UPDATE. Ce spune șeful IȘJ Constanța! În peste 60 de școli și grădinițe din județ, cursurile ar putea începe online. Lista unităților cu personal vaccinat sub pragul de 60% (document)


 
  • Ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, va susține astăzi de la ora 10.00 o conferință de presă în cadrul căreia va anunța modul în care vor funcţiona şcolile începând de săptămâna viitoare.
  • Profesorul Sorin Mihai, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a precizat, pentru ZIUA de Constanța, că „se va lua în calcul situația de azi (nr., 5 noiembrie 2021), datele pe care le vor transmite unitățile de învățământ“.

Ieri, președintele Klaus Iohannis a declarat că elevii vor începe școala de luni, dar că se va introduce o nou condiție pentru școala în format fizic și anume gradul de vaccinare al personalului școlii. 


„La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare a personalului școlii. Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.

Însă subliniez încă din această seară: vaccinarea este singura șansă pentru a depăși această pandemie. Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăși o creștere a pandemiei și concluzia este una tristă și simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluția, ea se numește vaccinare“ - a declarat Klaus Iohannis.


Ulterior, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că cel mai probabil se va lua în calcul pragul de 60% de vaccinare al personalului din școli la luarea unei decizii.

Potrivit ultimei situații făcute publice de Inspectoratul Școlar al Județului Constanța, în cea mai mare parte a școlilor din județ personalul este vaccinat peste acest prag de 60%. 

