În timp ce disputa pe deschiderea fizică a școlilor escaladează, ministrul Educației consideră că „Masca este mult mai importantă decât distanțarea impusă între elevi”


Au mai rămas patru zile până la începerea controversatului semestru al doilea al anului școlar 2020-2021 și, cu toate că „anunțul” din data de 2 februarie 2021 a creat multe așteptări, încă nu se cunoaște cum se întorc elevii în băncile constănțene.
Și aceasta în condițiile în care directorii ar trebui să lucreze la orare diferențiate, conform instrucțiunilor ministeriale primite, în așa fel încât copiii să nu aibă pauze în același timp.

Cel mai probabil astăzi, Inspectoratul Școlar Județean Constanța va putea transmite o informare legată de modul cum se vor relua cursurile în semestrul II în județul nostru, pe baza ordinului comun ce urmează a fi transmis de Ministerul Educației.
Tot astăzi, la ora 11, ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, va susține o videoconferință cu inspectorii școlari generali, prilej cu care va oferi mai multe amănunte - și presei - legate de promisul ordin de ministru „simplu și ușor de înțeles” prin care se anunță toate măsurile impuse pentru diminuarea la maxim a riscului de transmitere a virusului.
Cert este că în pledoariile sale televizate, ministrul a pus accent pe solidaritate și înțelegere între profesori-elevi și părinți și pe faptul că „masca este mult mai importantă decât distanțarea impusă între elevi” (declarație din emisiunea de la postul B1Tv/2 februarie 2021).
Adăugând că unitățile de învățământ au fost aprovizionate cu 37 de milioane de măști și 1 milion de litri de dezinfectant.
 
Trei scenarii și cinci situații pentru sistem online sau hibrid
Conform celor trei scenarii realizate de autorități în funcție de care elevii ar urma să revină fizic în bănci sunt:
  • la incidența sub 1 la mia de locuitori (scenariul verde), toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală
  • la incidența de sub 3 la mia de locuitori (scenariul galben), copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII, XIII vor frecventa cursurile fizic
  • iar în cazul incidenței de peste 3 la mia de locuitori (scenariul roșu), copiii de grădiniță și de ciclu primar continuă pentru un timp să meargă, dar ceilalți nu mai merg la școală.
 
Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, iar cursurile se susțin în on-line.
„Deși scenariul hibrid fusese eliminat, el va funcționa pentru elevii sau profesorii cu vulnerabilități, care nu vor putea merge fizic în școli”, a precizat ministrul Educației, explicând care sunt cele cinci situații.
 
Cele cinci categorii de profesori și elevi care vor face cursurile tot de acasă și dacă se deschid școlile: elevii care au vulnerabilități medicale; elevii care prezintă simptome de Covid; elevii care au aparținători în familie cu vulnerabilități; profesorii cu vulnerabilități medicale; profesorii care prezintă simptome de Covid.
„Programul orar trebuie realizat de școală astfel încât elevii să aibă orele online grupate”, a mai spus Cîmpeanu. Acest lucru devine valabil în ipoteza în care se va decide ca elevii să revină în școli din 8 februarie.

 
„De ce atâta grabă!!! De ce nu se fac lucrurile gradual!!!”
Pe pagina sa oficială de socializare, ministrul Educației a postat toate intervențiile televizate, un adevărat maraton al „bunăvoinței” întru informare, cu evidente comentarii din partea profesorilor și părinților, din care vă redăm în continuare câteva.
 
  • „Inconștienții vor deschiderea școlii, dar și asumarea? Când copilul le va aduce virusul și părinții vor face o formă agresivă, dacă au noroc poate scapă... dacă nu, asta este... copilul poate fi crescut de bunici sau statul, de ce nu!”.
 
  • „36 de elevi fără distanțare. E discriminare... De ce în alte locuri trebuie distanțare și în școală, nu? Să înțeleg că distanțarea nu mai e necesară?”.
 
  • „Noi nu ne putem compara cu alte țări. România, o țară unde părinții cotizează încă pentru cretă. Despre ce vorbim??? Vreau să știu cum știți dvs că un copil vine cu covid sau are o viroză. Știți că mulți părinți și înainte își trimiteau copiii cu muci sau tuse la școală?”.
 
