Învățământul profesional dual, între deziderate și ce se poate la Constanța


Școala profesională nu este un drum fără întoarcere, nu este un „blestem” pe soarta celor care nu au reușit să performeze în învățământul de masă. Și aceasta o dovedesc și noile tendințe în economia națională.

Ruta completă pentru învățământul profesional în sistem dual, care include terțiarul non-universitar și învățământul superior, este unul dintre proiectele cele mai importante pentru administrația prezidențială din Planul național de reziliență și redresare (PNRR).
În acest sens, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că susține învățământul profesional în forma lui cea mai bună de organizare – învățământul dual. „Este una dintre formele cele mai adecvate pregătirii tinerilor noștri pentru a satisface nevoile mediului socio-economic. Învățământul dual se derulează în parteneriat între școală și o entitate economică. Din păcate, sunt disparități din punct de vedere al dezvoltării regionale. Acolo unde nu există agent economic sau nu dorește parteneriat, școala profesională trebuie să rămână în responsabilitatea statului, o responsabilitate de care până acum nu s-a ocupat foarte bine”.

În acest sens, Primăria municipiului Constanța a inițiat recent conferința on-line „Soluții pentru identificarea muncitorilor calificați prin dezvoltarea Învățământului Profesional în Sistem Dual constănțean. Modele și soluții. Alege un viitor de succes, educă muncitorii pe care îi dorești!”, pe platforma Cisco Webex, la care au participat: din partea primarului municipiului Constanța – Dorin Popescu, consilier personal; Sorin Mihai, inspector general Inspectoratul Școlar Constanța; Ion Dănuț Jugănaru, director general CCINA Constanța; Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța; Cornel Bertea Hanganu, Asociația Firmelor Constănțene (promotorul Învățământului Dual la nivel național prin programul propriu Școala fără Șomeri); Ciprian Lepădatu, director general Asociația Firmelor Constănțene (promotorul Învățământului Dual la nivelul județului Constanța); Octavian Dan, președintele Asociației Firmelor Bihorene (promotorul Învățământului Dual la nivelul județului Bihor); Mihaela Sandu, Școala de Valori, București.

Dacă în învățământul constănțean sistemul dual pornea cu o singură clasă în anul 2017, iată că anul acesta se vorbește de 5,5 clase, iar la anul vor fi șase. „O progresie îmbucurătoare, mai ales în context pandemic”, afirma prof. Sorin Mihai.

Directorul CCINA Constanța a punctat faptul că mulți dintre agenții economici au ca principală problemă cu care se confruntă, uneori mai grea decât pandemia, faptul că nu-și găsesc salariați cu care să-și realizeze sarcinile de producție. „Această tendință de a se găsi din ce în ce mai greu forță de muncă calificată este de câțiva ani dinainte de pandemie. Unii au reușit să-și găsească de prin alte părți, inclusiv din alte țări, ceea ce nu este de dorit în orice domeniu și în orice firmă. Soluția este de a califica un număr cât mai mare de tineri. Sigur că această creștere de la o clasă la șase este extraordinară, dar față de nevoile orașului e încă foarte puțin”, propunând a fi studiat modul de implementare din alte instituții românești, care au ajuns să aibă concurență de 5 pe un loc la înscriere. De asemenea, un dialog direct cu agentul economic, care trebuie să afle concret ce înseamnă acest învățământ profesional dual. „Mai trebuie umblat și la legislație și în acest sens încerc să găsesc câțiva noi parlamentari constănțeni care să sprijine niște inițiative pe care noi le-am avut în urmă cu doi-trei ani și nu s-au finalizat, astfel încât agentul economic să nu aibă numai obligații, ci și niște drepturi”.

Din punctul de vedere al bugetării, Cornel Bertea Hanganu, fondatorul „Școlii fără șomeri”, a anunțat că prin programul PNRR există o sursă comună de 450 de milioane euro prin care se pot finanța proiecte de școală profesională în sistem dual. „Știu că la Constanța se pregătește un campus, la fel și la Giurgiu”, adăugând că în 2018 s-a reușit deschiderea unei linii de finanțare pe fonduri POCU pentru a da posibilitatea parteneriatului dintre școli și agenți economici să finanțeze stagii de practică. „Constanța are un potențial de 60-70 de clase anual, numai dacă ne referim la zona de servicii”, declara foarte optimist Hanganu.

În opinia lui Ciprian Lepădatu, spre deosebire de învățământul profesional clasic, care nu se îndreaptă spre o direcție la fel de bine conturată precum cel dual, acesta din urmă constituind cea mai bună soluție pentru identificarea, calificarea și angajarea viitorilor muncitori pregătiți pentru piața muncii. „Relația dintre companie și școală trebuie să fie una complexă, de aceea am și înființat Asociația Firmelor Constănțene și am introdus-o în zona de dual, pentru a traduce ceea ce poate face și spune școala și ceea ce are nevoie compania și poate face. De multe ori nu pot ajunge la o înțelegere, întrucât fiecare vorbește pe normele lui, pe cutumele lui”, reiterând aceeași doleanță de la conferința regională de acum doi ani, și anume introducerea manualelor profesionale suport de curs.
Foarte adevărat este și faptul că, la ora actuală, nu există în județul Constanța o evaluare a necesităților. „Vorbim încă de meserii care se aplică în județ, dar care nu au școală să învețe viitorii elevi, din domenii precum țesătorie, pielărie, tâmplărie, adică industrii, nu prestări servicii”, a afirmat același Lepădatu, aducând în discuție absența predictibilității și a faptului că elevii nu au o bază pentru a-și da seama ce-și doresc și ce sunt în stare.


Între propunerile de creștere a vizibilității învățământului profesional dual, reieșite la finalul conferinței, au fost reținute: organizarea unei caravane în mediul rural, necesitatea ca pe viitor să fie invitați elevii constănțeni, dar și implicarea mai profundă a asociațiilor de părinți.


Citește și:

Concluziile Conferinţei regionale organizate de Comitetul Judeţean al Părinţilor Constanţa: Beneficiile învăţământului profesional în sistem dual, direct proporţionale cu implicarea agenţilor economici (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 371

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 304

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 286

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 372

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 314

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 317

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 390

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 307

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 315

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 407

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 278

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 743

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 462

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 491

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 494