-a


\În week-end-ul recent încheiat s-a desfășurat prima întâlnire din cadrul atelierelor gratuite de conversație în limba franceză pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Cursurile, orientate cu prioritate către exersarea comunicării orale în limba franceză, sunt susținute și anul acesta de Nicolas Magnen și Karolina Sikorska, masteranzi la Universitatea Paris 3 Sorbonne Nouvelle, și se desfășoară on-line în fiecare sâmbătă, între orele 12.00 și 14.00.

Aceste cursuri sunt o continuare a tradiției parafate între Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța.

Pentru a accentua importanța studierii acestei limbi de circulație internațională, reamintim că, recent, ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer, a efectuat o vizită la Constanța, prilej cu care a înmânat 34 de diplome de Bacalaureat francofon obținute de elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și de la Liceul Teoretic „George Călinescu”. De asemenea, a participat la inaugurarea noului sediu al Alianței Franceze din Constanța, din str. Nicolae Iorga nr. 14. Cu ocazia acestui eveniment, ambasadoarea a ținut să mulțumească tuturor celor care „zi de zi, de peste 30 de ani fac să trăiască această alianță prin expoziții, cursuri de limbă, conferințe, schimburi internaționale”.

Excelența Sa și-a exprimat de asemenea bucuria de a „inaugura acest sediu minunat, care permite alianței să primească în cele mai bune condiții publicul căruia se adresează”.


Citește și:

Prof. dr. Vasile Nicoară, premiat de Ministerul Educației francez: „Dedic această distincție sărbătoririi celor 125 de ani de la înființarea Colegiului «Mircea»” (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 174

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 633

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 780

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1070

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2133

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1037

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1036

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 491

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 615

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 629

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2618

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 547

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 2596

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 550

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 781