În premieră pentru învățământul constănțean 235 de directori și inspectori școlari s-au aflat în direct, on line, cu ministrul Monica Anisie


Echipa de conducere a Inspectoratului Școlar Județean Constanța și directori de unități școlare s-au aflat, ieri, în videoconferință cu ministrul Educației, Monica Anisie, având ca obiective: analizarea modului în care se derulează la nivel județean activitatea de învățare on-line, aplicarea măsurilor optime în vederea pregătirii examenelor naționale și a activităților specifice calendarelor de mobilități și de obținere a gradelor didactice.
 
După cum ne informează biroul de presă al ISJ Constanța, prin inspector școlar prof. Marinela-Natalia Mrejeru, 235 de directori și inspectori școlari s-au întâlnit ieri pentru prima dată on-line la Constanța cu ministrul Educației și Cercetării. Întâlnirea în mediul virtual a fost organizată de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean, prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, prof. Alina- Diana Codreanu, inspector școlar general adjunct și prof. Anca- Iuliana Dragomir, inspector școlar general adjunct.

Intervențiile inspectorilor și directorilor constănțeni. „Tranzităm o perioadă fără precedent”


În deschiderea întâlnirii de lucru, Sorin Mihai, inspectorul școlar general, a mulțumit managerilor școlari pentru activitatea derulată cu succes până în prezent și a accentuat importanța aplicării corecte a Planului județean de intervenție educațională, document reglator, publicat pe site-ul ISJ Constanța. De asemenea, a subliniat necesitatea asigurării formării cadrelor didactice în direcția dobândirii de competențe IT (în special operare pe diverse platforme de învățare). Acest aspect poate fi realizabil prin colaborarea cu Casa Corpului Didactic Constanța, dar și cu alți furnizori autorizați de formare.
 
Un alt subiect al întrevederii a fost organizarea optimă în perioada următoare a Târgului ofertelor educaționale în format on-line, prin promovarea unităților de învățământ pe diverse site-uri și rețele de socializare, ușor accesibile celor interesați - elevi și părinți.
 
Sorin Mihai a subliniat faptul că această perioadă trebuie să se caracterizeze printr-un flux comunicațional coerent, eficient, între toți partenerii educaționali: elevi, părinți, cadre didactice. Acest aspect este ușor realizabil dacă atitudinea cadrelor didactice este una de echilibru și tact.
 
Anca- Iuliana Dragomir, inspector școlar general adjunct, a intervenit în cadrul ședinței cu precizări legate de Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a, menționând că, în cel mai scurt timp, se așteaptă precizările Ministerului Educației și Cercetării cu privire la metodologia de desfășurare. Doamna Inspector Școlar General Adjunct a menționat că în prezent se lucrează la Ghidul de admitere. Acesta va fi completat cu informații de la minister, referitoare la procedurile de admitere - învățământ vocațional sau clase bilingve.
 
Alina - Diana Codreanu a subliniat importanța ca directorii instituțiilor de învățământ să se asigure că sunt respectate cu strictețe procedurile de organizare a pregătirii suplimentare a elevilor pentru examenele naționale, în perioada 2 - 12 iunie 2020. Situațiile școlare vor fi încheiate conform instrucțiunilor transmise de către Ministerul Educației și Cercetării. De asemenea, a accentuat importanța pregătirii elevilor pentru completarea fișelor necesare înscrierii la examenele naționale. În acest sens, dirigintele este cadrul didactic care va oferi acestora informațiile specifice și va avea rolul de a consilia elevii în această direcție. În ceea ce privește informațiile cu privire la mobilitatea personalului didactic, examenul de titularizare, precum și obținerea gradelor didactice, acestea se vor regăsi pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, s-a alăturat participanților la întâlnire declarând de la bun început trebuie să fim alături de colegii noștri. Îmi doresc să colaborăm și să identificăm împreună soluții. Sunt un om al școlii și vă respect munca. Așa cum ați observat deja, prin eforturile depuse de Ministerul Educației și Cercetării și prin măsurile propuse până în prezent, ne dorim ca atât elevii cât și cadrele didactice să beneficieze de metodologii care să ofere un învățământ echitabil, coerent și corect, aliniat la recomandările Ministerului Sănătății din această perioadă.
 
În continuarea intervenției, ministrul educației și cercetării a răspuns întrebărilor adresat de directorii școlilor constănțene. A evidențiat faptul că participarea la pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenele naționale este opțională, iar cadrele didactice trebuie să mențină comunicarea cu părinții și elevii, transmițând și informații cu privire la importanța respectării restricțiilor.