  •   „Cine va răspunde în mod direct pentru numărul de îmbolnăviri și decesele care vor crește după deschiderea școlilor! Cine va răspunde pentru copiii care au probleme de sănătate din naștere și pot rămâne cu sechele ulterior? Știți că un copil de clasa a VII-a are peste 31 - 33 ore săptămânal, ceea ce presupune să stea în bancă cu un alt coleg în contact direct peste 7 ore/zi?! DE CE ATÂTA GRABĂ!!! DE CE NU SE FAC LUCRURILE GRADUAL!!! Ce vor face acele familii care locuiesc împreună cu unul dintre părinți care are cancer cu proceduri de chimioterapie și pentru care medicul specialist nu recomandă vaccinul? Ați promovat 30 ani profesori nepregătiți ori pregătirile în particular, iar acum vă pasă de educația copiilor!!!! Cine va plăti măștile și dezinfectanții zilnic necesari???? TOT PĂRINȚII??? DAR ȘCOALA E GRATUITĂ! Sunt sătul să văd un Ministru IRESPONSABIL!!!!! Dacă vrei să înveți, înveți și online. CE SĂ ALEGEM: DREPTUL LA EDUCAȚIE SAU DREPTUL LA MOARTE? PRIORITATEA DUMNEAVOASTRĂ ȘI A GUVERNULUI TREBUIA SĂ FIE FUNCȚIONAREA SISTEMULUI ON-LINE ȘI PENTRU CEI DIN MEDIUL RURAL, CĂCI DE VOTUL LOR DEPINDEȚI! Măcar să fi făcut ceva pentru acei copiii!!!! Să va fie rușine! De ce nu se fac studii și analize pentru identificarea acelor 20% din cunoștințele școlare importante ce pot contribui cu 80% la succesul elevilor??? Paretto vă spune ceva??? Vă jucați cu sănătatea și viața cetățenilor!!! Ex Premierul Orban a declarat că îndepărtarea restricțiilor se va face gradual pentru a se analiza și controla impactul pandemiei. Acum nu se mai poate, grabă mare să ajungem pe podiumul Europei, de această dată cu noile tulpini, căci pe toate celelalte planuri suntem la coada Europei!!! De ce nu se iau aceste măsuri doar în școlile în care nu s-a putut asigura învățământul în sistem on-line? Sunt școli în care sistemul on-line a funcționat foarte bine cu participarea 100% a elevilor!!! Pentru elevi, școala față în față este foarte importantă și poate fi asigurată cu prețul unor restricții extinse în alte domenii, dar, sub presiunea pandemiei, autoritățile, părinții și profesorii se confruntă cu întrebări care nu mai țin de știință. În calitate de profesor, cred în protecția pentru vaccinare și am ales să fac ceea ce recomand și altora. M-am vaccinat pentru a mă proteja, dar mai ales pentru a proteja”.
 
  • „E cazul să se deschidă școlile, dar era cazul să fie degrabă vaccinate cadrele didactice. Țineți cont de faptul că avem un corp didactic îmbătrânit, majoritari sunt cei cu 50+. Logic era să fie vaccinați înainte de deschiderea școlilor, sau greșesc eu?”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 309

ISJ Constanța a inaugurat două terenuri de sport pentru elevii constănțeni (GALERIE FOTO)

26 Mar 2024 636

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 781

ISJ Constanța, precizări despre cazul de la Școala Gimnazială Ferdinand, unde o învățătoare este acuzată că ar fi agresivă cu elevii - VIDEO

26 Mar 2024 1072

O învățătoare de la Școala „Ferdinand“, acuzată că este agresivă cu elevii. Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța – „Se va redeschide cercetarea disciplinară!“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 2137

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1043

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Etapa județeană a Concursului Național „Made for Europe 2024”

23 Mar 2024 1037

Constanța Activitate de promovare a învățământului dual, în cadrul parteneriatului ISJ - CCINA (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 491

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 615

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 629

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2618

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 547

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 2596

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 550

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 781