ISJ Constanţa, dat în judecată de un elev eliminat de la ultima probă a Bacalaureatului

Numărul elevilor constănţeni care au apelat la instanţă pentru că au fost eliminaţi din prima sesiune a Bacalaureatului este în creştere. După ce, pe data de 22 iulie, la Tribunalul Constanţa fusese înregistrat dosarul nr. 4941/118/2015, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu obiectul „suspendare executare act administrativ“, iată că o altă cerere a fost depusă la instanţa constănţeană.
 
Astfel, pe 28 iulie, pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 5040/118/2015 cu materia contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect „anulare act administrativ”. Părţile dosarului sunt: Gabriel Cozmin Bob - reclamant şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Centrul de Examen Liceul „Axiopolis Cernavodă“, Comisia de Examen 45 - pârâţi. Gabriel Cozmin Bob a obţinut la proba scrisă de Limba şi literatura română - 6,35, la proba de Matematică - 7,5, iar de la proba Biologie vegetală și animală a fost eliminat.
 
Reamintim că, în sesiunea iunie - iulie 2015 a examenului de Bacalaureat, au fost eliminaţi din examen 23 de candidaţi constănţeni. Dintre aceştia, șapte absolvenţi de liceu au fost eliminaţi în timpul primelor două probe scrise, iar alţi 16 candidaţi, de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă, au fost eliminaţi după finalizarea probelor scrise, în urma vizionării înregistrărilor din centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Axiopolis”. Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa în cazul tuturor elevilor eliminaţi pentru fraudă din examenul de Bacalaureat, au fost constatate și alte fraude săvârşite în formă continuată de un număr mai mare de elevi. Comisia din Centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Axiopolis” a fost invitată la sediul Inspectoratului Școlar Judeţean Constanţa, unde, împreună cu inspectorul școlar general, a urmărit înregistrările video. Ulterior, comisia a întocmit proces-verbal de eliminare pentru 16 candidaţi care au fraudat examenul. La analiza înregistrării video au participat membrii comisiei din centrul de examen, decizia de eliminare aparţinând preşedintelui şi comisiei de organizare a examenului din centrul respectiv. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Citeşte şi

Îşi caută dreptatea în instanţă: Un elev eliminat la ultima probă a Bacalaureatului a dat în judecată ISJ Constanţa

Scandal la BAC: 16 candidaţi de la Liceul „Axiopolis” din Cernavodă, eliminaţi după vizionarea înregistrărilor video


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Municipiului Constanța angajează casier. Detalii

29 Mar 2024 363

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1308

Editorial Cui îi trebuie BAC-ul?!

17 Mar 2024 879

Asociația Elevilor din Constanța solicită desființarea examenului de Bacalaureat!

13 Mar 2024 783

Universitatea Ovidius Constanța Ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică

05 Mar 2024 594

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 553

Direcția Națională de Probațiune angajează șofer! Ai nevoie de diplomă de bacalaureat! Detalii importante

25 Feb 2024 7173

Post vacant în cadrul Serviciului de Probațiune Constanța, scos la concurs. Cine poate participa.

22 Feb 2024 1042

Angajări Constanța Primăria Lumina angajează îngrijitor la domiciliu. Când are loc proba scrisă a concursului

13 Dec 2023 1221

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța angajează. Ce posturi sunt scoase la concurs

17 Nov 2023 7463

Angajări Constanța Primaria Comunei Lumina scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Sep 2023 1588

Spitalul Orășenesc Hârșova, județul Constanța angajează secretară. Ce condoție trebuie îndeplinită

28 Sep 2023 964

CSM Constanța face angajări. Postul scos la concurs și calendarul

28 Sep 2023 921

Primăria Comunei Tortoman, județul Constanța, scoate la concurs un post de arhivar

23 Sep 2023 1005

BACALAUREAT 2023 340 de candidați din Constanța au promovat în a doua sesiune a examenului

29 Aug 2023 718