 
La finalul discuțiilor, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a afirmat că este în continuare alături de cadrele didactice, având disponibilitatea permanentă de a răspunde eventualelor nelămuriri. De asemenea, a apreciat organizarea activității de învățare on-line la nivelul județului.
 

„Participarea doamnei Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, la această întâlnire de lucru cu managerii școlari a reprezentat consolidarea comunicării dintre factorii implicați în derularea unui învățământ on-line de calitate, în această perioadă de restricții. Prezența dumneaei a adus precizări importante pentru noi, dar a contribuit și la închegarea unui spirit de echipă care să fundamenteze derularea cu succes a acțiunilor noastre viitoare”, a declarat prof. Sorin Mihai, inspector școlar general.
 
 
„Am simțit în această întâlnire că doamna ministru a fost alături de întreg corpul profesoral, cunoscând foarte bine situația cu care ne confruntăm. Din acest motiv răspunsurile dumneaei au venit să puncteze aspectele de interes pentru noi, dar în egală măsură să ne transmită că trebuie să gândim și să acționăm cu înțelegere, în beneficul elevului. Sunt lucruri care, cu siguranță, se vor stabili în perioada următoare, în funcție și de evoluția situației la nivel național. Precizările legislative și metodologice care vor urma ne vor așeza într-o poziție de echilibru chiar dacă perioada pe care o tranzităm acum este unică, fără precedent”, a declarat Andrei- Ion Szemerjai, director al Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța.
 
„Ca director, am așteptat această întâlnire de lucru în care s-au discutat punctual aspectele de actualitate și de maximă importanță în ceea ce privește pregătirea examenelor naționale și mobilitatea personalului didactic în anul școlar 2020 - 2021. Este deosebit de important să comunicăm și într-o astfel de formă de organizare, nu doar prin comunicarea scrisă. Această întâlnire de lucru în spațiul virtual a înlocuit cu succes ședințele obișnuite. Mai mult decât atât, mediul online a permis participarea doamnei ministru la întâlnirea noastră, ceea ce a adus un mare plus discuțiilor și a constituit un exemplu de bună practică pentru orice lider. De altfel, școala noastră practică încă de la începutul perioadei de izolare această formă de interacțiune în cadrul organizației, înțelegând prin aceasta conducerea școlii, cadre didactice, elevi, părinți”, a declarat prof. Aurora Suba, director al Școlii Gimnaziale nr. 7 „Remus Opreanu” din Constanța.
 
Citește și:

Profesorii constănțeni din mediul rural oferă lecții de seriozitate, în ce privește abordarea cursurilor on-line

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației Proiect de modificare Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023

25 Mar 2024 539

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind mobilitatea academică a studenților

22 Mar 2024 389

Ministerul Educației Proiectul de ordin privind aprobarea indicatorilor de eficiență și de impact ai programului „Masă sănătoasă”, în consultare publică

15 Mar 2024 439

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 566

Ministerul Educației Lista unităților școlare din Constanța care au în uz câte o clădire încadrată în clasele de risc seismic (DOCUMENT)

08 Mar 2024 1284

Iată câți elevi au fost prezenți la ultima probă scrisă de simulare a examenului de bacalaureat

07 Mar 2024 574

Lista unităților de învățământ care au în uz câte o clădire încadrată în clasa I de risc seismic, publicată de Ministrul Educației

07 Mar 2024 538

Ministerul Educației a dispus efectuarea unei cercetări în cazul abuzului sexual asupra unui elev de la școala din București

05 Mar 2024 424

Ministerul Educației Informare privind simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (2024)

02 Mar 2024 640

Universitatea „Ovidius” din Constanța, vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Atletism 2024 (GALERIE FOTO)

28 Feb 2024 757

Ministerul Educației Diplomele românești obținute înainte de 1 ianaurie 2007 de asistenții medicali generaliști, recunoscute în UE

14 Feb 2024 570

Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare pentru anul școlar 2024-2025, publicat de ministerul Educației. Iată de când pot fi depuse cererile

13 Feb 2024 1025

Proiect privind înscrierea în clasa a IX-a a elevilor premiaţi la olimpiade, pus în consultare de Ministerul Educaţiei

13 Feb 2024 637

Te înscrii în clasa a IX-a? Ministerul Educației lansează în consultare publică un proiect!

12 Feb 2024 651

Proiect al Ministerului Educației Metodologie și calendar de înscriere a copiilor în învățământul primar (GALERIE FOTO)

09 Feb 2024 703