Sunt și școli unde pragul este mult sub 60 %, cum ar fi: 
  1. COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTE ’REGINA MARIA’ CONSTANŢA 58.73%
  2. GRADINIȚA ”THE LITTLE BUMBLEBEES” CONSTANȚA 51%
  3. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’ION CREANGĂ’ MEDGIDIA 54.17% 
  4. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’LUMEA POVEŞTILOR’ CONSTANŢA 51.72% 
  5. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’LUMINIŢA’ LUMINA 50% 
  6. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’MUGUREL’ CONSTANŢA 56.66% 
  7. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’PERLUŢELE MĂRII’ CONSTANŢA 51.73% 
  8. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’STELUŢELE MĂRII’ CONSTANŢA 53% 
  9. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ’TIC-PITIC’ HÂRŞOVA 52% 
  10. GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT ”PARADISUL COPIILOR” CUMPĂNA 50% 
  11. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT 'KIŢY BIŢY' CONSTANŢA 54.16% 
  12. GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.45 CONSTANŢA 50% 
  13. GRĂDINIȚA 'PRIMĂVERII' CONSTANȚA 25% 
  14. LICEUL ’REGELE CAROL I’ OSTROV 53.84 
  15. LICEUL COBADIN 52% 
  16. LICEUL DE MARINĂ CONSTANŢA 31% 
  17. LICEUL ECONOMIC ’VIRGIL MADGEARU’ CONSTANŢA 51.7% 
  18. LICEUL 'EDUCAȚIA VIITORULUI' CONSTANȚA 33% 
  19. LICEUL TEHNOLOGIC ’CONCORD’ CONSTANŢA 26% 
  20. LICEUL TEHNOLOGIC ’I.C.BRĂTIANU’ NICOLAE BĂLCESCU 57% 
  21. LICEUL TEHNOLOGIC ’RADU PRIŞCU’ DOBROMIR 27% 
  22. LICEUL TEHNOLOGIC CIOBANU 21% 
  23. LICEUL TEHNOLOGIC INDEPENDENŢA 26% 
  24. LICEUL TEHNOLOGIC TOPRAISAR 54.76% 
  25. LICEUL TEHNOLOGIC UCECOM ’SPIRU HARET’ CONSTANŢA 37.04% 
  26. LICEUL TEORETIC ’DECEBAL’ CONSTANŢA 55.33% 
  27. LICEUL TEORETIC ’EMIL RACOVIŢĂ’ TECHIRGHIOL 59.21% 
  28. LICEUL TEORETIC ’GEORGE EMIL PALADE’ CONSTANŢA 24% 
  29. LICEUL TEORETIC ’IOAN COTOVU’ HÂRŞOVA 56% 
  30. LICEUL TEORETIC BĂNEASA 35% 
  31. LICEUL TEORETIC 'MIHAIL KOGĂLNICEANU' MIHAIL KOGĂLNICEANU 53% 
  32. ŞCOALA ’SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI’ CONSTANŢA 20.69% 
  33. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’EMIL GÂRLEANU’ BĂRĂGANU 36% 
  34. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’GEORGE COŞBUC’ 23 AUGUST 37% 
  35. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’IOAN ATANASIU’ LIPNIŢA 57.80%
  36. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’ION BORCEA’ AGIGEA 54%
  37. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’ION CREANGĂ’ ALBEŞTI 55.81%
  38. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’MIRCEA ELIADE’ CERNAVODĂ 59.32% 
  39. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’S.A.ESENIN’ GHINDĂREŞTI 23.81% 
  40. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’SPIRU HARET’ MEDGIDIA 47.37% 
  41. ŞCOALA GIMNAZIALĂ ’WILHELM MOLDOVAN’ CONSTANŢA 46.1%
  42. ŞCOALA GIMNAZIALĂ 'ADRIAN GHENCEA' SĂCELE 21%
  43. ȘCOALA GIMNAZIALĂ 'ANASTASIA' CONSTANȚA 23%
  44. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 AMZACEA 54.28
  45. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CHIRNOGENI 48.64%
  46. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CIOCÂRLIA 48.70%
  47. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 CUZA VODĂ 43%
  48. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 DUMBRĂVENI 53.30%
  49. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 FÂNTÂNELE 59% 
  50. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ISTRIA 50% 
  51. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 LUMINA 55.20% 
  52. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 OLTINA 54% 
  53. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PANTELIMON 55.17%
  54. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PECINEAGA 57.10%
  55. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 POARTA ALBĂ 59% 
  56. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 TÂRGUŞOR 40% 
  57. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 17 ’ION MINULESCU’ CONSTANŢA 50% 
  58. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 2 'POET OVIDIU' OVIDIU 56%
  59. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 22 ’I.C.BRĂTIANU’ CONSTANŢA 53%
  60. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 28 ’DAN BARBILIAN’ CONSTANŢA 59.60% 
  61. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 39 ’NICOLAE TONITZA’ CONSTANŢA 50%
  62. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 40 ’AUREL VLAICU’ CONSTANŢA 57%
  63. ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.37 CONSTANŢA 57.14% 
  64. ŞCOALA POSTLICEALĂ 'FEG EDUCATION' MANGALIA 27.27% 
În secțiunea „Documente” a materialului puteți consulta lista integrală cu procentele de vaccinare din fiecare unitate de învățământ din județul Constanța.

UPDATE: 1

Contactat de ZIUA de Constanța, profesorul Sorin Mihai, șeful IȘJ Constanța, a precizat că „se va lua în calcul situația de azi (nr., 5 noiembrie 2021), datele pe care le vor transmite unitățile de învățământ“ 

UPDATE: 2

Inspectoratul Școlar al Județului Constanța a actualizat astăzi situația vaccinării în școlile din județul Constanța. Potrovit acestui document în aproximativ 40 de școli și grădinițe din județul Constanța situația vaccinării personalului se situează sub 60%. 


Și acest tabel poate fi studiat în secțiunea Document 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 212

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 563

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 516

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 276

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 283

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 316

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 784

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 312

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 461

Caz halucinant la un liceu din București. Trei elevi au încins un grătar în timpul orelor de curs

19 Apr 2024 548

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 545

Peste 100 de elevi, ambasadori SAVE, la o conferință antidrog desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 597

Vești bune pentru elevi și studenți! Se acordă un ajutor financiar pentru achiziționarea unui calculator sau laptop

18 Apr 2024 671

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 602

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 513