Liceul Energetic din Constanţa, pârât la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Ce a decis CNSC


SC Techno Volt SRL s-a adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nemulţumită de o licitaţie organizată de Liceul Energetic din Constanţa. La CNSC a fost înregistrată contestaţia cu nr. 1276/13.01.2020, depusă de SC Techno Volt SRL împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 09/07.01.2020, a raportului procedurii nr. 07/07.01.2020 şi a tuturor actelor subsecvente emise de Liceul Energetic Constanţa, în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii simplificate organizate în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de furnizare având ca obiect „Dotarea laboratoarelor de electronică - automatizări din cadrul Liceului Energetic din Constanţa şi achiziţionarea de echipamente, software-uri educaţionale”.
 
Contestatoarea a solicitat Consiliului următoarele: admiterea contestaţiei, anularea actelor sus menţionate şi, pe cale de consecinţă, obligarea autorităţii contractante la evaluarea ofertei cu luarea în considerare a aspectelor sesizate, precum şi continuarea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul a admis  contestaţia formulată de SC Techno Volt SRL în contradictoriu cu Liceul Energetic Constanţa şi a dispus anularea procesului-verbal nr. 1345/16.12.2019 şi a actelor subsecvente acestuia, în partea privind oferta depusă de SC Techno Volt SRL.
 
De asemenea, CNSC a obligat autoritatea contractantă ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să continue procedura de atribuire în cauză prin reanalizarea ofertei SC Techno Volt SRL, cu luarea în considerare a aspectelor analizate, aşa cum s-a menţionat în motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
 

Techno Volt SRL, în datele Registrul Comerţului

 
Înfiinţată în anul 1999, societatea are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 50.000 lei, integral vărsat, este compus din 500 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 100 lei. Asociaţi persoane fizice sunt Pangratie Vasile, cu 60% din capitalul social, Ploeşteanu Constantin, cu 40% din capitalul social. Administratorul firmei, care se ocupă de fabricarea de instrumente şi dispozitive pentru măsură, verificare, control, navigaţie, este Pangratie Vasile.
 
În anul fiscal 2016, firma cu 11 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 4.453.988 lei şi un profit de 389.252 lei. De asemenea, în anul fiscal 2017, firma cu 9 salariaţi a raportat o cifră de afaceri de 3.201.076 lei şi o pierdere de 237.707 lei. Situaţia financiară pe anul 2018 arată astfel: 9 salariaţi, un profit de 157.224 lei şi o cifră de
afaceri de 4.867.247 lei.
 
Citeşte şi:
 
Două firme au contestat o licitaţie organizată de CJ Constanţa pentru Spitalul Judeţean

CNSC a decis Consiliul Judeţean Constanţa trebuie să reevalueze oferta referitoare la reabilitarea DJ 223

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria a emis două autorizații de construire Încep lucrările de reabilitare energetică a Liceul Tehnologic „Tomis“ din Constanța

29 Feb 2024 619

Consilerii locali vor apoba documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanța, reabilitat energetic (DOCUMENT)

29 Feb 2024 530

Act de urbanism, emis de Primăria Constanța Liceul Teoretic „George Călinescu“, reabilitat energetic cu banii de la Ministerul Dezvoltării

18 Feb 2024 593

Polițiștii din Constanța au desfășurat mai multe activități preventive în mai multe licee cu ocazia Zilei Siguranței pe Internet

06 Feb 2024 562

Licitații Constanța Reabilitare energetică la Liceul Tehnologic Crucea. Ce firme au câștigat contractul (DOCUMENT)

06 Dec 2023 1017

Personalități Constanța La mulți ani, Iulia Pană, reper al poeziei în spațiul dobrogean

09 Jul 2023 1442

Incident revoltător la Liceul Energetic din Constanța! Ce spune inspectorul general al ISJ, Sorin Mihai

20 Jun 2023 2852

Astăzi vor răsuna din nou sirenele în Constanța! În ce zone au fost amplasate sistemele de alarmare

07 Jun 2023 989

Restricții de trafic rutier pe bulevardul Mamaia!

06 Jun 2023 1362

Atenție! Astăzi vor răsuna sirenele în cartierul Brătianu din municipiul Constanța

26 May 2023 867

Primăria Municipiului Constanța a început montarea a 9 sirene electronice pentru alarmarea populației. Unde sunt amplasate

24 May 2023 963

LIVE TEXT Farul Constanța, în vizită la Liceul Energetic. Proiectul „Învățăm să fim campioni" continuă (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Nov 2022 2409

Școala constănțeană „Aleg să fiu specialist în energii regenerabile”

16 Feb 2022 1057

#DobrogeaDigitală Eugen Lumezianu – amintiri de la debutul în teatru

22 Apr 2021 4396

Profesorii constănțeni din mediul rural oferă lecții de seriozitate, în ce privește abordarea cursurilor on-line

12 May 2020 2458