Începe simularea Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a. Luni este prima probă

foto: Pexels Elevii de clasa a VIII-a susţin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Marţi, elevii de clasa a VIII-a vor susţine proba scrisă la Matematică.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă miercuri, iar pe 29 martie vor fi comunicate rezultatele.

Ministerul Educaţiei a publicat ghidul privind simularea examenelor naţionale în anul şcolar 2022 - 2023.Potrivit documentului, accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30, iar probele încep la ora 9,00, moment în care vor fi distribuite subiectele.

Subiectele de la simularea examenelor naţionale sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, a informat Ministerul Educaţiei.

"Pentru simularea EN VIII, subiectele sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, aşa cum este transmisă de Centrul Naţional pentru Politici în Educaţie şi Evaluare. Elevii pot solicita pagini suplimentare, dacă este cazul", conform Ministerului Educaţiei.

Subiectele şi baremele de evaluare pentru probele scrise din cadrul simulării examenelor naţionale din acest an vor fi publicate zilnic, la ora 15,00.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a, respectiv trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor., scrie Agerpres.ro. 

Programul simulării examenului de Bacalaureat este următorul:

* 27 martie: Proba E) a) - probă scrisă - Limba şi literatura română;

* 28 martie: Proba E) c) - probă scrisă - proba obligatorie a profilului;

* 29 martie: Proba E) d) - probă scrisă - proba la alegere a profilului şi specializării;

* 30 martie: Proba E) b) - probă scrisă - Limba şi literatura maternă;


* 6 aprilie: comunicarea rezultatelor.

Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă - pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

"Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară.

Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi", menţionează Ministerul Educaţiei. 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul anunță că va crește salariile profesorilor! Iată cu cât

31 May 2023 571

Consiliu Local Medgidia a aprobat contractarea unor împrumuturi pentru cofinanțarea unor proiecte

31 May 2023 450

Consilierii județeni votează astăzi oportunitatea achiziției de microbuze școlare. Necesarul este de 143

30 May 2023 421

Constanța Elevii clasei a V-a de la Liceul Ovidius au vizitat stația de sortare a Polaris M Holding

29 May 2023 700

Purtătorul de cuvânt al Executivului Guvernul ţine cont de revendicările sindicaliştilor şi se aşteaptă ca procesul educaţional să fie reluat (VIDEO)

28 May 2023 489

Clasamentul final Zeci de elevi de liceu și gimnaziu, la etapa județeană a concursului "Cu viața mea apăr viața" (VIDEO)

27 May 2023 613

Au fost publicate rezultatele înregistrate la sesiunea specială a examenului de bacalaureat 2023

26 May 2023 549

Bursele elevilor din municipiul Constanța, votate de consilierii locali! Cum sunt împărțite acestea (DOCUMENT)

26 May 2023 597

Polaris Holding Zeci de de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 43 "Ferdinand" au vizitat stația de sortare și reciclare (FOTO)

25 May 2023 712

Cea de-a X-a ediţie a manifestării științifice „Omul. Mediul. Poluarea”, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 May 2023 645

Consiliul Județean Constanța vrea să achiziționeze microbuze școlare ecologice, cu finanțare prin PNRR

25 May 2023 549

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a

23 May 2023 731

Universitatea Ovidius din Constanța organizează a XVI-a ediție a Concursului pentru Elevi și Studenți în Tehnologia Informației – ESTIC

22 May 2023 758

ISU Giurgiu “Cu viața mea apăr viața” concurs dedicat elevilor

18 May 2023 334

Polaris M Holding Constanța Lecție de educație ecologică cu Școala Gimnazială Spectrum (GALERIE FOTO)

17 May 2023 524