Liceul Teoretic George Emil Palade ar putea deveni Colegiu Naţional (document)

Consilierii locali se vor întuni pe data de 28 ianuarie în şedinţă publică. Pe ordinea de zi se află şi proiectul de hotărâre privind acordarea avizului consulatativ pentru acordarea titlului de Colegiu Naţional unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic George Emil Palade.
 
„Luând în considerare adresa nr. 2805/16.11.2017 a Liceului Teoretic „George Emil Palade" prin care solicită avizul consultativ pentru a fi anexat Ia cererea pentru propunerea de nominalizare în vederea acordarii titlului de Colegiu naţional; În conformitate cu prevederile art. 5 alin. 2 din Ordinul Ministrului Educaţtiei Naţionale nr. 3732/2013 privind aprobarea Metodologiei de acordare a titlului de Colegiu naţional/Colegiu unităţilor de Invăţământ preuniversitar care prevede că «cererea pentru propunerea de nominalizare pentru acordarea titlului de Colegiu naţional/Colegiu va fi însoţită obligatoriu de avizul consultativ al autorităţilor administraţiei publice locale/judetene, dupa caz»; În conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin, 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată cu modificările completărilor ulterioare se supune dezbaterii în plenul consiliului local proiectul de hotărâre privind acordarea avizului consultativ pentru acordarea titlului de Colegiu naţional, unităţii de învăţământ  preuniversitar de stat Liceul Teoretic George Emil Palade", se spune în referatul proiectului de hotărâre.
 
În secțiunea Documente puteți consulta proiectul de hotărâre privind acordarea avizului consulatativ pentru acordarea titlului de Colegiu Naţional unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Teoretic George Emil Palade.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 368

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2108

Primăria Constanța în proces cu OMV Petrom Marketing SRL pentru readucerea unui teren în proprietate (DOCUMENT)

05 Apr 2024 707

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 465

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1060

LIVE Conferință de presă a CLM. Chițac vrea să construiască un sediu nou pentru Primărie, dacă va câștiga un nou mandat. Unde va fi acesta? (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1032

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1094

Un spațiu comercial, situat în incinta Grupului Școlar „Virgil Madgearu“, preluat în domeniul privat al municipiului Constanța (DOCUMENT)

26 Mar 2024 482

Primăria Constanța va concesiona Șantierului Naval Constanța SA un imobil situat pe bulevardul Tomis (DOCUMENT)

26 Mar 2024 687

Proiectele, pe masa consilierilor locali Două școli din Constanța, reabilitate energetic. Valoarea lucrărilor a fost majorată (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 613

Direcția Generală de Asistență Socială Constanța poate administra un imobil din municipiu. Acolo va funcționa un centru de activități sportive și culturale destinat copiilor din medii defavorizate (DOCUMENT)

25 Mar 2024 668

Ședință CLM Constanța Aleșii locali vor aproba programul de acțiune destinat combaterii riscului de excluziune socială pentru 2024 (DOCUMENT)

25 Mar 2024 430

Decizia nu este definitivă Prefectul județului pierde procesul cu CLM Constanța. Este vizat proiectul „Stop depresia"!

25 Mar 2024 501

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 641

Ședința CLM Constanța Reabilitarea a trei stații de transport în comun la capete de linii Cireșica, Pescărie și Poarta 1, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 636